Cobaii lui Cseke vs figurantii de sticla

Cobaii lui Cseke vs figurantii de sticla

0 212

In razboiul spitalelor inchise, batalia se duce de ambele parti parsiv, cu instrumente si facaturi care nu sunt din filmul asta. Cadrul general – decizia stupida si luata pe genunchi a ministerului de a inchide aproape 70 de spitale din tara pentru a le transforma in camine de batrani – era oricum suficient de grotesc si injust pentru ca protestatarii, localnicii din zonele afectate de decizie, sa faca mai mult decat sa protesteze spontan si legitim. Nemultumitii si-au ajustat insa tehnicile de opozitie la planurile ministerului, copiind chiar strategia ministrului. Ca sa justifice hotararea de a pune lacat pe spitale, Cseke Attila a adus niste imagini cu o pacienta car zacea de luni de zile intr-un spital constantean pe care vrea sa-l inchida. Logica ministrului era ca bolnava, plina de rani si iritatii de la atata zacut pe spate, nu primea oricum ingrijirea de care avea nevoie in unitatea medicala, asa ca decizia de sistare a activitatii vine de la sine. Explicatia ministeriala acopera insa cu o umbra mizera o alta realitate, ceva mai grotesca. Ce-au facut autoritatile medicale pentru a curma suferintele femeii, despre care pretind acum ca stiau de luni de zile? Au tinut-o la putrezit in pat doar ca sa joace rolul de cobai in argumentatia lui Cseke?
De partea cealalta, localnici lasati fara spitale si televiziuni care le filmeaza toate actiunile, imprumuta si ei di instrumentarul Cseke pentru a-si sustine cauza. Un filmulet care a generat deja un scandal intre Evenimentul zilei si postul Realitatea si care va ajunge in curand in instanta arata o transmisie din fata spitalului din Urlati, unul din cele inchise de minister. Un busculada creata in fata spitalului se vede clar cum fatuca blonda care transmitea live de la fasa locului face semne agitate unei babatii din public sa vina mai in fata, Sa spuna si ea ceva la microfon sau, ala cum sustin cei de la EVZ, sa-si faca numarul de lesin pregatit dinainte, doar pentru ca Realitatea sa poata transmite in direct o pierdere de constienta si tehnicii din studio sa poata sa titreze patetic pe banda rosie: „A lesinat in orasul fara spital!”
Nu mai departe de Codlea, protestatarii scosi in strada de consilierul instigator Erwin Albu, care isi pregateste temeinic candidatura la Primarie, blocheaza acum trecerile de pietoni din oras, dupa ce au inteles sa blocarea DN1, asa cum au facut in weekend, este cam riscanta. Actul medical continua, refugiat in camera de garda, intr-o forma pe care DSP si CAS nu o inteleg si pe care nu sunt dispuse sa o finanteze.
Ministerul si reprezentantii in teritoriu, pe de-o parte, protestatarii si media care ii sustin de cealalta folosesc aceleasi instrumente piezise intr-un razboi stramb inca de la inceput.
M-astept din clipa in clipa ca ministerul sa arunce in lupta lotul de pensionari care ar beneficia, cica de spitalele devenite camine de batrani.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.