,,Lupii”iau, din nou, drumul Ungariei

,,Lupii”iau, din nou, drumul Ungariei

0 386

După trei meciuri consecutive pe teren propriu, ‘lupii’ iau din nou drumul Ungariei, unde vor juca partide foarte grele, cu Mac (vineri), Fehervar (sâmbătă), Debrecen (luni) și Miskolc (marți). Înaintea acestei deplasări, Corona Brașov Wolves ocupă locul patru în clasamentul la zi al Ligii Mol. 

,,Va fi o deplasare destul de lungă, cu patru meciuri în cinci zile, din care, bineînteles, ne dorim să venim acasă cu cât mai multe puncte adunate. Jucăm cu patru echipe bune, Mac, Fehervar, Debrecen și Miskolc. Vor fi meciuri foarte dificile, cu rezultate strânse dar trebuie să fim pregătiți, să jucăm, în continuare, simplu dar eficient și să strângem cât mai multe puncte. Consider că, în acest moment, Mac Budapesta este cea mai bună echipă a Ligii Mol și, prin urmare, cu siguranță vom avea un meci
dificil. În această deplasare, vor veni cu noi și jucătorii care au suferit accidentări, respectiv, Biro Gergo și Peter Zsolt, dar și Levente Zsok, care însa nu va putea juca în primul meci, cu Mac, fiind suspendat”, a declarat Martin Lacroix, antrenor principal Corona Wolves

Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.