Decimarea sistemului spitalicesc MS desfiinteaza 182 spitale

Decimarea sistemului spitalicesc
MS desfiinteaza 182 spitale

0 273

Ministerul Sanatatii va posta pe pagina de internet, la adresa www.ms.ro, lista cu unitatile sanitare propuse pentru comasare si proiectul de hotarare de Guvern privind dezvoltarea retelei de camine pentru persoanele varstnice, care cuprinde si lista unitatilor sanitare ce se vor reprofila, a anuntat, marti, intr-o conferinta de presa, ministrul Attila Cseke. El a precizat ca, potrivit MS, dintre cele 435 de unitati sanitare cu paturi care exista in prezent atat in reteaua proprie, cat si in administrarea autoritatilor locale, 182 sunt propuse sa ramana fara personalitate juridica si sa se reorganizeze in sectii exterioare. Dintre cele 182 de spitale, 111 unitati sanitare vor fi comasate, iar restul de 71 sunt unitati care se vor reprofila in camine pentru persoane varstnice sau centre de permanenta.
Attila Cseke a precizat ca reprofilarea sau comasarea celor 182 de unitati sanitare este rezultatul unei evaluari pe care Ministerul Sanatatii a realizat-o in colaborare cu directiile de sanatate publica si autoritatile locale timp de mai multe luni de zile. El a explicat ca, in ceea ce priveste reprofilarea unitatilor sanitare, ministerele Sanatatii si Muncii vor desfasura, in perioada 1 aprilie 2011 – 31 decembrie 2013, programul de interes national „Dezvoltarea retelei de camine pentru persoanele varstnice”.

Spitale transformate in camine
Conform noului program, vor putea fi infiintate pana la 71 de camine pentru persoane varstnice, prin reorganizarea de unitati sanitare cu paturi in care vor primi asistenta intre 2.500 – 4.800 de persoane varstnice. De asemenea, exista posibilitatea ca o parte dintre aceste unitati sa fie reorganizate si in centre de permanenta in care sa fie asigurata continuitatea asistentei primare.
In prezent, conform datelor Ministerului Muncii, exista doar 25 de camine de batrani, cu 1.570 de paturi finantate de la bugetul de stat si autoritatile locale, 51 de unitati pentru tratarea persoanelor cu afectiuni psiholocomotorii si inca 53 de unitati finantate de ONG-uri.
Attila Cseke a accentuat asupra faptului ca „reorganizarea spitalelor este unul dintre cele mai importante obiective de anul acesta, determinat de functionalitatea sistemului si de tratamentul corespunzator aplicat pacientului, si mai putin de problemele financiare, cu toate ca si acestea sunt importante”.
In Bucuresti, prin intelegere cu primarul general al Capitalei, Spitalul Caritas va fi transformat in Camin de batrani, fiind vorba despre o parte a spitalului construita de autoritati si nu de cea revendicata.

Personalul nu va fi disponibilizat.
Ministrul a adaugat ca autoritatile locale vor decide in ce vor fi transformate spitalele propuse pentru desfiintare – camine de batrani, centre de permanenta sau ambulatorii de specialitate.
Attila Cseke a accentuat ca reorganizarea spitalelor trebuia facuta demult, pentru ca in unele zone existau multe spitale care nu isi demonstrau utilitatea neavand linii de garda sau avand doar o singura linie de garda si aceea cu o specialitate care nu ar fi de folos pacientilor.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.