Liviu Voinea: Romania are nevoie de bani, dar BNR – NU!

Liviu Voinea:
Romania are nevoie de bani, dar BNR – NU!

0 270

Banca Nationala a Romaniei nu mai are nevoie, in acest moment, de consolidarea rezervei valutare, dat fiind ca aceasta a ajuns sa acopere valoarea importurilor Romaniei pe zece luni, nu pe sase, asa cum este de obicei necesar, a declarat, pentru Agerpres, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicata, Liviu Voinea, comentand decizia guvernului de a nu mai trage ultima transa din imprumutul de la FMI. Analistul economic a amintit ca, daca Romania ar fi tras si ultima transa din imprumutul de la FMI, in valoare de aproape un miliard de lei, “banii s-ar fi dus la consolidarea rezervei valutare a Bancii Nationale a Romaniei, asa cum s-au dus si restul transelor de la FMI, cu exceptia a trei dintre acestea, din care cate o jumatate a fost directionata catre Ministerul de Finante”.
“Nu trebuie sa se inteleaga ca Romania nu are nevoie de bani, pentru ca Romania se imprumuta aproape in fiecare saptamana prin Ministerul Finantelor Publice, de pe piata interna si la dobanzi mai mari decat cele cerute de Fond, dar Banca Nationala nu mai are nevoie de bani pentru consolidarea rezervei valutare”, a subliniat Liviu Voinea, care a afirmat ca semnificatia faptului ca Romania nu se imprumuta de la FMI, dar continua sa se imprumute de la UE, este tocmai aceea ca autoritatile au nevoie de bani pentru sustinerea deficitului bugetar, dar nu au nevoie pentru sustinerea platilor externe.
O problema cu care Romania s-ar putea confrunta in viitor, odata cu trecerea de la calculul deficitului bugetar prin metoda cash la metoda practicata de UE (ESA), care include si arieratele, ar fi cresterea deficitului bugetar si ingreunarea accesului la finantari de pe piata.
“In acest moment, deficitul bugetar al Romaniei, de 6,5%, a fost calculat fara a fi incluse arieratele statului catre firme. Daca se adauga arieratele, deficitul bugetar poate creste spre 8%. In cazul in care deficitul ar creste din nou la acest nivel, ar creste si prima de risc pentru Romania, ceea ce ar insemna ca am putea sa ne imprumutam in continuare de pe piata privata, dar mai scump. Din acest motiv, Romania trebuie sa isi plateasca arieratele si sa realizeze reduceri mai accentuate ale deficitului bugetar”, a declarat directorul executiv al GEA.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.