Mestesugarii maghiari s-au instalat in Piata Sfatului

Mestesugarii maghiari s-au instalat in Piata Sfatului

0 683

Zeci de mesteri si-au adus obiectele lucrate manual la Targul mestesugarilor organizat in cadrul Zilelor Culturale Maghiare. Produse din lemn, iasca, piele sau alte materiale prelucrate de oameni pasionati de arta fac cu ochiul turistilor si brasovenilor care trec in aceste zile prin centrul istoric

Zeci de mesteri si-au adus obiectele lucrate manual la Targul mestesugarilor organizat in cadrul Zilelor Culturale Maghiare. Produse din lemn, iasca, piele sau alte materiale prelucrate de oameni pasionati de arta fac cu ochiul turistilor si brasovenilor care trec in aceste zile prin centrul istoric.
Pana duminica, Brasovul gazduieste manifestarea culturala anuala a maghiarilor. Timp de sase zile sunt programate spectacole de teatru de papusi si muzica, filme si ateliere mestesugaresti, foarte multe organizate pentru cei mici. Publicul se va intalni cu celebrii Jerebie Magda, Gyorffi Csaba si Kicsid Gabor, care au facut cinste sportului brasovean.
Cel mai vizitat si admirat este insa targul mestesugarilor, unde se vand si alimente traditionale, alaturi de bijuterii hand made, obiecte din lemn, cosuri impletite si haine specifice etniei maghiare. Cei mai multi dintre expozantii de la targ sunt mestesugari. Impletitul foilor de porumb este in continuare o arta admirata de cumparatori. maghiari4Rabdare, imaginatie, pasiune si multa munca – sunt cuvintele ce caracterizeaza oamenii pasionati de zeci de ani de realizarea acestor obiecte.
Obiectele din iasca realizate de cateva familii din Corund sunt unice in Europa si din pacate, ciuperca este pe cale de disparitie. La fel si acest tip de mestesug al prelucrarii de iasca. Pal Zoltan, expert in turism, spune ca Corundul a ramas ultimul loc din Europa unde se mai practica acest mestesug – este nevoie de fag batran, de la peste 1000 de metri altitudine, pentru care mesterii trebuie sa mearga tot mai departe in tara.
La orele pranzului, turistii si brasovenii pareau foarte interesati de targ, cercetand fiecare stand in parte si admirand produsele handmade.
Trei din cele mai celebre trupe maghiare vor sustine concerte in ultimele trei zile de festival. Dansuri populare si concerte folclorice specifice maghiarilor vor fi prezentate in Piata Sfatului in fiecare seara pana duminica.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.