BAC 2015. Patru licee din judeţul Braşov au avut promovabilitate de 100%

BAC 2015. Patru licee din judeţul Braşov au avut promovabilitate de 100%

0 549

Patru licee din judeţul Braşov au avut promovabilitate de sută la sută la bacalaureat, un singur candidat reuşind să obţină media 10, iar cele mai slabe rezultate se înregistrează la un liceu din Săcele şi la unul din Făgăraş, unde, în total, au luat examenul doar cinci elevi.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Braşov, promovabilitatea la examenul de bacalaureat în judeţ este de 78,74%, cu peste zece procente mai mare faţă de anul trecut, când a fost 68,22%, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La examenul de bacalaureat s-au înscris 3.573 de absolvenţi, iar din aceştia 3.452 s-au prezentat la examene, în timp ce 2.718 au obţinut medii peste 6.00. Doi candidaţi au fost eliminaţi din sala de examen după ce au încercat să copieze cu telefonul mobil sau fiţuici.
La fel ca anul trecut, şi în acest an, în judeţul Braşov, se înregistrează o singură medie de 10, care a fost obţinută de o elevă de la Colegiul Naţional ”Unirea“ din Braşov.
Medii între 9.00 şi 9.99 au obţinut 646 de elevi, între 8.00 şi 8.99 – 796 absolvenţi, între 7.00 şi 7.99 – 694 elevi şi între 6.00 şi 6.99 – 581 candidaţi.
Patru licee braşovene au avut promovabilitate de sută la sută, fiind vorba despre Colegiul Naţional ”Andrei Şaguna“ Braşov, Colegiul Naţional de Informatică ”Grigore Moisil“ Braşov, Liceul de Muzică ”Tudor Ciortea“ Braşov şi Liceul Teoretic „Ion Codru Draguşanu” din Victoria.
Anul trecut, doar la Colegiul ”Andrei Şaguna“ s-a înregistrat promovabilitate sută la sută.
La Colegiul Naţional ”Dr. I. Meşotă“ din Braşov, un singur elev nu a promovat examenul.
La popul opus, cele mai slabe rezultate sunt la Liceul Tehnologic ”Victor Jinga“ din Săcele, unde un singur elev a promovat, şi la Colegiul ”Aurel Vijoli“ din Făgăraş, cu patru elevi care au luat examenul.
Maria-Luiza Steinesz, eleva de la Colegiul Naţional ”Unirea” din Braşov, singura care a obţinut media 10 la bacalaureat, spune că îşi doreşte să rămână la Braşov alături de familie şi să se înscrie la Facultatea de Litere de la Universitatea ”Transilvania“, la secţia nou înfiinţată, română-chineză. bac liste
”Cred că este ceva de viitor, pentru că la Braşov vin tot mai mulţi investitori chinezi şi sper să lucrez ca traducător. Mă pasionează cultura chineză, deşi deocamdată nu am cunoştinţe vaste despre cultura lor, dar sper să le cumulez pe parcursul facultăţii. Sper că voi ajunge şi în China pentru că am prieteni care au fost acolo şi mi-au povestit numai lucruri frumoase“, a spus eleva.
Ea a mai spus că nu se aştepta să ia 10 pe line, dar ştia că o să promoveze cu o notă destul de mare, ”peste 9.50“, pentru că s-a pregătit din timp.
”Nu mă aşteptam să iau chair zece pe linie. Ştiam că voi lua note mari. Nu ţintesc perfecţiunea, dar mi-a plăcut întodeauna să dau ce am mai bun din mine şi să mă autodepăşesc“, a afirmat tânăra.
Ea a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că a aflat rezultatul de la mama ei, care a reuşit să acceseze de dimineaţă site-ul Ministerului Educaţiei.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.