Festivalul Medieval al Cavalerilor 2011 la Brasov

Festivalul Medieval al Cavalerilor 2011 la Brasov

0 225

A V-a editie a Festivalului Medieval Turnirul Cavalerilor Brasov 2011 se desfasoara in perioada 30 aprilie – 1 mai, in Cetatuia de pe Straja.
„Lume, lume, cu mare incantare va aducem la cunostinta ca prin voia Marelui Dumnezeu reusit-am si-n acest an a pune la cale infaptuirea celei de-a V-a editii ale mandrului nostru festival medieval din Cetatea Brasovului.
Drept pentru care, in datele de 29-30 Aprilie si 1 Mai, va asteptam cu mic cu mare a binepofti a ne bucura impreuna de atmosfera medievala trezita la viata de cavalerii, domnitele, menestrelii, vrajitoarele si jonglerii veniti din toate colturile si cetatile mandrelor noastre meleaguri in cinstita noastra cetate de pe Dealul Straja (Dealul Cetatii).
Veti tresalta asistand la nobilele turniruri ale cavalerilor care-si vor masura puterile si priceperea in arta manuirii spadelor pentru castigarea inimilor preafrumoaselor lor domnite, trupele de teatru va vor pune in scena povestile pline de glorie ale vitejilor de altadata, dansurile medievale va vor incanta privirile, iar ritualurile de foc ale vrajitoarelor care vor tulbura serile cutremurand norodul, vor fi aspru pedepsite de aparatorii dreptei credinte prin arderea pe rug si spanzurarea tuturor nelegiuitilor ce vor cadea in ispitele paganelor.
Veniti dara a petrece impreuna trei zile de neuitat si-a ne bucura de ospatul pus la cale inainte de Ordinul Cavalerilor Cetatilor Barsei in cinstea voastra.
DIXIMUS”
Evenimentul este organizat de Asociatia Cavalerii Cetatilor Barsei.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.