,,Stegarii” şi-au depăşit condiţia : 3-2 (1-1), cu Târgovişte!

,,Stegarii” şi-au depăşit condiţia : 3-2 (1-1), cu Târgovişte!

0 498

O mică surpriză s-a consemnat astăzi pe stadionul Tineretului : FC Braşov a renăscut oarecum din propria-i cenuşă şi a învins Chindia Târgovişte, cu 3-2, în play-off-ul ligii secunde! A fost o minune, pentru că toată săptămâna a fost bulversată de scandaluri, de nemulţumiri, de proteste…Şi totuşi, ,,stegarii” şi-au depăşit condiţia de ,,victimă sigură” şi au prestat unul dintre cele mai bune jocuri din ultima vreme, purtat în viteză şi cu realizări tehnico-tactice deosebite. La acest lucru a contribunit şi faptul că jucătorii au primit…o jumătate de salariu, chiar în ziua partidei şi au dat totul pe teren…Meciul a avut şi un suspans al lui, pentru că Târgovişte a condus de două ori, cu 1-0 şi 2-1, după care, incredibil, FC Braşov a întors scorul şi a câştigat, cu 3-2! Scorul a fost deschis de oaspeţi, prin Cherchez (min. 31), care depăşeşte zidul fundaţilor centrali braşoveni şi îl învinge pe Iacob (0-1). Până la pauză, dominarea ,,stegarilor” s-a concretizat, prin reuşita lui Rusu (min. 42), care a a marcat cu un şut din interiorul careului (1-1). Apoi, toată lumea a amuţit, când Târgovişte a marcat din nou şi zarurile păreau aruncate : 1-2 (min. 59), prin reuşita lui Vasile. Au urmat însă trei minute ciudate, în care FC Braşov a întors rezultatul, prin golurile lui Coman (min. 70) şi Rusu (min. 73). A fost o victorie foarte mare, obţinută în condiţii grele de ,,stegari”, care au meritul că s-au angrenat la un efort deosebit, nerenunţând nici atunci când au fost conduşi…A fost prima victorie din play-off, obţinută chiar şi absenţa golgheterului Marius Matei, scos temporar în afara lotului.

FC Brașov: Iacob – Vagner, Puțanu, Marin, Negotei – Manole (Alupoaie), Coman, Pană, Andor – Rusu (Ene), Buga (V. Munteanu).

Adi Szabo, antrenor FC Braşov : ,,Trei puncte meritate, chiar dacă am fost conduşi de două ori. Primul gol l-am primit totuşi pe un joc bun al nostru. Am avut coerenţă în joc şi mă bucur că tot ce am cerut, atât la şedinţa premergătoare meciului, cât şi în timpul meciului, a fost aplicat de jucătorii noştri. Una peste alta, a fost un joc bun al nostru, într-o perioadă mai puţin bună pentru echipă”.

În următoarea partidă, FC Braşov va evolua marţi, cu Gaz Metan Mediaş, în deplasare.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.