Visul invincibilităţii, curmat : Dacia Unirea Brăila – FC Braşov 1-0
Etapa a 13-a a adus ghinion ,,stegarilor”, care au cunoscut, pentru prima dată în acest campionat, amărăciunea înfrângerii! FC Braşov nu a reuşit mai nimic la malul Dunării, cedând meciul cu FC Brăila, 0-1,după un joc în care au avut şi superioritate numerică, neconcretizată însă…În acest fel, echipa ,,stegarilor” coboară de pe locurile care asigură promovarea directă. În meciul de la Brăila, singurul gol a fost înscris de Neagu, în min. 52, însă, deşi au avut timp suficient să agaleze, chiar şi cu un om în plus, ,,stegarii” au nu au mai reuşit nimic. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât FC Braşov a beneficiat de o un prim unsprezece aproape complet, mai puţin Stan, suspendat : Fl. Iacob (cpt.) – Băjan, Leca, I. Şerban, Vl. Munteanu – P. Iacob – Fl. Răsdan, I. Popa, Goge – Sburlea, Istrati
FC Braşov a rămas cu 28 de puncte şi va juca etapa viitoare la Braşov, cu Metalul Reşiţa
De remarcat că în această etapă s-a înregistrat un fapt unic, care nu are nimic cu fotbalul, cu sportul şi cu fair-play-ul : echipa Şoimii Pâncota a început jocul cu Foresta Suceava, din deplasare, cu numai 10 jucători şi fără antrenor! Aceasta, pentru a nu fi exclusă din campionat, pentru că mai avea la activ o neprezentare…
Dorin Duşa