România o ţara tot mai ocupata de armate straine!!

România o ţara tot mai ocupata de armate straine!!

0 614

Când SUA prin NATO a decis ocuparea unor teritorii din România fostă independentă şi suverană prin instalarea unor baze şi comandamente americane nu m-am mai bucurat, pentru că efectiv nu le văd rostul , în fapt aceste nu pot apăra România, pentru că nu au cum dar din nou, ca şi scutul de la Deveselu, ca şi baza de la Mihail Kogălniceanu, constituie provocări la adresa Rusiei şi ca atare obiective ale loviturilor acestora. Nu m-am mai bucurat şi pentru că ştiam că dacă de ruşi am reuşit să scăpăm şi să îi scoatem din ţară, de americani nu vom mai scăpa niciodată, pentru că Gheorghiu Dej a murit, urşi nu mai avem pentru a organiza partide de vânătoare, iar fetele şi vinul sunt oricum la dispoziţia ocupantului, nu mai e nevoie să îi fie oferite pentru a-l convinge să semneze retragerea.

Acum suntem anunţaţi că SUA a multiplicat de patru ori investiţiile la graniţele de Est a alianţei sub pretextul „descurajării” unor presupuse intenţii ale Rusiei de a ataca vezi Doamne, cuceririle democraţiei. Îmi amintesc că atunci când Rusia invadat Cehoslovacia, fiind gata să invadeze şi România, NATO nu a mişcat un deget, a organizat olimpiade şi s-a bucurat că a luat mai multe medalii prin lipsa ruşilor de la competiţie, arătând superioritatea sportului capitalist. Îmi mai amintesc că atunci când Rusia şi-a mobilizat trupele la graniţa cu Ucraina în urma infuziei de capital financiar şi uman american pentru schimbarea regimului, acea mişcare a fost numită agresiune, PROVOCARE. Acum aceeaşi mişcare, dar din partea cealaltă e numită „descurajare” când mie mi se pare o provocare clară care nu va aduce nimic bun, ci alte provocări de o parte şi de alta, pe spinarea ţărilor gazdă. Ce spuneţi, trebuie să mă bucur, sau să mă întristez, că nu mai ştiu ce să fac.TANCURI - COLOANA

De asemenea mai aud că România va trimite din nou oameni în Irak pentru a-i instrui pe tovarăşii Irakieni să lupte împotriva ISIS. Iniţial nu ştiam de ce e nevoie de instructori români, neştiind că au devenit atât de specializaţi în acte de terorism dar apoi mi-am dat seama că au fost aleşi pentru că românii sunt de fapt specialişti în lupta împotriva propriilor conaţionali. Păi este notoriu faptul că în nici o ţară nu există atâta dezbinare şi autodistrugere ca în România, atâta luptă între partide, sindicate, grupuri, grupuleţe, activi şi rezervişti, civili şi militari, profesori cu doctori, judecători şi procurori între ei, etc etc. Deci alegerea românilor pentru a-i învăţa pe irakieni să lupte cu irakienii este justă. Dar tot nu ştiu, trebuie să mă bucur că din nou românii sunt trimişi să lupte în războaie care nu le aparţin? Şi ca un corolar suntem anunţaţi că toate cheltuielile pentru această misiune vor fi suportate de MApN. Un nou motiv de „bucurie”. Acum este clar pentru toată lumea DE CE A FOST MĂRIT BUGETUL ARMATEI? Unii, mai slabi de înger se speriaseră că pentru înzestrarea armatei, echiparea militarilor, sau – şi mai rău- salarii şi pensii. Glumeţilor!

Aflăm de pe diferite surse că pe lângă tehnică, tunuri, tancuri americane cu muniţie germană, vom primi şi militari, trupe din Anglia Germania şi SUA ca să ne apare graniţa de est. Împotriva cui, că până la EUROMAIDAN nu ne ameninţa nimeni, Ruşii cumpărau de la noi toate combinatele siderurgice fără să ne atace, ne dădeau gaze fără să le cerem şi ne supravegheau fără avioane militare. De când cu „democratizarea” Ucrainei şi măsurile „propuse” de Băsescu împotriva Rusiei, urmate de ameninţări belicoase şi lipsite de suport efectiv la adresa lui Putin, Mama Rusia şi-a adus aminte de noi, dar noi tot nu ne lăsăm, umblăm cu curul gol pe lângă barieră. Mă întreb eu aşa ca prostul e cazul să mă bucur că ne vin trupe străine în ţară fără să le ceară nimeni? Eu nu mai ştiu sigur, poate îmi spune cineva ce prevăd tratatele internaţionale cu privire la trimiterea de trupe militare pe teritoriul unui stat, sau ce prevede Constituţia României cu privire la acelaşi aspect şi dacă suntem cumva în stare de război, necesitate, lovitură de stat, tulburări sociale, conflict la graniţă cu alt stat, invazie, sau ceva asemănător. Cum adică noi acceptăm trupe străine în ţară pentru că acele trupe au considerat că vom fi atacaţi şi ei trebuie să ne apere? EXISTĂ O CERERE A PARLAMENTULUI TRIMISĂ CĂTRE ONU PRIVIND UN CONFLICT EXISTENT CU CINEVA ŞI NOI ROMÂNII NU ŞTIM ? Există o rezoluţie ONU privind trimiterea de trupe străine pe teritoriul României? Dacă nu, ce să fac, să mă bucur sau să mă îngrijorez?

Acum după ce am re- văzut toate astea, ştiu şi de ce a trebuit să „restructurăm” aSCUT DEVESELUrmata şi de ce nu mai avem industrie de război, ştiu de ce nu mai avem aviaţie şi de ce avem două fregate veşnic în reparaţie, ştiu de ce nu mai fabricăm tancuri şi de ce la Marea Neagră avem bază americană, ştiu de ce ne trimitem soldaţii să lupte pe teritoriu străin şi de ce rezerva armatei practic nu mai există ştiu şi de ce cariera militară a fost batjocorită şi adusă în poziţia în care nu mai atrage pe nimeni, ştiu şi de ce au fost corupte vârfurile armatei şi de ce unii conducători din armată cer să nu mai fie prezentate în presa militară subiecte care „nu sunt de actualitate” adică tradiţiile militare, ştiu de ce sunt aduşi la conducerea MApN şi a serviciilor secrete alogeni, „multicetăţeni” sau agenţi dubli şi de ce resursele de petrol şi gaze au fost concesionate reprezentanţilor aceloraşi armate care acum ne vor „apăra” graniţa.
Păi dacă nu s-ar fi întâmplat toate astea, mai puteau ei acum, „prietenii strategici” să îşi trimită tancurile si avioanele şi soldaţii să ne apere? Nu, nu ar fi putut, pentru că am fi avut armată proprie, trupe proprii, industrie militară proprie. Asta da strategie. Cum dracu că nu a văzut-o nici unul din capetele luminate ale serviciilor sau statului? Sau au văzut, au ştiu şi au tăcut?
Ce ziceţi, să mă bucur?

PS: Pentru cei care vor să spună că măsura aducerii de trupe străine în România este determinată de ameninţările recente ale Rusiei vizavi de România, amintesc că de fapt această măsură nu este determinată de intenţiile Rusiei ci de ale altcuiva, deoarece încă de acum un an Iohannis promulga o lege privind ocuparea şi tranzitarea României de către trupe străine.

MARIN NEACSU

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.