3.000 de viroze, 630 de pneumonii si 16 cazuri de gripa in doar 7 zile!
Media cazurilor de infectie respiratorie si gripa este pe punctul de-a depasi limitele maxime asteptate in aceasta perioada. Pentru a preveni imbolnavirile, autoritatile recomanda continuarea vaccinarii antigripale cel putin pana la sfarsitul lunii martie. In stocurile institutiei mai exista circa 5000 de doze.
Numarul mare de afectiuni respiratorii sunt in crestere de la o saptamana la alta, astfel ca nu mai este mult pana la depasirea pragului limita pentru aceasta perioada a anului. Potrivit datelor Ministerului Sanatatii, la nivel national, saptamana trecuta, au fost inregistrate 137.210 cazuri de infectii acute respiratorii, cu 15,8% mai mult comparativ cu cele inregistrate in saptamana precedenta. La Brasov s-au inregistrat 2964 de viroze, 627 de pneumonii si 16 cazuri de gripa, dintre care doua cu virus A/H1N1. In aceste conditii, Ministerul Sanatatii recomanda continuarea procesului de vaccinare antigripala, cel putin pana la sfarsitul acestei luni.
In tara, 1,17 de milioane de persoane au fost vaccinate in campania de vaccinare gratuita a MS, iar la nivelul directiilor de sanatate publica mai exista 141.000 de doze de vaccin antigripal. Brasovul mai are pe stoc circa 5.000 de doze, din cele 36.500 primite la inceputul sezonului rece.
Vifor Rotar