A colabora sau nu cu Securitatea: cazul „Marian Munteanu”!!

Am avut o rudă, destul de apropiată, de la care mi-a rămas colecția, parțială, din Revista Fundațiilor. Era revizor contabil. La un moment dat a controlat actele contabile de la Cooperativa „Furnica” și a descoperit un jaf imens. A procedat conform legii și a înaintat autorităților raportul său de expert contabil, raport care incrimina trei persoane din conducerea cooperativei. Coincidență nefericită, toți trei erau evrei. Aceștia s-au apărat atacând: expertul contabil cică și-ar fi arătat arama de legionar, încercând să bage la închisoare trei evrei nevinovați!…
I s-au mai pus în cârcă vărului meu și câteva crime săvârșite în perioada guvernării legionare, așa că bietul contabil a fost arestat și băgat în anchetele cunoscute, rezervate legionarilor. Până când să dovedească că nu a avut nicio tangență cu legionarii, a trecut un an de zile, răstimp în care cei trei contabili de la „Furnica” au obținut pașaportul pentru Palestina… Pe urma lor, alt control, a stabilit aceeași vinovăție: fraudă, gaură de zile mari!… Dar prinde orbul, scoate-i ochii! Băieții erau deja departe, probabil rîzându-și în pumni de prostia românașilor!…
După ce a ieșit din detenție acel văr Ion, am fost în casa lor de câteva ori, eu, mama și tata, și alte neamuri. După o astfel de vizită, ajunși acasă, o aud pe mama întrebându-l pe tata dacă a observat un lucru ciudat: de câte ori discuția aluneca pe teme politice, iar asta însemna să te plângi de ruși și de comuniști, Ion al nostru se ridica de la masă și-și făcea de treabă prin altă cameră sau prin curte!… Și cei cu asta, s-a mirat  tata?!… Păi, zice mama, nu voia să fie de față când se discuta politică. Casa plină de rude, săreau toți cu gura să-i înjure ba pe ruși, ba pe comuniști!… Iar Ion nu voia să fie martor la aceste discuții! De ce? Pentru că la ieșirea din pușcăriile comuniste își luase angajamentul că va informa securitatea cu privire la reacționarii din anturajul său! Cu privire la orice atitudine dușmănoasă față de regim etc, etc.Tata a privit-o pe mama cu scepticism, dar n-a comentat…După aceea, pe fond nervos, vărul nostru a făcut niște dereglări hormonale, l-am vizitat la Parhon de câteva ori, era cel mai citit din tot neamul, îi făcea plăcere să-l vizitez la spital… Mereu m-am întrebat dacă nu cumva boala și sfârșitul care n-a întârziat să vină fusese provocată de zbuciumul sufletesc care va fi urmat după semnătura pe vreun angajament! Se poate spune că vărul meu a colaborat cu Securitatea, în ipoteza că mama a înțeles corect situația descrisă mai sus?

După 1990, bizarul Gelu Voican Voiculescu a publicat la Adrian Păunescu niște note informative semnate de Corneliu Coposu, exultând de fericire că l-a prins pe Coposu în postura de informator, de turnător la Securitate. Am pe undeva textul prin care i-am răspuns la aceste acuzații infame. Adrian Păunescu nu a ezitat nicio clipă să mi-l publice! În răspunsul meu am povestit ce știam de la Țuțea și de la Simion Ghinea: erau obligați ca periodic să se prezinte la Securitate și să dea note informative privitoare la ce discuții au avut și cu cine, pe ce subiect etc. Această obligație o aveau foarte mulți „foști”, semnaseră în acest sens un angajament în 1964, când au fost eliberați toți deținuții politici… Cam toți au semnat un „angajament”, că nu vor povesti cum a fost în temniță, ce cazne au suferit etc. Țuțea mi-a spus că, foarte probabil, i se va cere să relateze și discuțiile cu mine, întâlnirile noastre având loc la Athenee Pallace sau la Casa Scriitorilor. I-am spus să povestească exact cum au fost discuțiile noastre! Probabil că unor foști deținuți nu li s-a cerut să semneze, fiind considerați fără greutate și autoritate politică.

