Un sfert de veac de neputinţă
Nu aşteptaţi nimic de la secolul XXI! Nu veţi primi nimic, căci el aşteaptă totul de la voi!–
Gabriel García Márquez
Vă mai amintiţi basmul copilăriei „Hainele cele noi ale împăratului”? Împăratului îi plăcea aşa mult să fie îmbrăcat la modă şi să aibă haine noi, încât cade în capcana unor şarlatani care pretind că au o stofă cu o însuşiri minunate, dar care nu poate fi văzută de proşti, ci doar de cei inteligenţi, doar ei pot percepe gusturile fine si educate ale împăratului, care ajunge astfel să meargă dezbrăcat prin mulţime. Doar un copil a avut curajul să spună că este dezbrăcat, dând naştere unui murmur general.
Astfel domnilor, îmi vine să strig în gura mare „Împăratul nu are haine”, căci nu mă pot preface că ca nu văd sistemul nulităţilor controlabile cu care s-a „primenit” societatea românească.
Nu mă mai pot preface că timp de 26 de ani ni s-a spus că suntem needucaţi, nu suntem civilizaţi şi nu suntem demni de a sta la masa elitelor.
Nu mă mai pot preface că mi se spune că România este o ţară săracă, în condiţiile în care pământul ţării a fost vândut la hectar străinilor, ajungând să fie o fermă cu proprietar din UE, chestiune care în alte ţări ar fi provocat un scandal imens.
Nu mă mai pot preface că această clasă politică mă reprezintă, atât timp când este alcătuită din non-valori, oameni sfertodocţi care în viaţa lor nu au citit mai mult decât apometrul sau contorul de energie electrică, astfel nu-mi explic cum al treilea om în stat a ajuns să fie „coleg cu Mihai Viteazu”, personaje şantajabile şi „liberschimbiste”, care aduc mai mult a chelneri comunişti, a manelişti şi care fac să-mi revină in minte versurile lui Eminescu: „Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază.”
O frază cu care un domn cu ticuri nervoase şi cu „interesul naţional” în suflet se prezenta drept exponentul clasei politice din România, mai exact cel care „face si desface” ca să înţeleagă şi dânsul şi ca să nu creadă cumva că am zis ceva de rău, mai ales că pentru unii care nu au pus in viaţa lor mâna pe o armă, numărul de stele uneori este insuficient pentru a te lumina.
O frază cu care un domn cu ticuri nervoase şi cu „interesul naţional” în suflet se prezenta drept exponentul clasei politice din România, mai exact cel care „face si desface” ca să înţeleagă şi dânsul şi ca să nu creadă cumva că am zis ceva de rău, mai ales că pentru unii care nu au pus in viaţa lor mâna pe o armă, numărul de stele uneori este insuficient pentru a te lumina.
Există o ramură a sociopsihologiei care cercetează sistematic reprezentările pe care le au popoarele sau clasele sociale despre ele însele denumită imagologie.
Astfel Mihail Sadoveanu în romanul „Baltagul” scria: „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam. Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul. Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: Tu să scrii o lege; şi când va veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult năcaz şi prigoniri”, iar G. Călinescu în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” notează cu privire la specificitatea caracterelor naţionale: „Francezii sunt raţionalişti, germanii idealişti, englezii pragmatici, ruşii mistici, orientalii fatalişti. […] O cultură conţine în sine toate notele posibile, precum un individ toate aspectele caracterologice. Francezii sunt cartezieni, dar unii sunt mistici, englezii sunt pragmatici, dar mulţi sunt nişte visători, germanii sunt romantici si sistematici, dar printre ei sunt sceptici si dezordonaţi. Specificitatea nu e o notă unică, ci o notă cu precădere.”
Astfel Mihail Sadoveanu în romanul „Baltagul” scria: „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam. Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul. Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: Tu să scrii o lege; şi când va veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; şi după aceea să înduraţi mult năcaz şi prigoniri”, iar G. Călinescu în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” notează cu privire la specificitatea caracterelor naţionale: „Francezii sunt raţionalişti, germanii idealişti, englezii pragmatici, ruşii mistici, orientalii fatalişti. […] O cultură conţine în sine toate notele posibile, precum un individ toate aspectele caracterologice. Francezii sunt cartezieni, dar unii sunt mistici, englezii sunt pragmatici, dar mulţi sunt nişte visători, germanii sunt romantici si sistematici, dar printre ei sunt sceptici si dezordonaţi. Specificitatea nu e o notă unică, ci o notă cu precădere.”
Recunosc că astăzi, uitându-mă în jurul meu, nu văd decât nişte cetăţeni lipsiţi de voinţă si de idealuri, unii dintre ei arătând ca nişte produse de pe o tarabă pe care comerciantul nu a lipit încă preţul, oameni cu care am ghinionul să fiu contemporan.
Mă întreb ce anume va putea scoate poporul acesta din amorţeală şi când vom ridica vălul manipulării si neputinţei, pentru că aşa cum spunea un reputat neurolog, omenirea mai întâi s-a ridicat în picioare şi apoi s-a deşteptat.
Mă întreb ce anume va putea scoate poporul acesta din amorţeală şi când vom ridica vălul manipulării si neputinţei, pentru că aşa cum spunea un reputat neurolog, omenirea mai întâi s-a ridicat în picioare şi apoi s-a deşteptat.
Hans Christian Andersen a prezis de acum 200 de ani pericolul pe care îl reprezintă manipularea maselor prin apariţia unor vizionari, creaţii ale sistemului, care să ne transmită mesajul subliminal al drumului pe care îl avem de parcurs, iar cum nu avem altă lume în care ne putem muta, să nu mai aşteptăm nimic de la secolul XXI, căci el aşteaptă totul de la noi!
Acesta este motivul pentru care fac apel la trecut şi la oamenii care m-au făcut să fiu mândru de „specificitatea caracterelor naţionale” si nu pot să trec cu vederea ce spunea Ionel Teodoreanu: Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi.
Ciprian Demeter