Parlamentarii sa-si piarda mandatele la fel ca alesii locali
Liberalii vor ca si parlamentarii condamnati cu executare sau cu suspendare sa-si piarda mandatul. Prin decizia de saptamana trecuta, Curtea Constitutionala a explicat ca o condamnare in sine determina pierderea integritatii si il plaseaza pe ales in afara cadrului legal de exercitare a functiei, indiferent de forma pedepsei
Liberalii vor ca si parlamentarii condamnati cu executare sau cu suspendare sa-si piarda mandatul. Prin decizia de saptamana trecuta, Curtea Constitutionala a explicat ca o condamnare in sine determina pierderea integritatii si il plaseaza pe ales in afara cadrului legal de exercitare a functiei, indiferent de forma pedepsei. Cum parlamentarii sunt tot alesi, liberalii vor sa modifice din toamna statutul parlamentarului dar si regulamentele celor doua camere ale Parlamentului.
Copresedintii PNL Alina Gorghiu si Vasile Blaga au anuntat in sedinta Biroului Permanent National de luni ca doresc modificarea statutului parlamentarului si a celor doua regulamente al Senatului si al Camerei Deputatilor.
Senatorul brasovean Nicolae Vlad Popa considera ca nu poate fi o diferenta intre modul in care sunt tratati alesii locali si modul in care sunt tratati parlamentarii.
Initiativele vor ajunge in Parlament in septembrie dupa ce alesii se vor intoarce din vacanta.
Intrebat care sunt sansele ca aceste modificari sa mai treaca in actuala legislatura, senatorul Nicolae Vlad Popa a dat asigurari ca liberalii vor incerca sa urgenteze acest proiect in comisii, pentru a marca importanta integritatii in alegerile din toamna.
Nicolae Vlad Popa spune ca in prezent 7 colegi din Senat au condamnari definitive cu suspendare si cu toate acestea nu si-au pierdut mandatul de parlamentari.
Vifor Rotar