Notele semnate de Corneliu Coposu nu conțineau nicio turnătorie! Erau relatări neutre și reci prin care persoanele vizate nu aveau cum să pățească ceva de pe urma vigilentei Securități. Nu era ușor să refuzi un asemenea angajament. Am avut în familie și o persoană care a refuzat să semneze, dar asta s-a întâmplat după 1964… În plus, despre vărul Ion nu există decât o bănuială că a semnat. Bănuiala că de la acea semnătură n-a mai avut viață ca lumea, acea semnătură blestemată i-a scurtat zilele!… Câți n-or mai fi fost în aceeași situație?!…

Cazul lui Mihai Ursache, poetul de la Iași, relatat mie de Mihai Pelin. L-am mai povestit, fără să dau numele întreg. Cum-necum, subtilul poet n-a avut probabil încotro și a semnat un angajament cu securitatea. Putea s-o facă și din alte motive!… Acest angajament a fost găsit de Mihai Pelin într-un dosar de la Securitate. Probabil că l-au mai găsit și alții. Mihai Pelin a mai găsit, într-un alt dosar, care nu este conexat cu primul, și motivația ofițerului care propune să se înceteze orice colaborare cu poetul Mihai Ursache! Ce se întâmpla? Ofițerul de legătură se întâlnea periodic cu victima, de obicei poetul fixa ca loc de întâlnire un restaurant! După primele minute de discuții de complezență, începeau să apară în local și alți poeți care, nu se putea altfel, aterizau la masa lui Mihai Ursache, se puneau pe bârfe literare și pe băut, iar la sfârșit, fără să fi obținut nicio informație, domnul ofițer… se vedea nevoit să plătească toată consumația. Azi așa, mâine iar, până și-a dat seama că pezevenghii ăia de poeți „trai neneacă pe banii Securității”… Comentariul lui Pelin: ce te faci dacă viitorul cercetător prin arhivele Securității dă numai de primul dosar?!…Dacă este un cercetător onest caută mai departe să vadă și ce turnătorii a făcut poetul!  Iar dacă nu găsește nicio turnătorie, nicio informație de pe urma căreia cineva a avut de suferit, ce valoare mai are angajamentul? Important este că deși a semnat, propriu zis nu a colaborat cu securitatea, nu a colaborat cu securitatea la acțiunile abuzive și nocive ale acesteia!

Firește, aceste rânduri au fost stârnite de textul mizerabil care a apărut azi în Adevărul, semnat de Roxana Ursu. Am să mă ocup pe îndelete de această făcătură dezonorantă pentru o femeie, pentru o publicație. Încep cu această demonstrație, cum că semnarea unor note cerute de un ofițer de securitate nu este un gest reprobabil decât dacă în urma acelor informații persoanele vizate au avut ceva de suferit!… Dacă Marian Munteanu ar fi dat declarații despre atitudinea neprincipială politic a unor persoane din anturajul său, ar fi început cu mine! Ar fi dus la Securitate cărțile pe care i le-am dat să le citească, de negăsit în bibliotecile publice din România!… Ar fi dat declarații despre alți profesori, erau destui, care în 1988-89 nu se fereau să spună în fața studenților exact ce gândesc!… Vezi Romul Munteanu, Petre Nicolau, Corneliu Mihai Ionescu, Dan Grigorescu, Nicolae Rață, Silviu Angelescu și atâți alții. Deci nu e vorba de poliție politică! Iar informațiile despre acel profesor de limba portugheză sunt orice, numai turnătorii politice nu!

Eu nu cred că Marian Munteanu a semnat vreun angajament cu Securitatea. Marian Munteanu are un obicei prost: nu prea minte! Dar chiar dacă a semnat, chiar dacă nu a semnat, a dat niște declarații la Securitate. Acelea trebuie să conteze! Chiar dacă nu există un angajament! Declarațiile, „turnătoriile”, cât sunt de turnătorii, ele contează! Iar cele publicate în Pravda de la București nu sunt nicicum turnătorii, cu posibile consecințe penale sau politice!

Cât privește relatările lui Marian despre discuțiile cu Petre Țuțea, trebuie să fim recunoscători Securității că le-a consemnat. Numai o minte perversă sau goală de conținut putea interpreta acele declarații ca o dezicere de Petre Țuțea! E culmea infamiei să găsești în presă asemenea comentarii despre ce a făcut Marian Munteanu pentru Petre Țuțea! Dar mai ales sunt dovada prostiei, boală fără de leac la orice vârstă, indiferent de sex, rasă sau religie…

 Prof. Ion Coja, fost îndrumător de grupă al lui „Marian Munteanu și colegii săi”.

8 iunie 2016