Confirmarea unui economist : Marele Plan, Transilvania independentă, este în curs de aplicare!
Un scenariu-avertisment potrivit căruia dezmembrarea României ar putea deveni realitate, prin transformarea Transilvaniei într-un teritoriu autonom și prin federalizarea țării, a fost lansat de Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției pentru Modernizarea României.
Profesorul Mircea Coșea scrie, într-un editorial pentru DCNews, că informațiile primite de Cumpănașu pe canale diplomatice nu fac altceva decât să confirme analizele economice bazate pe informații din surse publice.
Conceptul general pe care se bazează dezmembrarea este acela al creării cadrului de incompatibilitate economică și socială între zonele și regiunile unei țări până la punctul în care acestea, ” în mod natural și necesar” se despart. Despărțirea este prima fază a unei centrifugări prin care zonele devenite ” autonome” sunt atrase spre zone mai dezvoltate economic sau mai potente politic aflate înafara granițelor fostului stat unitar și suveran, scrie Mircea Coșea.
Întrebarea pusă de prof. Coșea pleacă de la aceste decalaje de dezvoltare, care pot conduce la dezmembrarea teritorială a țării. Dacă politica de reducere a decalajelor la nivel regional a fost inexistentă atunci trebuie să ne punem întrebarea : se explică prin prostia sau prin trădarea celor care au guvernat și guvernează?
Iată, integral, editorialul scris de prof. Mircea Coșea pentru DCNews,
Comentariu la scenariul domnului Alexandru Cumpănașu
Domnul Alexandru Cumpănașu a publicat cu câteva zile în urmă o foarte interesantă analiză a posibilului pericol în care se află integritatea teritorială a României (”Marele Plan: Transilvania, independentă! Restul, România Federală ”). Este prezentat un scenariu conform căruia dezmembrarea României ar putea deveni o realitate într-un viitor extrem de apropiat, atât prin transformarea Transilvaniei într-un teritoriu autonom cât și prin federalizare țării. Nu ar fi corect să nu spunem că astfel de scenarii circulă mai demult pe piața analizei politice și că unii reprezentanți importanți ai acesteia au spus în limbaj gazetăresc ”cu subiect și predicat” că în 2018 este posibil să nu sărbătorim marea unire ci să asistăm la marea destrămare a României.
Analiza domnului Cumpănașu nu demonstrează doar ” cu subiect și predicat” această posibilitate de dispariție a României ci și cu informații credibile prin accesul pe care acesta îl are în sferele înalte ale diplomației.
Eu nu am acces la aceste sfere și, în consecință, nu am nici informații prin canale diplomatice dar am propria mea analiză care, din păcate, merge în aceiași direcție cu scenariul domnului Cumpănașu. De altfel, informațiile pe canale diplomatice nu fac altceva decât să confirme ” informațiile ” pe care zi de zi și la vedere oricare cetățean român le poate avea prin simplul său contact cu realitatea românească.
Realitatea cotidiană a fiecăruia dintre noi ne demonstrează, printr- o infinitate de aspecte, faptul că distrugerea României ca stat și dezmembrarea sa teritorială este un obiectiv urmărit cu asiduitate și finanțat generos de importante forțe antiromânești încă de la începutul anilor 1990.
Prima încercare de dezmembrare teritorială, doctrina Valev
Conceptul general pe care se bazează dezmembrarea este acela al creării cadrului de incompatibilitate economică și socială între zonele și regiunile unei țări până la punctul în care acestea, ” în mod natural și necesar” se despart. Despărțirea este prima fază a unei centrifugări prin care zonele devenite ” autonome”sunt atrase spre zone mai dezvoltate economic sau mai potente politic aflate înafara granițelor fostului stat unitar și suveran.
