Aspartamul nu prezinta pericol pentru om

Aspartamul nu prezinta pericol pentru om

0 253

Aspartamul, cel mai utilizat indulcitor care inlocuieste zaharul, nu prezinta niciun risc pentru sanatate, contrar celor sustinute de doua studii, a afirmat luni, intr-un comunicat, EFSA, autoritatea europeana de siguranta a alimentelor, citata de AFP. Expertii EFSA au considerat ca rezultatele celor doua studii asupra potentialului cancerigen al aspartamului si a riscului crescut de nastere prematura nu sunt relevante. “Nicio dovada din studiul Halldorsson nu permite afirmatia ca exista o legatura de cauzalitate intre consumul de bauturi racoritoare cu indulcitori artificiali si nasterea prematura”, sustine EFSA.
De altfel, “rezultatele studiului Soffritti (asupra potentialului cancerigen) nu ofera destule dovezi stiintifice ce ar justifica reconsiderarea precedentelor evaluari ale EFSA privitoare la aspartam”, adauga agentia.
Expertii EFSA apreciasera in martie 2009 ca “nimic nu arata un potential genotoxic sau cancerigen al aspartamului si nu exista motive sa fie revazuta doza zilnica acceptabila, de 40 mg/kg greutate corporala”.
Aspartamul inlocuieste zaharul in peste 6.000 de produse bauturi gazoase si negazoase, bomboane, diferite dulciuri, produse farmaceutice. In luna ianuarie, Reteaua Mediu Sanatate a atras atentia asupra celor doua studii: unul despre toti indulcitorii chimici (aspartamul in primul rand), care ar favoriza nasterea inainte de termen la femeile care consuma, si al doilea, desfasurat pe soareci masculi, la care aspartamul ar provoca anumite cancere. La inceputul lunii februarie, un alt studiu, realizat la New York, arata ca cine consuma regulat bauturi gazoase light prezinta risc crescut de accident cardiovascular.

Expertii EFSA se vor intalni pe 1 si 2 martie pentru a discuta de “eventuala necesitate de a realiza cercetari suplimentare in legatura cu aceste studii”, precizeaza agentia.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.