De ce nu mai este România „tigrul” economic al Europei Centrale şi de Est…
Am trăit, ca într-un vis, un sfert de secol de speranţe neîmplinite. Când s-au dus anii? Suntem mai săraci şi un pic mai bătrâni… Statul este bolnav, iar economia, câtă a mai rămas, este din nou în recesiune; firmele dau faliment cu miile, pe semestru, investiţiile scad vertiginos. Capitalismul autohton are, cum se spune într-un film, o „reţetă secretă”, originală, dar pierzătoare, la fel ca democraţia.Iar România nu este, cum ne-am fi aşteptat, „tigrul” economic al Europei Centrale şi de Est.
Cine ne-a pus beţe în roate? Nu căutaţi răspunsuri pe Google. Cauza e aici, la noi, în perfidia cu care ne-au dirijat politicienii români.
Niciodată, în istorie, clasa politică românească n-a fost mai ruptă de popor şi mai puţin iubitoare de ţară. Un fost ministru secretar de stat, neimplicat politic, actualmente director la Institutul de Economie al Academiei Române, Constantin Ciutacu, are curajul să pună degetul pe multe dintre rănile care ne dor de 25 de ani.
În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa. Mulţi au uitat, alţii n-au ştiut niciodată…
Cine ne-a pus beţe în roate? Nu căutaţi răspunsuri pe Google. Cauza e aici, la noi, în perfidia cu care ne-au dirijat politicienii români.
Niciodată, în istorie, clasa politică românească n-a fost mai ruptă de popor şi mai puţin iubitoare de ţară. Un fost ministru secretar de stat, neimplicat politic, actualmente director la Institutul de Economie al Academiei Române, Constantin Ciutacu, are curajul să pună degetul pe multe dintre rănile care ne dor de 25 de ani.
În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa. Mulţi au uitat, alţii n-au ştiut niciodată…
Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu ţările dezvoltate, în 1989? .
Flota comerciala a Romaniei era a 5-a din Europa
Flota comerciala a Romaniei era a 5-a din Europa
· exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare; 
· autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti erau patente germane;
· avioanele Rombac era un patent cumpărate de la englezi si montat la Banasa;
· Celebrle locomotive de la Electroputere Craiova,foarte cautatela export erau patent elveţian;
· la Reşiţa se fabricau motoare de vapoare si locomotive diesel, după licenţa Renk din Germania;
· centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada.
. autoturismele Dacia si ARO se exportau f. bine in 31 de tari.Putem spune, şi nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu economiile mari ale lumii. România era a treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante(romanesti!) de peste 110 tone.
Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia.Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.De asemenea fabrica de diamante artificiale din Bucuresti se situa cantitativ si calitativ in fruntea Europei!
În 1990, Petre Roman a afirmat tendentios că industria românească este un „morman de fiare vechi”.Cat am avut de pierdut în ultimii 25 de ani, domnule prim-ministru !!
Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia.Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.De asemenea fabrica de diamante artificiale din Bucuresti se situa cantitativ si calitativ in fruntea Europei!
În 1990, Petre Roman a afirmat tendentios că industria românească este un „morman de fiare vechi”.Cat am avut de pierdut în ultimii 25 de ani, domnule prim-ministru !!
A fost cea mai nefericită declaraţie de politician de după 1989, care ne urmăreşte până azi.Referindu-se la industrie si spunand că „era un morman de fier vechi”, fostul prim ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese le-a servit această etichetă?
Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii:
– România producea 14 milioane de tone de oţel în 1985; azi, doar 3 milioane;
– producea 400.000 tone de aluminiu, azi produce pentru… rusi, pe jumătate;
– în 1980 ieşeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare,se exportau peste 1000, azi nu producem niciunul ;
– La Brasov si Miercurea Ciuc ieşeau anual 71.000 de tractoare niciunul azi (am construit fabrici de tractoare în Egipt şi Iran, care funcţionează şi acum, în timp ce în România, care exporta anual 50.000 tractoare pe 4 continente, azi aceasta industrie a murit);
– în 1984 se fabricau 600 de vagoane de pasageri pe an, jumatate pentru export azi, niciunul.
Cât despre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăţi pe an; azi, abia 800 (cel puţin 100.000 vagoane de marfă – o avere – au fost tăiate şi vândute la fier vechi). În fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, după cum se ştie, nu mai producem niciuna.
