Pe unde se scurg banii ungurilor? Fundatiile Băncii Centrale!

Pe unde se scurg banii ungurilor? Fundatiile Băncii Centrale!

0 457

Autoritățile europene analizează cheltuielile efectuate de diferite fundații care au legătură cu Banca Centrală a Ungariei pentru a stabili dacă acestea modifică datele privind deficitul și datoria publică furnizate de Budapesta și de asemenea dacă încalcă regulile privind interzicerea finanțării monetare, transmite Bloomberg.
Într-un comunicat de presă difuzat vineri, Oficiul european de Statistică (Eurostat) a informat că poartă discuții cu autoritățile ungare pentru a stabili dacă cheltuielile efectuate de cele șase fundații înființate de Banca Centrală a Ungariei constituie cheltuieli guvernamentale, caz în care ar trebui incluse în calculele privind bugetul național. De asemenea, Eurostat a reiterat că banca de stat Eximbank ar trebui inclusă în calculul bugetului, ceea ce ar crește nivelul datoriei guvernamentale a Ungariei.
Analiza demarată de Eurostat se adaugă unei investigații a Băncii Centrale Europene, care ar putea să se finalizeze cu o procedură de infringement împotriva Ungariei dacă se va ajunge la concluzia că Banca Centrală a Ungariei a încălcat regulile privind interzicerea finanțării monetare, potrivit unei scrisori trimisă în data de 19 octombrie de președintele BCE, Mario Draghi către membrii Parlamentului European și publicată vineri.

În anul 2013, guvernatorul Băncii Centrale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, a înființat șase fundații la conducerea cărora a desemnat o serie de prieteni și membrii ai familiei și către care a direcționat aproximativ un miliard de dolari.
În cursul acestui an, Curtea Constituțională a decis că activele acestor fundații, dintre care unele investesc în educație, constituie fonduri publice.

La rândul lor, cele șase entități, cunoscute în mod colectiv drept fundațiile Pallas Athene, au informat vineri că și-au redus portofoliile de obligațiuni guvernamentale cu 56 miliarde forinți (198 milioane de dolari) în acest an și de asemenea au investit o parte din bani în imobiliare ca răspuns la îngrijorările formulate de BCE. AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.