Scenariile dezmembrării teritoriale au mai fost prezente în România prin anii 60 ai secolului trecut prin așa numita ” doctrină Valeev” prin care fostul URSS dorea dezmembrarea noastră prin crearea unor ” zone de integrare și specializare economică”. Conform acestei doctrine, Moldova crea împreuna cu Republica Sovietică Moldova o zonă integrată, Transilvania crea o zonă împreună cu partea de est a Ungariei, Dobrogea crea o altă zonă cu partea de nord a Bulgariei.
Ceea ce ar mai fi rămas din România urma să se numească ” Zona Dunării de Jos” , specializată exclusiv pe agricultură și ar fi cuprins Muntenia, Banatul și Oltenia.
Subliniez că, din punctul meu de vedere, ceea ce se poate întâmpla acum este total diferit de perioada doctrinei Valeev. Atunci a existat o impunere ” din afară” prin intermediul presiunilor societice via CAER ceea ce a declanșat o stare de revoltă la nivelul cetățeanului , un spirit de unitate națională pe fundalul puternicului sentiment anti sovietic. Acest suport popular a permis conducerii comuniste să respingă pericolul dezmembrării teritoriale.
Și acum, dacă Rusia sau oricare altă putere străină ne-ar impune cu forța militară sau cu orice alt instrument coercitiv de politică externă dezmembrarea (autonimizare sau federalizare) , reacția populară ar fi teribilă, oricare dintre noi devenind instantaneu , indiferent de orientări politice sau statul social, un combatant activ pentru respingerea pericolului.
Incompatibilitățile, instrumente moderne pentru federalizare
Tocmai pentru a evita o astfel de stuație, instrumentele moderne ale dezmembrării au devenit de natură internă prin, așa după cum am arătat mai sus, dezvoltarea incompatibilităților economice și sociale dintre regiuni. Incompatibilitățile sunt efectul inegalităților, al decalajelor de dezvoltare dintre regiuni și colectivități. Nu întâmplător, cele mai importante analize ocidentale nominalizează inegalitățile/decalajele ca fiind cea mai importantă cauză a posibilelor transformări nu numai la nivelul polurilor de putere globală ci și la nivelul ” redesenării granițelor inter statale” ( vezi ” Raportul Comisiei Stiglitz” sau ” Thomas Piketty ” Capitalul secolului XXI”).
România este poate cel mai reprezentativ loc din Europa unde condițiile dezmembrării ( autonomizare, federalizare) sunt ”cele mai coapte”. Inegalitățile dintre marile regiuni ale țării sunt atât de evidente încât nu este de neglijat ” reacția internă” a instituțiilor locale sau grupuri de interese în favoarea dezmembrării.
Nu mă refer la grobianismul politic de tip UDMR care vorbește deschis despre ”dezlipirea ” de București, despre comentariile anti miticiste ale unor formatori de opinie sau despre antiromânismul golănesc de pe siturile de socializare ci la efectele materiale ale unei difrențe de dezvoltare care nu pot să nu genereze interesul pentru o alternativă , considerată aptă de a rezolva problemele pe care statul unitar nu le-a putut rezolva.
Trădare sau prostie?
Inegalitățile/decalajele dintre regiunile României 2016 sunt oricând capabile să explice dorința de rezolvare printr-o alternativă, alta decât a statului unitar. Nu voi da cifre în materialul de față dar recomand analizele extrem de detaliate ale sitului Curs de Guvernare pe această temă. Voi cita doar o concluzie din acestea: ”aproape invariabil, cu cât o parte a țării a fost mai săracă, ea a recuperat mai puțin față de media europeană nu doar în termeni absoluți dar, surprinzător, și în termeni relativi. Ceea ce marchează dezechilibrele existente și explică adâncirea decalajelor. Datele prezentate de Eurostat arată că politica de reducere a decalajelor la nivel regional în România a fost inexistentă”.
Dacă decalajele pot conduce la dezmembrarea teritorială a țării și dacă politica de reducere a acestora la nivel regional a fost inexistentă atunci trebuie să ne punem întrebarea : inexistența unei astfel de politici vitale pentru națiunea română se explică prin prostia sau prin trădarea celor care au guvernat și guvernează?
Sursa: DC News
