Ziua Unirii Principatelor

Ziua Unirii Principatelor

0 262

Peste 500 de forte de ordine vor fi dislocate, pe 24 ianuarie, pentru a asigura paza si ordinea publica in timpul manifestarilor organizate de municipalitatea ieseana cu prilejul implinirii a 152 de ani de la Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi (IJJ) Iasi, capitanul Mihai Cojocaru, sustine ca 200 de jandarmi de la inspectoratele din Iasi si Bacau vor fi detasati in zona centrala a orasului, pe tot parcursul zilei de luni, pentru a preveni eventuale incidente. Acestora li se vor alatura aproximativ 200 de politisti comunitari si 200 de politisti din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie.
Efectivele vor asigura masurile de paza si ordine in Piata Unirii, pe bulevardul Stefan cel Mare si Sfant, in zona Bisericii Trei Ierarhi si in Piata Palatului Culturii din Iasi.
La evenimentele organizate pe 24 ianuarie la Iasi au fost invitati sa participe presedintele Traian Basescu, premierul Emil Boc, membri ai Guvernului, parlamentari, liderii formatiunilor politice.

Ziua Unirii – protestelor si opozitiei
Peste 100 de persoane au decis sa picheteze luni Palatul Administrativ, in care se afla Prefectura, pentru a-si arata nemultumirea fata de scaderea pensiilor militare. Purtatorul de cuvant al Primariei, Sebastian Buraga, a declarat presei ca militarii in rezerva au solicitat o autorizatie de protest din partea municipalitatii pentru luni, ora 12,00. Au primit insa permisiunea pentru ora 13,00.
Conform acestuia, autorizatia de protest este data pentru 150 de persoane.
Momentul nu este intamplator ales, intrucat in aceasta zi se omagiaza 152 de ani de la Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca.
Potrivit primarului Gheorghe Nichita, pana acum au confirmat prezenta presedintele Romaniei, Traian Basescu, precum si presedintii PSD si PNL, Victor Ponta si Crin Antonescu. AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.