,,Lupii” au intrat pe gheaţă

,,Lupii” au intrat pe gheaţă

0 454

După o pregătire fizică foarte bună, concretizată cu rezultate excelente la teste, urmează pentru Corona Braşov Wolves, a doua etapă de antrenamente din această vară. Este vorba despre pregătirea specifică, pe gheaţă, care a început luni după amiază, la primul antrenament angrenându-se 20 de ,,lupi”, care, aşa cum au arătat, au părut foarte dornici să încerce gheaţa…La pregătiri sunt prezenţi şi patru dintre jucătorii transferaţi în această vară la Corona Braşov Wolves : Patrik Polc, Filip Richard, Tomas Klempa şi Roberto Gliga, restul ,,lupilor” nou cooptaţi în ,,haită” urmând să vină curând la Braşov. De asemenea, transferurile nu se vor opri aici, deoarece oficialii de la Corona pregătesc o nouă surpriză, achiziţionarea unui fundaş de valoare. Pregătirile la Patinoarul Olimpic Braşov vor continua, sub comanda antrenorului Otto Kerestesz, până la sosirea unui antrenor principal, care va fi un canadian, după cum ne-a precizat Emilian Cernica, preşedintele secţiei de hochei Corona Braşov : ,,Cu bucurie am aşteptat acest moment, al intrării pe gheaţă. Va fi un sezon cu multe aşteptări, care vor putea fi împlinite de jucătorii echipei, cu atât mai mult cu cât am reuşit nişte transferuri deosebite. Le-am spus băieţilor că trebuie să avem încredere reciprocă, pentru a ajunge la performanţele pe care ni le dorim. Mai aşteptăm un antrenor, care va fi sută la sută canadian şi eu consider că am încheiat o campanie de pregătire pe uscat şi de achiziţii foarte bună. Nu ne rămâne decât să avem un pic de noroc, să avem sprijinul suporterilor şi al sponsorilor, care au început să vină alături de noi. Am realizat o campanie bună de vânzare a abonamentelor, municipalitatea este alături de noi, astfel încât nouă nu ne rămâne decât să confirmăm încrederea şi aşteptările tuturor. Braşovul hocheistic va ajunge acolo unde a fost acum câţiva ani, pentru că sunt mulţumit de tot ce am făcut până acum. Obiectivul meu declarat este aducerea oamenilor la Patinoarul Olimpic Braşov”
Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.