Gheorghe Popa, preşedintele CA de la FC Braşov : ,,A crescut datoria dar şi patrimoniul clubului”
Telenovela, legată de situaţia de la FC Braşov, pare să nu aibă final…Aceasta, deoarece, după spusele medicului Gheorghe Popa, cel care este omul de legătură între FC Braşov şi grupul Nilor LTD, italienii ar dori să se implice în achiziţionarea clubului, chiar dacă datoriile au crescut cu încă 8 milioane de euro. Această sumă se datorează vânzării bazei sportive ICIM clubului,operaţiune a fostului patron, Ioan Neculaie. Chiar şi în aceste condiţii, italienii ar putea fi interesaţi de achiziţionarea clubului, pentru că baza sportivă de la ICIM, care cuprinde teren sintetic, sală de sport, nefinalizată, teren de fotbal cu tribune şi un hotel, ar putea fi exploatată, după cum a precizat Gheorghe Popa, preşedintele interimar al CA de la FC Braşov:
,,În acest moment, situaţia este relativ bună. Sigur că planând spectrul falimentului deasupra clubului, băieţii sunt îngrijoraţi pentru viitor. De notat că avem o întârziere la salarii de aproximativ trei săptămâni şi nicidecum de luni de zile, aşa cum s-a vehiculat. Am stat de vorbă cu jucătorii, le-am expus situaţia la zi, ei au decis că vor continua. Un singur jucător, Cerlincă, şi-a reziliat contractul, ceilalţi au decis să continue. Astăzi le-am dat liber de la antrenamente şi mâine vor intra, din acest punct de vedere, în programul normal. Vom participa la toate meciurile, până la finalul campionatului. Avem fondurile necesare, de la diverşi sponsori, pentru a ne prezenta la meciurile care urmează. Pe 6 aprilie, îmi doresc să obţinem un nou termen, pentru a aproba planul de reorganizare, având în vedere că italienii rămân, totuşi, pe poziţii, în legătură cu achiziţionarea clubului. Noua valoare de 16 milioane de euro, include o creştere a patrimoniului clubului, adică stadionul ICIM, cu toată baza sportivă plus hotelul. Deci a crescut valoarea datoriilor, dar avem în patrimoniu. S-ar putea ca investitorii italieni să beneficieze de această bază, să o modernizeze, iar acolo să se desfăşoare pregătirea echipelor de juniori, la care aceştia ţin mult. Deci, tot răul spre bine, zic eu. Şeful Nilor Grup LTD intenţionează să ajungă la sfârşitul săptămânii în România şi să meargă şi la Mioveni, la meciul nostru”
Dorin Duşa