Odraslele la INVENTAR!! Adică „nex generation”!!
Cei care s-au aflat la butoanele banilor publici în ultimii 25 ani, mulți dintre ei aflați acum după gratii sau de-abia scăpați de acolo, ne lasă moștenire ceea ce noi am numit „next generation”. Adică progeniturile lor – bogații cu averi deja spălate.
Lista este incredibil de lungă. De la băiatul lui Hrebenciuc și fata lui Videanu până la cei doi puișori cu dinți sănătoși, pregătiți pentru ros, dăruiți nației române de soții Dana și Adrian Năstase. Dacă DNA n-ar fi declanșat ceea ce a declanșat, pentru mulți dintre acești tineri lupișori erau deja pregătite manete calde la tabloul de bord al Puterii. Iatacateva nume dintr-o lunga listă: Andrei Hrebenciuc, Vlad Cosma, Răducu Mazăre, Victor și Andrei Berceanu, Elena și Ioana Băsescu. Daciana Sârbu etc. etc.
De pildă, Andrei Hrebenciuc era deja invitat pe post de mare geniu financiar pe la televiziuni. Iar Andrei Năstase începuse deja să încălzească scaunele prin platoul A3… Să nu mai vorbim că aproape toți și-au făcut studiile pe bani grei în străinătate…
Fiul lui Theodor Stolojan, Vlad și-a făcut un doctorat la Cambridge, în fizică atomică – o excepție, iar fiica, Ada, și-a făcut studiile superioare în Anglia, iar pe cele postuniversitare, de consultanță financiară, în Belgia. Un alt premier, Radu Vasile, și-a trimis fiul, pe Tudor, tot la Paris.
Predecesorul său, Victor Ciorbea, se poate mândri că fiica sa, Oana, a absolvit același colegiu american ca și odrasla fostulului președinte SUA, Bill Clinton, iar Mugur Isărescu nu a rupt nici el tradiția, Lăcrămioara Isărescu studiind tot în SUA.
Iata si alte exemple:
Alex Rus. Este fiul ministrului Transporturilor, Ioan Rus,socotit intre primii bogatani ai Clujului!. Când a împlinit 24 de ani a primit cadou de la tatăl său un hotel în Cluj Napoca: Hotelul Meridian, preluat de seniorul Rus de la Ioan Morar, fostul șef al Romsilva, printr-o schemă complicată relatată de presă. Juniorul a mai deținut până în martie și o cafenea în Cluj, Arts Caffe, vândută în martie unui lanț de cafenele. Pe pagina de Facebook postează fotografii de la piscina familiei și din călătoriile dese la Monaco și pe coasta amalfitană, împreună cu prietena sa, Denisa Pascu, fotomodel… de ocazie.
Alexandru Vanghelie. A fost trimis de tatăl său să studieze la o universitate din Boston, unde taxa de școlarizare depășește 50 000 de dolari pe an. Locuiește într-un apartament a cărui chirie depășește și ea aceeași sumă, însă juniorul primarului aflat în arest nu pare să aprecieze eforturile financiare făcute de tatăl său. Judecând după activitatea de pe Facebook, Vanghelie junior… a făcut o pasiune pentru culturism și substanțele chimice folosite pentru umflarea mușchilor.
Ilinca Nichita – fiica primarului Gheorghe Nichita, a beneficiat de organizarea în toamna lui 2014, a unei nunti fastuoase la care au participat toți șefii PSD, în frunte cu Victor Ponta. Ilinca Nichita este notar și, după nuntă, presa din Iași a scris că primăria tatălui său i-a acordat autorizație de construcție pentru un birou notarial în centrul orașului.
Agathe Blaga. fiica lui Vasile Blaga este un nume la modă pentru că nu de mult soțul său a fost arestat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 600 de mii de euro. Agathe Blaga avea stofă de vedetă de multă vreme, presa scriind în ultimii ani despre contractele pe care le-a primit firma soțului său de la stat
Diana Videanu, fata lui Adriean Videanu si prietena ei europarlamentara Elena Basescu, o obișnuită a cafenelelor de fițe de pe Dorobanți și a magazinelor scumpe, este pregătită de tatăl său pentru a prelua afacerea Titan Mar. A studiat și ea tot la Londra , dar ceea ce a făcut-o remarcată de presă au fost ceasul Hublot de 15 000 de euro și poșeta Hermes de 7000 de euro.
Alin Petrache. Un caz aparte. A ajuns, cu forceps-ul PSD, șeful Comitetului Olimpic Român... inaintea celebrului antrenor Octavian Bellu, fost ministru al Sportului !!. Este fiul lui Adrian Ionel Petrache, celebrul om de afaceri din grupul Petrache-Bittner-Cocoş care a gravitat când în jurul lui Adrian Năstase, când al PDL.
„Am intrat în politică pentru că îmi doresc să schimb lucrurile în sportul românesc. N-am înţeles niciodată legătura pe care oamenii o fac între mine şi tatăl meu. Îl iubesc, îl respect, dar eu sunt eu. Pregătirea mea e pe sport. , spune Petrache. Alin Petrache, rugbyst de performanţă a lucrat numai în administraţia de stat, de la… la Federaţia de Rugby, până la ANST. Este însă un foarte înstărit moştenitor… Numai ceasurile pe care le poartă valorează, potrivit propriei estimări din declaraţia de avere, 67.000 de euro. „ Declaraţia sa de avere aduce însă câteva completări: la 36 de ani, are 8 terenuri agricole sau forestiere, trei apartamente şi o casă în Bucureşti, toate moştenite sau primite prin donaţie….de la taticu!