Marius Stan cere ajutor financiar pentru Otelul
Marius Stan, directorul general al clubului de fotbal OÅ£elul Galati, afirma ca gruparea sa are nevoie de sprijin din partea autoritatilor locale, pentru a fructifica sansa unica ivita in editia actuala a campionatului intern de fotbal.
Marius Stan solicita sprijin financiar din partea autoritatilor din Galati „Echipa are nevoie acum de sprijin, daca cineva si-ar dori, cu adevarat, binele echipei si o performanta pentru Galati. Ar fi extraordinar! Lumea nu vrea sa realizeze ce inseamna o echipa a Galatiului intr-o grupa de Champions League. Pentru asta ar fi trebuit ca Primaria si Consiliul Local sa schimbe bugetul acela, sa-l intoarca pe toate fetele si sa ajute echipa acum”, a spus conducatorul clubului galatean.
Dupa cum informeaza site-ul oficial al clubului, Marius Stan a mai spus: „Este o sansa unica si este mai importanta si decat sediul Primariei si decat orice. In statistica Ministerului Finantelor, toate firmele care primesc bani la greu de la Primarie si de la Consiliul Judetului sunt in urma noastra ca si cotizatie catre buget. Noi nu producem nici tabla, nici piese de schimb, ci doar spectacol. Are caracter 100% social, deci putem fi comparati cu teatrele. Pai, domnul Melinte are la Teatrul Muzical 90 de miliarde de lei vechi subventie (Florin Melinte este directorul Teatrului National din Galati). Pai, cu ce-i mai presus teatrul lui fata de stadionul Otelul, unde vin 10.000 de oameni, iar la el vin 10.000 in trei ani? Sa vedem impactul social al unei activitati, dar asta nu conteaza. Probabil trebuia sa ne schimbam culoarea politica”.
Cristinel Stavaru