Presa cu muschi si bodyguarzi

Presa cu muschi si bodyguarzi

0 219

Ca sa confirme zicerea ca presa este a patra putere in stat, Realitatea TV a dat-o de cateva zile pe steroizi. Ce se petrece pe platouri si in redactie este infinit mai neinteresat decat ceea ce se intampla pe trotuarul din fata institutiei. Sorin Ovidiu Vantu, patronul Realitatea Media, si Sebastian Ghita, managerul trustului, isi desfasoara a intimidare bodyguarzii unul in fata celuilalt. Angajatii Realitatea au cea mai dinamitarda stire cu muschi din pesisaj dar nu pot sa relateze nimic despre ea. In spatele sirurilor de caftangii cu cefe groase, cei doi patroni se incontreaza pe contractul de management semnat in urma cu cateva luni intre Vantu si Ghita, in urma caruia ultimul prelua managementul trustului ajuns in impas si se angaja sa injecteze 75 de milioane in Realitatea. Una dintre primele miscari a fost indepartarea – intai din grila apoi din trust – a celor mai guralivi realizatori, Oana Stanciu si Adrian Ursu, considerati greii postului in materia de atacuri la Putere. Devenea clar ca si Ghita are niste teme in materie de management, dincolo de asigurarea bunului mers al instituiei. O greseala de tinerel, a ricanat Vantu, care nu s-a multumit apoi sa comenteze de pe margine cand a simtit ca politica editoriala a Realitatii ii scapa printre degete. Asa ca si-a convocat baietii cu muschi, dezvaluind grotesc ca planurile ingenioase si diabolice pe care este creditat ca le tese din vizuinele lui de lux se pot reduce in ultima instanta la o gimnastica pe steroizi.
Ciudat este ca presa scrisa – cu exceptia cotidianului Adevarul, care a dat in fiecare zi stiri si speculatii pe subiect – nu s-a atins de caz. Cine s-o faca? Ziarul Gandul, bine tabloidizat pe alocuri, care mai are fix trei zile pe tarabe dupa care se retrage exclusiv in editie digitala? Jurnalistii vor avea insa un material mai palpabil odata cu mutarea din sala de forta in cea de tribunal a razboiului Vantu-Ghita, dupa ce ultimul promite plangeri penale pe numele lui SOV pentru santaj, practici de tip mafiot si chiar amenintari cu moartea.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.