Este nevoie de o reactie institutionala reala si imediata!
Ce zice judecătoarea Dana Gîrbovan despre SRI şi Hexi Pharma?
„Atat cazul relatat in presa, cat si declaratiile din care rezulta ca SRI a stiut despre licitatiile trucate si ca dezinfectantii din spitale nu respectau standarde minime sunt deosebit de grave si necesita o reactie institutionala inclusiv din partea autoritatilor de aplicare a legii”, scrie judecătoarea Dana Gîrbovan, presedintele UNJR, intr-o postare pe Facebook.
„Dincolo de infractiunile de coruptie vizand licitatii trucate, acum vorbim de posibile infractiuni ce afecteaza sanatatea si viata populatiei, intr-o masura care, daca se confirma, este inspaimantatoare. E vorba despre un posibil comportament infractional extins pe o lunga perioada de timp, cu implicatii extrem de grave pentru sanatatea si viata populatiei, care necesita clarificari publice imediate din partea tuturor institutiilor cu atributii pe preventie si sanctionare,atentioneaza judecatoarea!
A transmis SRI la parchete aceste informatii care atenteaza la viata populatiei sau nu? Cand a facut-o? Ce s-a intamplat cu dosarele? Legea de functionare a SRI (14/1991) prevede la art. 11 ca „in cazul in care din verificarile si activitatile specifice prevazute la art. 9 si 10 rezulta date si informatii care indica pregatirea sau savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, acestea sunt transmise organelor de urmarire penală in conditiile prevazute de art. 61 din Codul de procedură penala”.
Acesta este textul de lege care reglementeaza rolul Serviciului Roman de Informatii in raportul cu organele de cercetare penala, care consta in obligatia acestuia de a transmite parchetului informatii despre „pregatirea sau savarsirea” unei fapte penale.
Or, cel putin din informatiile transmise publicului prin articolul scris de Catalin Tolontan, rezulta ca avem de-a face cu licitatii trucate si adevarate bombe biologice, despre care SRI stia, insa nu stim si daca SRI a informat organele de cercetare penala. Acest lucru este important sa fie verificat, cu atat mai mult cu cat SRI si-a arogat merite deosebite prin actiuni vizand „campul tactic” al justitiei. Catalin Tolontan citeaza in articol un medic care a spus agentilor SRI sa opreasca aceasta crima la adresa securitatii si sanatatii romanilor.”
Ideea agentilor era ca daca nu se face flagrant la mita e tare greu sa se inchida cercul. Si le-am spus ca mor oameni in cercul lor neinchis”, a spus medical epidemiolog, care a anuntat SRI. Afirmatia acelor agenti SRI, daca se dovedeste a fi reala, este deosebit de grava, deoarece din ea transpare faptul ca SRI nu a transmis mai departe acele informatii spre parchete, decidand ei in locul procurorilor ca nu pot face flagrant.
Asa cum rezulta din textul legal citat, SRI are NUMAI rol de informare a organelor de cercetare penala, procurorul fiind cel care, ulterior, decide cum va fi folosita informatia furnizata de SRI, daca va deschide sau nu un dosar penal, cum va conduce ancheta, ce probe vor fi administrate.
Nu este rolul SRI sa decida cum si cand se ancheteaza infractiunile de coruptie.UNJR a atras atentia inca de anul trecut ca orice implicare a unui serviciu secret in anchete penale dincolo de limitele prevazute de lege e de natura sa compromita independenta intregului sistem judiciar.
Corelativ, orice neindeplinire a unei obligatii legale – aceea de a informa organele de cercetare penala atunci cand au date sau informatii din care rezulta savarsirea unei infractiuni – are efecte deopotriva grave, impiedicand inceperea unor anchete.
Scandalul de fata readuce in discutie, intr-un mod extrem de acut si dureros de data aceasta, rolul serviciilor secrete in relatia cu justitia.
Din rapoartele SRI si declaratiile publice rezulta ca SRI, depasindu-si atributiile legale, este implicat activ in anchetele penale si „isi mentine atentia/interesul pana la solutionarea definitiva a fiecarei cauze” din justitie.Pe partea de informare a organelor de cercetare penala, insa, unde SRI are direct atributii legale, se pare ca ceva nu a functionat pentru a preveni dezastruoasa situatie de fata din spitale. Acest caz este mult prea grav pentru a ramane un simplu subiect de presa ori ancheta jurnalistica. Fiecare institutie cu competente specifice, in special cele de aplicare a legii, trebuie sa comunice transparent daca faptele dezvaluite in presa le-au fost aduse sau nu la cunostinta de SRI, daca s-au confirmat sau nu, respectiv ce masuri a luat fiecare pe domeniul de competenta.”