GERMANIA a încălcat grav LEGISLAŢIA UE când a invitat UN MILION DE REFUGIAŢI musulmani să vină în EUROPA
”Adevăraţii refugiaţi au rămas în Turcia, Siria, Iordania şi Liban”
România, în situaţie INEDITĂ: Dacă acceptă REFUGIAŢII încalcă propria CONSTITUŢIE
Valentin M. Ionescu, fost ministru al privatizării și fost consilier prezidențial, are o postare deosebit de tranșată și lămuritoare, pe Facebook, în ce privește criza refugiaților care a produs haos pe întreg
continentul european, explicând clar ce prevede Constituția României cu privire la ”strămutarea de populații pe teritoriul nostru”.
Valentin Ionescu acuză, de asemenea, Franța și Germania de încălcarea directivelor care alcătuiesc sistemul de la Dublin și spune răspicat că cele două state nu pot pretinde altora să suporte costurile securităţii şi
costurile economice pe care le presupune acceptarea cotelor de refugiați.
”Noi cei din est nu suntem nebuni şi nici Orban (Viktor Orban, n.red.) nu este cretin. Orban a greşit în politică internă, dar nicidecum în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei de criză generată de Germania.
În momentul în care Germania, prin vocea cancelarului a invitat 800.000 de persoane din Orientul Mijlociu tot sistemul de la Dublin, creat printr-un set de directive europene a fost încălcat. Un simplu mesaj a dat peste cap tot sistemul. A urmat o invazie de oameni, cu telefoane mobile şi bani în buzunar care au încălcat graniţele tuturor statelor balcanice aflate pe traseu, plus Ungaria, Slovenia şi Austria. Guvernul maghiar a procedat corect, susţinând că nici o persoană nu poate trece graniţa ilegal. Trecerea frauduloasă a frontierei este infracţiune. Pentru asta nu există nici o scuză. Nimic nu împiedică „refugiaţii” să treacă pe la punctele de trecere a frontierei, decât aşteptatul la coadă. Germania a fost acompaniată de Franţa, forţând toate statele europene să accepte aceşti infractori din motive strict circumstanţiale, nicidecum legale. Pe de altă parte, adevăraţii refugiaţi, după cum am postat şi în articolul de alaltăieri au rămas în Turcia, Siria, Iordania şi Liban.
Când două state europene, Germania şi Franţa au încălcat directivele care alcătuiesc sistemul de la Dublin, nu pot pretinde altora să suporte costurile securităţii şi costurile economice. Acceptarea de imigranţi este
atributul fiecărei ţări. Nu există nici o dispoziţie în tratatele europene care să prevadă expres că ce decid două ţări trebuie acceptat de celelalte. Guvernata europeană se bazează pe consens nu pe impunere, cum susţine şi dl. Junker.
Pe de altă parte, în directivele care alcătuiesc sistemul de la Dublin există 4 posibilităţi pentru resortisanţii unei terţe ţări: azil politic, refugiat economic, protecţie temporară, ori retrimitere. Pentru cei din Orientul Mijlociu nu există decât două opţiuni: protecţie temporară sau retrimitere. La noi, cel puţin în România, Constituţia este foarte clară. Nu se permite strămutarea de populaţii pe teritoriul nostru. Că atare, nu
trebuie primiţi”.