Start în liga a treia de fotbal; județul Brașov va avea două...

Start în liga a treia de fotbal; județul Brașov va avea două reprezentante

0 435

La sfârșitul acestei săptămâni, sunt programate meciurile etapei I din Liga a 3-a. Cele două echipe braşovene sunt AFC Hărman şi Cetate Rîşnov, ambele repartizate în seria I, ,,moldoveană”. Mai mult, ambele vor juca în prima etapă acasă, în aceeași zi (sâmbătă) și de la aceeași oră (17,00), făcând dificilă alegerea microbiștilor, care doresc să le vadă la lucru!

Nou-promovata Cetate Rîşnov, condusă de antrenorii Dan Bona şi Vasile Tatarciuc, vor juca împotriva unei echipe bune, Sporting Lieşti, cu o veche experiență la nivelul ligii a treia. La Cetate Rîşnov au ajuns în această vară mai mulţi jucători de la Unirea Tărlungeni, Mihok, Sorin Marin, Ivan, Vasiloi, Cocan. Din lot mai fac parte şi experimentaţii Dănălache şi Mariean Nicolae. AFC Hărman se află la al doilea sezon consecutiv în Liga a 3-a, de data aceasta fiind aduşi la echipă mai mulţi jucători cu mare experienţă, în frunte cu ex ,,stegarul” Buga sau cu alți jucători valoroși, precum Stîngă, Forika sau Leonte. În plus, cei de la Hărman au reuşit să-l păstreze pe Vlad Boţia, cel care a fost dorit insistent în această vară înapoi la FC Braşov. Şi stafful tehnic a fost întărit, astfel lîngă antrenorul-jucător Claudiu Ionescu au fost aduşi Florin Stîngă dar şi Ioan Naghi (director tehnic). În primul meci oficial, AFC Hărman va juca sîmbătă, de la ora 17.00, cu Ştiinţa Miroslava (Iaşi). Din seria I fac parte echipe bune, unele cu tradiție în fotbalul românesc al ligilor inferioare, printre care CFR Pașcani, Olimpia Rm. Sărat, SC Bacău, AFC odorheiul Secuiesc sau AFK Miercurea Ciuc Programul etapei I din Seria I: vineri: CSM Paşcani – Olimpia Rm. Sărat, AFK Miercurea Ciuc – Atletico Vaslui; sîmbătă: AFC Hărman – Ştiinţa Miroslava, AFC Odorheiu Secuiesc – CSM Roman, Avîntul Valea Mărului – SC Bacău, Sportul Chişcani – CS Aerostar Bacău, Cetate Rîşnov – Sporting Lieşti. Metalosport Galaţi stă.

Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.