Industria sticlăriei, cristalului si portelanurilor e prăbuşită. Industria cosmetica (săpun, deodorante, parfumuri, creme) a dispărut.
Industria sticlăriei, cristalului si portelanurilor e prăbuşită. Industria cosmetica (săpun, deodorante, parfumuri, creme) a dispărut.
Dar a disparut, practic, o puternica industrie de medicamente, antibiotice si vaccinuri, care acum seimporta pe miliarde de euro!
Singura „industrie” care merge,este cea a fierului vechi. Potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de „fier vechi”, „deşeuri” de cupru, aluminiu şi alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro !!!
Singura „industrie” care merge,este cea a fierului vechi. Potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de „fier vechi”, „deşeuri” de cupru, aluminiu şi alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro !!!
Am exportat lemn brut, în valoare de peste 8 miliarde de euro, şi alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro!
Prelucrarea acestora în România,in cele 19 fabrici de mobila care au disparut, ar fi însemnat pastrarea pe orizontla a o jumatte milion locuri de muncă!
Practic, întreaga economie naţională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică ! Ameţitoare cifre…
Practic, întreaga economie naţională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică ! Ameţitoare cifre…
Cum stau lucrurile în domeniul petrolului, o industrie de frunte in Europa?
România producea 13,5 milioane tone de petrol în1975,cand nu se construisera cele 5 platformre maritime de extractie din Marea Neagra şi numai… 6 milioane azi.
Suspect!? Cineva nu raportează corect.Nu am nicio încredere în această cifră, atât timp cât nu ştim dacă toate sondele au contoar.
Au contoar, domnilor? Trebuie să plătească redevenţe la tona de ţiţei brut, dar dacă scoţi 8-10 milioane de tone şi raportezi numai 6? Cu cât păgubeşti statul roman?
Petrolul se scoate mult şi se rafinează în alte ţări. De aici, deduceţi consecinţele.Referitor la rafinare, inainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină şi acum mai producem doar 2 milioane; produceam 10 milioane de tone de păcură si nu mai producem nimic; produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale, azi, nimic.
Pe de altă parte, aţi observat că nici distribuţia gazelor nu mai este a noastră. Cine măsoară producţia? Cine măsoară distribuţia?
După 1990, s-a schimbat peisajul industrial. S-a creat o falie între marea şi mica industrie.
De ce s-a întâmplat acest fenomen?
Au venit „sfaturi” de la competitorii noştri europeni: faceţi IMM-uri (întreprinderi mici şi mijlocii), daţi afară muncitorii din marile uzine, închideţi mamuţii industriali, produceţi kit-uri, componente, nu produse integrale, faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de frânare şi anvelope, nu locomotive şi tractoare.
Parcă intenţionat, nu exista o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanţii şi-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspiraţiei.
UE a fost creată pe baza Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului. Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria ei siderurgică, de 14 milioane tone de oţel. A trebuit lichidată, ca un „bonus” pentru… admiterea în UE.
Pe de altă parte, aţi observat că nici distribuţia gazelor nu mai este a noastră. Cine măsoară producţia? Cine măsoară distribuţia?
După 1990, s-a schimbat peisajul industrial. S-a creat o falie între marea şi mica industrie.
De ce s-a întâmplat acest fenomen?
Au venit „sfaturi” de la competitorii noştri europeni: faceţi IMM-uri (întreprinderi mici şi mijlocii), daţi afară muncitorii din marile uzine, închideţi mamuţii industriali, produceţi kit-uri, componente, nu produse integrale, faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de frânare şi anvelope, nu locomotive şi tractoare.
Parcă intenţionat, nu exista o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanţii şi-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspiraţiei.
UE a fost creată pe baza Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului. Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria ei siderurgică, de 14 milioane tone de oţel. A trebuit lichidată, ca un „bonus” pentru… admiterea în UE.
Care au fost primele mari greşeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful naţional?
Prima mare eroare a fost restituirea „părţilor sociale”, o privatizare pe bani adevăraţi, începută surprinzător de Ceauşescu. FSN-ul lui Petre Roman a restituit aceşti bani, pentru a cumpăra bunăvoinţa oamenilor, chiar cu banii lor! Această măsură anti-economică, din cauza căreia fabricile şi uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetăţenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o re-naţionalizare a unei părţi a capitalului social, destinată ulterior şi cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine.
