Legea privind amenajarea teritoriului si urbanismul trimisa la reexaminare

Legea privind amenajarea teritoriului si urbanismul trimisa la reexaminare

0 216

Una din legile la care a lucrat Elena Udrea prin care spunea ca “revolutioneaza” urbanismul romanesc, este respinsa la publicare de catre presedintele Traian Basescu. Intr-un comunicat de la Cancelaria prezidentiala suntem informti ca s-a trimis Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii privind amenajarea teritoriului si urbanismul.
In motivatia cererii de reexaminare se precizeaza ca se considera a fi oportun ca emiterea Certificatului de urbanism sa fie obligatorie si pentru realizarea lucrarilor de infrastructura, fapt care nu este prevazut si in actul normativ trimis spre promulgare.
„De asemenea, pentru claritatea textului de lege, este necesar sa se reglementeze situatia in care solicitarea certificatului de urbanism este facultativa. Astfel, propunem introducerea in textul de lege a mentiunii conform careia “solicitarea Certificatului de urbanism atunci cand operatiunile de imparteli ori comasari de parcele fac obiectul iesirii din indiviziune este facultativa, cu exceptia situatiei in care solicitarea este facuta in scopul realizarii de lucrari de constructii si/sau de lucrari de infrastructura”, se mai mentioneaza in motivatia cererii trimise catre presedintele Senatului, Mircea Geoana, de catre presedintele Basescu.
In cererea respectiva se mai arata ca recomandarile de imbunatatire a textului de lege sunt in acord si cu punctul de vedere al Guvernului, transmis Parlamentului cu privire la aceasta propunere legislativa.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.