Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul primei faze a Cupei României, ediţia 2015-2016, care urmează să debuteze miercuri, 15 iulie, de la ora 17:30. În acest tur, vor participa 42 de echipe calificare din faza pe judeţe plus 32 de echipe din Liga a 3-a, adică, în total,74 de echipe, care se vor duela în 37 de jocuri. Singura echipă din judeţul Braşov, care intră în focurile calificării din acestă fază, este Înfrăţirea Agromec Hărman, prospăt promovată în liga a treia. Echipa pregătită de Gabi Kajcsa va înfrunta în prima fază Voinţa Sibiu, în deplasare. Dintre cele 37 de meciuri care se vor disputa miercurea viitoare, trei dintre ele nu vor avea loc, deoarece unul dintre adversari s-a desfiinţat. Astfel, primele trei echipe care vor participa în turul II al competiţiei sunt Granitul Babadag , Victoria Muntenii Buzău şi Ripensia Timişoara, care s-au calificat mai departe fără să joace, în detrimentul echipelor Oţelul Galaţi 2, Viitorul Axintele şi Minerul Mehedinţi 2010, care s-au retras în acest an din Liga a 3-a. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se dispută prelungiri şi, dacă egalitatea persistă, se execută lovituri de departajare. Faza a II-a Cupei României, la care vor participa cele 37 de echipe calificate din faza I plus 5 echipe participante în Liga a 3-a este programată să aibă loc miercuri, 29 iulie 2015, ora 17:30.
Dorin Duşa