A doua mare eroare a fost privatizarea „de masă”, fără proceduri şi fără reguli de protecţie a acţionarilor minoritari; viitoarele certificate de acţionar au fost cumpărate pe nimic, de cei care ştiau ce va urma. Atunci s-a spus că se privatizează numai 30% din capitalul societăţilor comerciale, lăsându-se de înţeles că vor mai primi şi restul de 70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în anul 2014! S-a anunţat, totodată, că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială şi societăţile externe de consultanţă, care au dictat, şi guvernele au promovat controlul total, fără luptă şi fără niciun câştig, asupra întregii economii.
Practic, economia naţională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică şi fără a se spune, cel puţin, că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pentru integrarea României în Uniunea Europeană. Fiecare program de guvernare anunţat a fost, de fapt, un program de „neguvernare”. Asa a dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat).
A fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, 51 de fabrici de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.).
S-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare. Au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări, etc.
Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus, aproape în totalitate, sistemul de irigaţii (construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială !), pentru a cărui plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (canalul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre).
Întreaga economie naţională a fost, pur şi simplu, pulverizată şi lăsată fără nicio logică structurală.
Care sunt consecinţele asupra populaţiei, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film S.F de groaza si cosmar?
Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici şi mijlocii – de fapt, microîntreprinderile; dintre cele aproximativ 500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat!
Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de subzistenţă (avem şi industrie de subzistenţă, nu doar agricultură!) şi construcţii şi transporturi şi alte servicii de subzistenţă, pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă şi durabilă. Nimic nu este mai durabil decât subzistenţa, aceasta este strategia noastră naţională, după ce am făcut praf marile companii. Brandul României este subzistenţa, atât în interiorul ţării, cât şi pe celelalte pieţe ale muncii, unde lucrează cetăţenii români.
Nici după 25 de ani, clasa politică – veritabil detaşament al legiunii străine, terminatorul României moderne, nu a realizat importanţa unei reglementări prin care salariaţii să-şi investească o parte din salariu în compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaţilor, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite şi contribuţii.
A existat, în toţi aceşti ani, un fir roşu care să lege cele 15 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent, de dezvoltare? Fireşte că nu a existat! Zi de zi, guvernele şi clasa politică s-au ocupat numai de protejarea aşa-zişilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, şi nu de promovarea facilităţilor destinate salariilor reinvestite.
A fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, 51 de fabrici de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.).
S-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare. Au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări, etc.
Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus, aproape în totalitate, sistemul de irigaţii (construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială !), pentru a cărui plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (canalul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre).
Întreaga economie naţională a fost, pur şi simplu, pulverizată şi lăsată fără nicio logică structurală.
Care sunt consecinţele asupra populaţiei, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film S.F de groaza si cosmar?
Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici şi mijlocii – de fapt, microîntreprinderile; dintre cele aproximativ 500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat!
Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de subzistenţă (avem şi industrie de subzistenţă, nu doar agricultură!) şi construcţii şi transporturi şi alte servicii de subzistenţă, pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă şi durabilă. Nimic nu este mai durabil decât subzistenţa, aceasta este strategia noastră naţională, după ce am făcut praf marile companii. Brandul României este subzistenţa, atât în interiorul ţării, cât şi pe celelalte pieţe ale muncii, unde lucrează cetăţenii români.
Nici după 25 de ani, clasa politică – veritabil detaşament al legiunii străine, terminatorul României moderne, nu a realizat importanţa unei reglementări prin care salariaţii să-şi investească o parte din salariu în compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaţilor, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite şi contribuţii.
A existat, în toţi aceşti ani, un fir roşu care să lege cele 15 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent, de dezvoltare? Fireşte că nu a existat! Zi de zi, guvernele şi clasa politică s-au ocupat numai de protejarea aşa-zişilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, şi nu de promovarea facilităţilor destinate salariilor reinvestite.
„Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea!”.Acesta a fost, în esenţă, „programul de guvernare” al ultimilor 25 de ani. De altfel, se poate spune că fiecare program de guvernare anunţat a fost un program de neguvernare. Dacă şi în următoarele două decenii şi jumătate guvernul nu va putea să cumpere, din bani proprii, de 1 milion de lei, piramidon, vaccinuri sau aspirină din producţia internă, fără avizul FMI sau al Comisiei Europene, România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic.
Prof. dr. CONSTANTIN CIUTACU (fost secretar de stat, director la Institutul de Economie al Academiei Române)
