TENDER ESTE IN INCHISOARE; DOCUMENTELE IMPORTANTE… NICAIERI !!!
În 1925, în România s-a realizat prima bază solidă de date privind toate zăcămintele naţionale. Şcoala românească de prospecţiuni geologice a crescut constant. Iată harta actualizată (vânată se pare de ruși, pe lângă alții – vedeți cazul cetățeanului rus prins pe 19.oct.2012 în timp ce scotea mai multe documente din România).Zăcămintele din ţară au fost cercetate permanent de mai multe „organisme” de specialişti şi înregistrate pe profile, adică secţiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. În 1968, toate aceste date au fost înregistrate şi într-un calculator adus de la americani şi instalat într-unul din sediile Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje Geofizică, în strada Biserica Amzei din Bucureşti. În 1971, cei de la prospecţiuni au mai cumpărat un calculator, „Texas Instruments”, pentru stocarea datelor. A fost instalat în alt sediu, în strada Coralilor din Capitală, unde se găseau şi profile geologice realizate în toată ţara. Pe baza acestor informaţii, Ceauşescu ordonase executarea unui plan detaliat de extracţie până în anul 2050.Ulterior, imobilul a fost cumpărat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfăşura pe cont propriu activităţi în domeniul prospecţiunilor geologice etc. În fine, în 1992 a izbucnit un scandal în sediul din Coralilor: dispăruseră toate profilele geologice. Una dintre persoanele care au lucrat în institut ne-a spus că preţul vânzării documentaţiei secrete a fost de 10.000 de dolari… Am cerut degeaba Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) detalii despre licenţele primite de firmele străine pentru exploatarea aurului pe teritoriul României.
Răspunsul primit de fostul director Neagu Florea: Informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria informaţiilor de interes public.. (…) Sunt documentaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate. Iată ce scrie în Constituţia României, art. 136: Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Iată ce spune Legea 544/2001: Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României. Asa s-a „pricopsit” Tender? Dar documentele si planurile de extractie?