Reconolizarea Africii sau…a Europei?
Mă mulţumesc să dau cîteva din citatele pe care le-a extras din interviu Wolf Lepenies: „După 52 de ani de independenţă , trebuie să recunoaştem: ideologiile autodeterminării şi ale independenţei rezultate din mişcările noastre naţionale de emancipare, pe care, la vremea lor, le-am susţinut cu toţii, nu se potrivesc cu realitatea globalizării. Ne aflăm într-o fundătură. E mai mult decît evident că nu ne vom atinge ţelurile, dacă vom pretinde să facem totul pe cont propriu. Sîntem depăşiţi”. (Jean-Pierre Bekolo)
Wolf Lepenies observă că şi alte mari personalităţi africane au semnalat proasta gestiune post-colonială a statelor devenite „libere”. Între ei, doi cîştigători ai premiului Nobel: nigerianul Wole Soyinka şi keniana Wangari Mathai, curajoasă activistă pentru protecţia mediului.
Bekolo o spune negru pe alb: „Să fim cinstiţi. Nu ne iese. Depindem de o eventuală întoarcere a albilor.” Şi: „Proiectul colonial a fost mult mai eficient decît şi-au închipuit iniţiatorii lui. Cînd a devenit indezirabil, pilotul a sărit cu paraşuta, iar cei rămaşi la manşă, crezînd că au, în sfîrşit, totul sub control, s-au dovedit incompetenţi. Nu aveau nici măcar un plan de zbor”.
Autonomia proaspăt obţinută a devenit „o armă politică” în mîinile unei „cleptocraţii” locale, ale unei „elite“ corupte, preocupate doar de propria îmbogăţire. „Tot ce au, sub protecţia unui deja obosit slogan al «autodeterminării» le vine de la coloniştii albi: îşi iau diplome de la şcolile lor, conduc maşini de-ale lor, poartă îmbrăcămintea lor, îşi trimit copiii la universităţile lor. Legile «noastre» sînt legile pe care ni le-au făcut ei. Din tradiţiile locale autohtone n-au rămas decît dansurile populare cu care e întîmpinat preşedintele ţării la aeroport, cînd se întoarce dintr-o «vizită» în Occident. Pînă şi artele şi cultura africană sînt mai curînd în grija muzeelor şi a cercetătorilor din afara Africii.” E timpul – spune Bekolo – să terminăm cu ipocrizia şi să recunoaştem că avem nevoie de ajutor din străinătate.
Problema principală a Africii nu e „moştenirea colonială”, ci incapacitatea sa, după cinci sau şase decenii de independenţă, să-şi creeze o elită conducătoare legitimă şi eficientă.
Pe de altă parte, Occidentul ar face o mare greşeală să ia notă de asemenea observaţii cu un sentiment triumfalist, de instanţă suprem îndreptăţită.
Dacă vorbim de o „re-colonizare”, trebuie să o gîndim ca purificată de „exploatare” şi autoritarism organizatoric. Dar asta – în era corporaţiilor multinaţionale – nu ne reuşeşte încă nici nouă… N-ar avea, oare, nevoie şi lumea musulmană de o înţeleaptă, prietenească, funcţională „recolonizare“? În ce mă priveşte,ca roman nu mă pot abţine să constat că retorica „independenţei“ făloase („nu sîntem colonia Statelor Unite sau a Uniunii Europene“) se cuplează şi la noi, ca şi în fostele ţări coloniale, cu naşterea unei clase politice puse strict pe parvenire şi jaf.
Ne-am „eliberat” şi am intrat pe mîna unor şmecheri, a unei „elite” găunoase şi lacome. Cît despre „recolonizare”, n-ar fi rău să avem în vedere că, în 2050, Africa îşi va dubla populaţia şi că s-ar putea ca cei cărora nu le-a reuşit gestiunea de-acasă să vină spre noi, într-un proces de „colonizare” inversă.
În fond, asta fac migranţii arabi de astăzi: inapţi să-şi rezolve problemele locale, se salvează adăpostindu-se în Europa. N-ar avea, oare, nevoie şi lumea musulmană de o înţeleaptă, prietenească, funcţională „recolonizare”?
