Teodor Melescanu, miza pe termen scurt:Schimbarea actualei majoritati parlamentare!

Teodor Melescanu, miza pe termen scurt:
Schimbarea actualei majoritati parlamentare!

0 279

Senatorul liberal Teodor Melescanu spune ca miza pe termen scurt a aliantei opozitiei este schimbarea actualei majoritati parlamentare. „Pe termen mediu, de doi ani, pana in 2012, (miza este – n.r.) crearea unei majoritati alternative, care, in opinia noastra, va trebui sa realizeze cel putin 51% din voturi”, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, Teodor Melescanu.
El a sustinut ca s-au purtat discutii si cu reprezentantii UDMR, acestia din urma dorind sa vada „foarte clar care va fi oferta politica alternativa” pe care o va face opozitia. „Sa vedem in ce masura vom reusi sa ajungem la abordari care sa fie acceptabile tuturor, pentru ca nu se pune problema de a face o actiune politica al carui singur obiectiv este caderea Guvernului Boc. Noi lucram ca sa punem ceva in loc. Oferta nu este de a scapa de Guvernul Boc prin caderea lui, ci de a pune ceva in locul Guvernului Boc, care sa le dea increderea si speranta oamenilor in politicieni”, a precizat Teodor Melescanu.
Senatorul PNL a spus ca important este pentru crearea unei majoritati ca ea sa fie rezultatul unor alegeri libere si corecte. „Noi nu putem sa ne permitem, ca partid de opozitie, doar sa criticam Guvernul si sa asteptam ca el sa se erodeze si sa cada pentru ca noi sa castigam viitoarele alegeri. (…) De aceea suntem deschisi la orice formula, inclusiv la una de o alta majoritate, cu ministru independent, cu ministri tehnocrati, la alegeri anticipate, la orice. Dar nu vrem sa dam sentimentul gresit ca stam sa asteptam si ne uitam cum gresesc altii, din tribuna, asteptand sa capitalizam noi aceste pierderi. Facem tot ce ne sta noua in putere cu mijloacele democratice pentru ca aceasta situatie sa inceteze cat mai rapid, in orice forma constitutionala”, a afirmat Melescanu.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.