CAND IUDA TE IUBESTE, ADUCI MULTUMIRI LA ZIDUL PLANGERII !?

CAND IUDA TE IUBESTE, ADUCI MULTUMIRI LA ZIDUL PLANGERII !?

0 629

Strecurarea sinuoasa de la sefia UTC, in fruntea diplomatiei romanesti, apoi al Serviciului de Informatii Externe, total neasteptat tocmai in fruntea Guvernului Romaniei si ACUM, iar la SIE, te miri de cine „impins” pe o traiectorie pe care nici Nicusor Ceausescu n-o putea realizaA reusit-o acest personaj cameleonic, evident marioneta unui anume „grup”, sustinut si impins in fata inca inainte de 1990.

Cine a fost, cine este, totusi  Mihai Razvan Ungureanu?
Controversata persoana se trage dintr-o familie de evrei comunisti, intelectuali cunoscuti in Iasi. Mama domniei sale, era vorbitoare nativa de limba maghiara pe care MRU si-o trecuse ca o cunoaste nativ, in primele doua C.V.-uri. Tatal sau, Stefan Ungureanu a fost profesor de chimie-fizica  la Universitatea din Iasi, viceprimar si mai apoi director la Agentia Locala de Conservare a Energiei.
Fiul, altfel elev sarguincios, a fost membru supleant al CC al UTC si abia apoi doctor in istorie, parca la Oxford. Revolutia l-a prins la conducerea Uniunii Studentilor Comunisti din Romania, dar n-a mai apucat si o asteptata cariera de succes in PCR, caci a trecut cu entuziasm, alaturi de Monica Macovei in fruntea Fundatiei Soros Gyorgy, adevarata „scoala” pe pamantul natal… de patrioti romani, cu vechi radacini iudaice!

In anii 90 tanarul Ungureanu a fost lansat in constiinta publica, drept o stea a intelectualitatii romanesti de regretatul Iosif Sava, in emisiunile sale. Seria seratelor muzicale includea dialoguri purtate cu oameni politici, oameni de arta, filozofi, muzicieni, instrumentisti, care in ani 1990 erau la inceputul carierei. CV-ul tanarului M.R. Ungureanu este impresionant.
Presa a relatat ca studiile si cariera sefului revenit la SIE sunt strans legate de organizatiile Soros si de cele iudaice ale mega-afaceristului Mark Rich. Apartenenta sa (ca lider) la organizatiile Soros  ca si la organizatiile iudaice, a facut ca, fara sa fi avut in nici un fel o viata politica activa (dupa cum singur marturiseste), sa fie chemat de ministrul Revolutiei, Andrei Plesu si promovat cel mai tanar ministru (adj.) de externe al Romaniei inca in 2004, noteaza Cornel Dan Niculae in cartea sa intitulata Politica Filo-Sionista a Romaniei in fata Europei si a lumii. Dealtfel, volumul trei al cartii este ilustrat pe coperta cu poza ministrului Ungureanu la Jerusalim, cu mainile sprijinite rugator pe Zidul Plangerii si cu „chipa” pe cap.MRU la zidul plangerii

Cat a fost la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, Ungureanu a respectat intru-totul omerta securitatii. Nu s-a facut nici un fel de reforma in MAE, ba chiar mai mult, sub ministeriatul lui s-au petrecut evenimente ingrijoratoare. Rapirea din Irak si scandalul declansat de scrisoarea semnata de ambasadorul Cristian Colteanu sunt doar doua din evenimentele care au dovedit fidelitatea Ungureanului fata de fostul presedinte. Totul a culminat cu arestarea celor doi „muncitori” romani acuzati de spionaj intr-o baza americana din Irak, despre care premierul Tariceanu a aflat din… presa. Astfel M.R.Ungureanu, prins in lupta dintre palate, parea o victima sigura, un soi de Petre Roman al peneleului, surghiunit la Institutul de Studii Liberale. Dar Omul s-a descurcat… Ulterior, el s-a autosuspendat din calitatea de membru al PNL pentru a pleca la Viena ca reprezentant special la Initiativa de Cooperare in Sud-Estul Europei. Nimic altceva decat o scoala de securisti, europeana si, in acelasi timp, prilejul unui nou scandal financiar de aceasta data, caci sotia ramasese in continuare stipendiata de OMW…
Surse din cadrul Serviciului de Informatii Externe au relatat ca  Ungureanu hoinarea in voie inca de cand era secretar de stat prin birourile Centralei SIE si prin unele case conspirative din jurul Ministerului Afacerilor Externe,.cu care nu avea nicio legatura in afara de …faptul ca isi cauta o locuinta ! Intrebat daca vreun secretar de stat sau ministru are dreptul sa se plimbe hai-hui prin cladirile SIE, fostul sef al spionilor externi, Catalin Harnagea s-a aratat extrem de surprins: „Nici macar angajatii institutiei nu au voie sa se plimbe de capul lor prin birouri, iar, in ceea ce priveste casele conspirate, aceste sunt frecventate numai de agentii sub acoperire sau ofiterii care ii coordoneaza. Prim-ministrul daca vine, isi anunta din timp vizita.”.
Reinvestitul
Director SIE cunoastea deci  problemele  cu care se confrunta diplomatia si spionajul extern romanesti, inca de pe vremea cand era foarte tanar secretar de stat MAE. Asadar, fostul „stapan” al serviciilor, Traian Basescu, la sugestie americana, nu si-a lasat sluga din brate, din motive lesne de inteles.
Asa l-a propus prima oara pe Ungureanu la sefia spionajului extern. Sa fi folosit aceeasi „reteta” si camarila la cea de a doua numire, din jurul lui Johannis?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.