Baschet : Olimpia CSU Brașov a renăscut

Baschet : Olimpia CSU Brașov a renăscut

0 506

După o perioadă de maximă incertitudine, în care s-a pus chiar problema existenței echipei, pentru că în lot rămăsese o singură jucătoare, Olimpia CSU Brașov a renăscut din propria-i cenușă! Aceasta, deoarece lotul s-a refăcut rapid și, așa cum spune antrenorul Dan Calancea, ,,datorită unui management performant”, au fost realizate niște achiziții surprinzătoare, care vor oferi un suport major echipei, în viitorul sezon…Este de notat venirea la Brașov a trei jucătoare americane, păstrarea în lot a vedetei Biljana Pesovic dar și revenirea în echipă a ,,argintului viu” Gabi Cursaru!
,,Am reușit să adunăm jucătoare valoroase, care alcătuiesc o echipă competitivă. Important este că am reușit să încheiem un nou protocol cu CSU Brașov și că avem un buget, apropiat de cel din sezonul trecut. Sper ca și în viitorul sezon oficial, să facem o figură cât mai frumoasă. Ca și obiectiv, ne-am fixat să intrăm din nou în play-off, chiar dacă va fi un campionat mult mai bun decât precedentul, știut fiind faptul că sunt multe echipe care s-au întărit. Avem un lot destul de valoros, echilibrat, cu multe jucătoare tinere, componente ale loturilor naționale.În 22 august vom avea primul antrenament, vor urma câteva turnee de pregătire”, a declarat Dragoș Crăciun, președintele comisiei Sport, din cadrul CJ Brașov
,,S-au făcut eforturi mari, pentru conta în noua ediție a campionatului. Această ediție se anunță mult mai disputată decât precedentele, dar sunt convins că vom avea evoluții la fel de bune ca în campionatul precedent. Voi încerca să induc tuturor jucătoarelor mentalitatea de învingătoare, iar fiecare meci îl vom juca numai la victorie. Avem în lot șase jucătoare provenite din propria pepinieră, jucătoare tinere, majoritatea componente ale diferitelor loturi naționale.Avem17 jucătoare din lot, un lot echilibrat și sper să-l sudăm cât se poate de repede și să avem o evoluție cât mai bună. Ca și jucătoare nou venite, le amintesc pe Laura Hughes, sub panou, Michaela Houser, și Adrienne Webb conducător de joc, toate cu jocuri peste Ocean, în NCAA. Conducerea echipei a reușit o adevărată performanță, prin aducerea acestor jucătoare, la bugetul limitat pe care îl avem”, a spus antrenorul Dan Calancea

Lotul echipei

Michaela Houser (NCAA), Ruxi Chiș, Gabi Cursaru, Maria Ferariu, Ioana Ghizila (CSS Ploiești), Biljana Pesovic, Andra Haas, Adrienne Webb (NCAA), Dora Ardelean, Jelena Mitic, Laura Hughes (NCAA), Al Ash Hab Amira (ACS Champions București), Rusu Daria, Ioana Petrescu, Anamaria pop, Andreea Bogățeanu, Iulia Brezoi (toate de la echipele de junioare).
Campionatul Ligii Naționale de baschet feminin va începe în a doua jumătate a lunii septembrie. Pentru verificare, echipa brașoveană va participa la două turnee amicale, astfel : 1-3 septembrie, la Tg. Mureș (alături de Tg. Mureș, Galați și o echipă din Ungaria) și 8-10 septembrie, la Brașov (vor mai participa Târgoviște, Alexandria și Alba Iulia), când va fi prezentată și echipa.

Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.