Johanis, mai decis decat toti milogii care reprezinta Brasovul in Parlament!!
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, Decretul pentru promulgarea Legii privind transmiterea unei suprafețe de teren din domeniul public al statului și din administrarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfecla de Zahăr Brașov, județul Brașov, în domeniul public al județului Brașov și în administrarea Consiliului Județean Brașov, pentru realizarea obiectivului „Aeroport Internațional Brașov – Ghimbav”.
Practic, din acest moment, Consiliul Judeţean Braşov poate relua demersurile privind licitaţia pentru etapa a doua, în vederea realizării suprafeţelor de rulare.
Valoarea totală estimată a lucrărilor pentru suprafețele de mișcare este de 28.661.780 de lei, fără TVA, iar între lucrări se numără construcția căii de rulare ALFA, care are va avea o lungime de 212 metri, o lățime de 23 metri și acostamente de 7,5 metri pe fiecare latură.
Totodată, în această etapă este cuprinsă și amenajarea suprafeței de parcare, îmbarcare și debarcare (apron) ce asigură zona necesară derulării activităților specifice aeroportuare, de îmbarcare, debarcare, verificări sau alimentări pentru avioane. Această „parcare” va avea o suprafață totală de 17.750 de metri pătrați.
Din suma totală estimată pentru aceste investiții, 10.046.020 lei (fără TVA) reprezintă valoarea pentru execuția canalizării pluviale și drenajul pentru pista de decolare – aterizare, inclusiv legăturile cu canalizările pluviale pentru celelalte suprafețe de mișcare și evacuarea apelor colectate.
Per total, lucrările diverse și neprevăzute sunt estimate la 10% din valoare, respectiv 872.950 de lei.
Sursa: NewsBv.ro