O specie scarbavnică: Vânătorii de mari români!
Am aflat dintr-un articol al marelui artist roman, graficianul EUGEN MIHAESCU, ca directorul Institutului pentru Studierea Holocaustului în România “Elie Wiesel”, fostul profesor comunist Alexandru Florian a adăugat pe “lista sa neagră”, inca un nume de mare rezonanta a stiintei romanesti: academicianul Ion Petrovici. Poate ca acest „scormonici” rosu, a aflat că profesorul a locuit în Strada Vasile Conta, în “blocul eminenţelor”, construit de Casa Corpului Didactic în 1940, Iar specimenul retrovertit Florian tot dă târcoale pe acolo încercând să sperie… preşedintele Asociaţiei proprietarilor. Să-l determine, adica, să dea jos placa în memoria lui Nichifor Crainic şi să prevină, poate, instalarea tot acolo, a uneia în amintirea profesorului Ion Petrovici, născut în 1882, studentul lui Titu Maiorescu şi al lui Nicolae Iorga, fost ministru al educaţiei şi al culturii, trimis de comunişti la puşcărie pentru 15 ani …
Din pacate, Institutul pentru Studierea Holocaustului în România nu a adus însa, in faţa justiţiei sau a opiniei publice nici macar una (!) dintre persoanele care au conceput, au semnat sau au pus în practică legile anti-evreieşti din perioada 1940-1942. Unele sunt încă în viaţă! Legile acelea si nu marii romani au permis discriminarea, deportarea evreilor din România în lagărele din est.
Dar Institutul pentru Studierea Holocaustului în România “Elie Wiesel”, instituţie guvernamentală plătită din bani publici, se încăpăţânează să hăituiască… intelectualii judecaţi şi trimişi în puşcării de Tribunalele Poporului în anii ’45-46. Pentru ca in fruntea Institutului se afla unul dintre cei mai zelosi propagandisti ceausisti ai primului deceniu ceausist harnic continuator a ideologiei servita zelos de tatal sau, dejistul Radu Florian. Sub indrumarea sa directa fiul, Alexandru Florian, a scris un adevarat „imn ateist” inchinat materialismului dialectic si istoric, intitulat Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor”, colecţia „Ştiinţa pentru toţi”, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică , 1975, dar care, dupa caderea comunismului, nu se mai regăseşte în lista publicaţiilor din CV-ul său! Autorul avea atunci – n-o sa credeti – doar 21 de ani, fiind proaspat student al tatălui său, şi publicarea acestui „volum” într-una dintre colecţiile populare din acea vreme a fost un evident privilegiu datorat rolului detinut în PCR Bucuresti de tatăl său, dacă nu cumva acesta a avut – si a avut!- o mare contribuţie chiar în redactarea ei, avînd în vedere bibliografia destul de greu de asimilat de un tînăr comunist, abia ieşit de pe băncile liceului! Si iata ce scria taticul sau, …despre Stalin, care deja era facut pulbere chiar in URSS, unde Stalin este acuzat de „grava distorsionare”, a operei lui Marx.
Mai precis, Radu Florian scria: – „Cunoasterea veridica a gandirii autentice a lui Marx nu a fost in nici un fel o preocupare a lui Stalin, a spiritului epocii, ceea ce a generat o grava saracire si deformare a imaginii marxismului.” O astfel de afirmatie iesita din gura unui profesor de marxism este un lucru grav. Dar si mai grav e faptul ca „profesorul” nu cauta nici un moment sa argumenteze ceea ce spune. Oricum nu avea CE sa demonstreze dar esentialul e ca nici macar nu incearca. Cand vine insa sa spuna ca Stalin a incercat „ascunderea fondului de idei cuprins in cateva manuscrise fundamentale pentru stabilirea autenticitatii gandirii lui Marx, a monumentalitatii operei sale”, te apuca sila. Exact cum va scrie fiu-sau mai tarziu despre Ceauescu…
În anul 2007, regimul comunist a fost condamnat în plenul Parlamentului României ca fiind ilegitim şi criminal. Dar Tribunalele Poporului şi sentinţele lor nu sunt şi ele ilegitime şi criminale? Câţi nevinovaţi au fost trimişi în lagărele morţii de comunişti? Câte dosare s-au inventat persoanelor care s-au opus făţiş instaurării regimului comunist în România? Avem încă un institut: Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, care cercetează serios, pe banii noştri tocmai asta. Dar se pare că nu are la dispoziţie o legislaţie la fel de eficientă pentru a-i putea condamna pe cei găsiţi vinovaţi. Şi se pare că nimeni nu s-a gândit să-i urmărească şi să-i pedepsească pe intelectualii care au sprijinit, au predat în şcoli şi facultăţi o ideologie criminală.
