Valoarea de inventar a Casei Poporului: 9 miliarde de lei!!

Valoarea de inventar a Casei Poporului: 9 miliarde de lei!!

0 463

Valoarea de inventar a Casei Poporului este de peste 9 miliarde de lei, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, miercuri, într-un briefing la Palatul Victoria.
„E o valoare de inventar a Casei Poporului, e procedura standard de trecere în revistă a patrimoniului public. Valoarea de inventar este atât a terenului, cât și a Casei Poporului. Valoarea de inventar a terenului este de peste 4 miliarde de lei și a Casei Poporului, cu toate elementele care constituie Casa Poporului, elementele de construcție, undeva la peste 5 miliarde de lei. Este o raportare a valorii de inventar, o procedură administrativă, nu sunt alte elemente care o circumscriu”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, preluat de AGERPRES.SENAT 3.2
Terenul și clădirea Palatului Parlamentului se află în domeniul public al statului și în administrarea Camerei Deputaților.
Terenul are o suprafață de 310.920 de metri pătrați și o valoare de inventar de 4.048.269.219,73 de lei, iar
clădirea are o valoare de inventar de 5.258.356.802,54
, potrivit proiectului de hotărâre publicat pe site-ul Guvernului.
sala plen cdCasa Poporului este un bun al statului aflat in administrarea Camerei Deputatilor si pana in prezent nu exista o valoare de inventar a sa.
Dupa ce Guvernul a aprobat un act normativ care sa stabileasca valoarea acestui bun, urmeaza sa se faca intabularea edificiului si a terenului aferent.
Deputatii au adoptat in februarie un proiect de lege care vizeaza efectuarea receptiei Palatului Parlamentului. Pana acum nu s-a putut face receptia finala din cauza faptului ca materiale, bunurile si echipamentele ramas de la constructia cladirii Palatului Parlamentului nu era valorificate pentru a rezulta valoarea totala a investitiei.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.