Rupea Gara – prima biserica!

Rupea Gara – prima biserica!

0 309

In localitatea Rupea Gara, din judetul Brasov, se construieste de cativa ani primul lacas de cult ortodox al comunitatii de aici. Lucrarile de constructie se afla intr-un stadiu avansat, iar slujbele religioase au inceput sa se oficieze periodic.
Principalul motiv pentru care comunitatea din localitatea brasoveana, considerata un cartier indepartat al orasului Rupea, s-a ridicat la rang de parohie a fost construirea unei biserici ortodoxe aici.
„O parte din credinciosi veneau la Homorod, o parte la Ungra si inca o parte la cele doua parohii din Rupea. Impreuna cu un grup de credinciosi mai tineri, carora le-am spus ca n-are rost sa bata atata drum pana la bisericile din jur, am hotarat, in 1990, sa incepem demersurile pentru construirea unei biserici in localitate”, ne-a spus preotul de la Rupea Gara, parintele Matei Sucaciu. Imediat au inceput demersurile pentru obtinerea terenului necesar zidirii si pentru obtinerea autorizatiilor de constructie.
Dupa Revolutia din 1989, autoritatile locale n-au reusit sa atribuie pamant parohiei, intrucat proprietatea comuna nu era prea mare. „Cu intelegere din partea administratiei Rupea, am obtinut un teren de 50 de ari, dupa doi ani de munca, din care n-au lipsit demersuri juridice, hotarari judecatoresti, donatii etc. Am lucrat mult timp la proiect si, efectiv, de lucrarile de zidire ne ocupam din 2004”, ne-a explicat parintele Sucaciu.
Actualmente, biserica se afla intr-un stadiu avansat al finisajelor interioare si exterioare, comunitatea de credinciosi sustinand in permanenta lucrarile de la biserica. Slujbele religioase se oficiaza in lacasul de cult amenajat in interior astfel incat sa poata oferi un spatiu liturgic adecvat.
Se intentioneaza ca, in apropierea bisericii, sa se zideasca un asezamant cultural cu mai multe functiuni. „Una dintre aceste functiuni va fi cea de Casa a Pelerinului. Dorim sa avem un spatiu in care sa asiguram cazare pelerinilor care trec prin apropiere, pe drumul european E60. Prin donatiile pe care le vor lasa la Casa Pelerinului vom putea sa supravietuim ca parohie, sa acoperim cheltuielile zilnice si sa deschidem si la Rupea Gara un centru social pentru copii, dupa modelul celui de la Homorod”, ne-a explicat parintele Matei Sucaciu.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.