MS si CNAS datorii de cca 1 miliard lei la farmacii

MS si CNAS datorii de cca 1 miliard lei la farmacii

0 232

Datoriile Ministerului Sanatatii si ale Casei Nationale de Asigurari de Sanatate catre farmacii, distribuitori si producatori au ajuns la 935 milioane de lei pentru medicamentele compensate si gratuite, a declarat intr-o conferinta de presa, presedintele Asociatiei Distribuitorilor de Medicamente, dr. Viorel Vasile. El a precizat ca este vorba despre datoriile peste termenele de decontare.
La acestea se adauga 438 milioane de lei pentru programele nationale nedecontate si 550 milioane de lei pentru retetele neacceptate pentru ca nu exista acoperire bugetara.
Dr. Viorel Vasile a sustinut ca in spitale situatia este si mai grava, apartinatorii fiind trimisi sa ia medicamente din farmaciile din afara institutiilor medicale.
Potrivit presedintelui Asociatiei Distribuitorilor de Medicamente, exista si o lipsa mare de medicamente in farmacii si din acest motiv numarul creste lunar.
Dr. Viorel Vasile s-a referit si la faptul ca, in urma unor demersuri facute catre autoritati, raspunsul a fost ca nu se pot deconta sumele depasite decat in iulie, la prima rectificare bugetara.
De asemenea, el a mentionat ca recent a avut loc o intalnire pe tema scaderii termenelor de plata, potrivit Directivelor europene, de la 210 zile la 60 de zile in anul 2012. „Am propus sa se faca reducerea treptata, pentru ca este foarte greu”, a spus dr. Viorel Vasile.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.