Pensiile militare – in aer. A lui Prunariu, in spatiu

Pensiile militare – in aer. A lui Prunariu, in spatiu

0 300

De cateva saptamani, stelele generalilor Armatei Romane au intrat in faza de cometa. Din ce straluceau fix si neclintit pana acum pe umerii maharilor din armata, cunosc la inceput de an o descensiune vertiginoasa. Fosti ditai comandantii de batalioane sau instelati imediat inferiori nu mai pot lupta acum, rezervisti fiind, impotriva unor fluturasi. Fituicile emise de functionarimea Armatei contin negru pe alb reversul promisiunilor fara acoperire mitraliate pana la inconstienta de guvernanti in legatura cu pensiile militarilor. E drept ca scriptele dovedesc ca unele pensii chiar au crescut infinitezimal in urma recalcularii dupa metode noi, stiintifice si curat constitutionale, dar legea le-a usurat portofelele majoritatii covarsitoare a pensionarilor militari. Ofensiva nu se duce neaparat in strada, asa cum ameninta nemultumitii: sarjele grele se consuma in studiourile de televiziune, unde generalese trimise sa minta cazon despre justetea secerarii pensiilor sunt asaltate de dudui plutoniere fara pripon la gura. Cel mai penibil efort il face insa Nasul Moraru, care va fi cu siguranta decorat si inaltat in grad la exceptional pentru contraofensiva pe care o conduce din studioul de la 10TV. Emisiunile de aici au tema sa echilibreze transmisiile de la Antene si Realitatea, unde atacurile sunt tot mai dure si mai justificate. Motiv pentru care si Nasul arunca in lupta orice soi de argumente, de la cele mai ridicole pana la jigniri neaose, ca sa-si merite renumele de ostas destoinic in solda Puterii.
In focul luptelor s-a aruncat si generalul Oprea, insusi ministrul Apararii, care a lansat tot ieri o bataie de obraz gigantica impotriva „celor care isi bat joc de pensiile a mii de militari ai Armatei Romane”. Cum n-a reglat bine tirul, bombarda a explodat chiar in tabara pe care o conduce, unde au bivuacurile taman cei care calculeaza gresit. Care s-au incurcat in hartogaria din dotare si le-au hacuit militarilor ani intregi din trecutul ostasesc.
Unul dintre cei afectati este si generalul Dumitru Prunariu, primul si, deocamdata, singurul roman care a zburat in spatiu. Contopistii armatei nu i-au regasit in acte taman perioada de trei ani in care s-a pregatit la rusi pentru zborul antologic din 14 mai 1981 al misiunii Soiuz 40, cand a petrecut in spatiul cosmic 7 zile, 20 de ore si 42 de minute alaturi de cosmonautul sovietic Leonid Popov.
Prunariu s-a trezit ca 70% din pensie s-a volatilizat din primul fluturas primit anul acesta. Birocratimea Armatei ar putea sa-i explice ca procentele lipsa au disparut pentru ca sunt imponderabile. Oricum, e o chestie de-a dreptul selenara sa calculezi cat ar trebui sa ia Prunariu pe Luna. Mare minune sa nu-l trimita dupa acte doveditoare in spatiu. O zona, orice s-ar zice, mai nobila decat cea in care plutesc pensiile militare in general, care sunt doar in aer.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.