Acuzatoarea publică din dosarul ziariştilor judecaţi de Tribunalul Poporului în perioada mai-iunie 1945, Alexandra Sidorovici — soţia lui Silviu Brucan —, spunea despre Nichifor Crainic că “este vinovat pentru că a dus o campanie de otrăvire a sufletelor, mai cu seamă a celor tinere, deoarece ca profesor universitar avea putinţa influenţei asupra tineretului!”. Conform legii din 2007, Radu Florian şi fiul său Alexandru, profesori de socialism ştiinţific la Universitatea din Bucureşti — primul timp de 50 de ani! —, se fac vinovaţi de “otrăvirea sufletelor tinere”. Cum de nu se regăsesc pe lista lui Tismăneanu din raportul pe care Băsescu l-a citit în Parlamentul României? Cum?
Dar nu numai memoria academicianului Ion Petrovici tulbură liniştea directorului de la “…+Elie Wiesel”. Profesorul comunist Alexandru Florian a pornit o acţiune de desfiinţare a memoriei singurului scriitor român căruia i s-a decernat de către francezi premiul pentru literatură Goncourt, Vintilă Horia, al cărui centenar s-a sărbătorit în decembrie anul trecut. Bazându-se pe un dosar falsificat de Securitate în 1960, sinistrul comunist Florian a îndrăznit să pretindă retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat post-mortem scriitorului cu acest prilej de Primăria oraşului Segarcea. Acest asa-zis“Vânător de legionari” invoca tot o sentinţă a Tribunalului Poporului din 21 februarie 1946, deşi se ştie că persoana cu acelasi nume condamnată atunci era… vărul scriitorului care şi-a ispăşit pedeapsa murind în puşcăriile româneşti. Vintila Horia însă trebuie pedepsit să dispară din memoria românilor şi sentinţa trebuie să fie rostită de un “urmaş”etnic al Alexandrei Sidorovici pentru că a spus: “Eu sunt un anticomunist!” sau “Nu simt nici un fel de nevoie de a-mi justifica non-legionarismul. Ruşine era să fi fost român şi comunist!” sau “Pe mine nu m-au atacat reprezentanţii nu ştiu cărei etnii sau ai nu ştiu cărui regim politic. M-au atacat duşmanii omului!”.
Marunt soarece de biblioteca, Alexandru Florian citează dintr-un articol scris de Vintilă Horia în revista “Sfarmă piatră” în care acesta pomeneşte de faptul că, în timpul retragerii armatei din Basarabia, după dictatul impus în 1940, comuniştii evrei au ucis ofiţeri români. Un fapt real, înscris în istorie. Cum tot istoric este faptul că trupele române au ocupat oraşul Budapesta pe 8 august 1919, atunci când soldaţii români au atârnat simbolic o opinca în vârful parlamentului maghiar.
Oare câţi români mai ştiu astăzi că, în acel moment, ţara vecină se numea Republica Sovietică Ungaria? Ostirea Româna a reuşit stăvilirea pentru un sfert de secol a răspândirii bolşevismului în Europa. Oare asta nu vor să uite Alexandru Florian şi toţi ai săi? Pentru asta trebuie ca românii să rămână fără istorie, să nu se mai ştie importantul rol pe care l-au îndeplinit în acest loc de pe harta lumii? Pentru asta ne sunt scoşi din morminte şi scuipaţi strămoşii?
Celor care se grăbesc să spurce totul aruncându-ne in carca anatema antisemitismului citam, în încheiere, din interviul acordat de filozoful italian Giorgio Agamben revistei franceze “Nouvel Observateur” în septembrie 2015. Autorul italian se referea la caietele filozofului Heidegger spunând: “Este important să lămurim utilizarea şi semnificaţia cuvântului ‘’antisemit’’. Din motive istorice, acest cuvânt desemnează ceva ce are a face cu persecuţia şi exterminarea evreilor. Nu trebuie însă folosit acelaşi cuvânt pentru a defini opiniile asupra evreilor — oricât de eronate sau debile! —, dar care nu au nici o legătură cu acele tragice fenomene. Or, tocmai asta se întâmplă neîncetat. Şi nu numai în legătură cu Heidegger. Dacă orice cuvânt critic sau negativ despre iudaism, chiar conţinut în note private, este condamnat ca antisemit, aceasta ar scoate iudaismul în afara limbajului”.