Brasov – Caile ferate dezafectate vor fi casate

Brasov – Caile ferate dezafectate vor fi casate

0 213

Vesti proaste pentru hotii de elemente care compun infrastructura feroviara! Caile ferate dezafectate vor fi casate si valorificate. Sumele rezultate din valorificare vor fi utilizate numai pentru lucrarile de intretinere si reparatii ale infrastructurii feroviare din Romania. In judetul Brasov sunt vizati 40 de km de cale ferata. Furturile de infrastructura feroviara s-au inmultit in ultima vreme iar hotii vandalizeaza chiar si linii aflate in uz.
In toata tara, sute de kilometri de cale ferata stau nefolositi de ani buni de zile. Tronsoane intregi din sinele de cale ferata au fost furate pentru a fi apoi vandute ca fier vechi. Numarul furturilor de elemente din infrastructura cailor ferate a crescut considerabil fata de anul trecut. In primul trimestru al anului 2010, la politia transporturilor feroviare se inregistrau 24 de furturi de cale ferata; in aceeasi perioada a anului 2011, numarul infractiunilor de aceasta natura a crescut la 36.
Piesele vizate de hoti sunt in special cablurile de cupru dar si alte elemente de semnalizare feroviara din aluminiu sau cupru. Hotii mai fura si elemente din infrastructura precum sinele, contrasinele, suruburile de prindere si chiar piese din poduri. Daca primele vizate sunt sinele dezafectate, nici liniile inca aflate in uz nu scape de atacurile hotilor. Unii infractori sunt specializati pe piese mult mai costisitoare.
Guvernul a emis recent si o hotarare, publicata in 30 martie in Monitorul Oficial, prin care interzice centrelor de colectare a fierului vechi sa mai primeasca elemente de infrastructura feroviara.
La nivel national se vor casa peste 1000 de km de cale ferata, in judetul Brasov, aproximativ 40 de km de cale ferata vor fi distruse si valorificate de catre autoritatile din sectorul feroviar.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.