Curcubeul de cartonaşe s-a arătat în sala sporturilor din Braşov : roşu, galben şi albastru
Tricolorul de cartonaşe, în toată splendoarea lui, s-a arătat la Braşov, cu prilejul partidei Corona Braşov – Dunărea Brăila, din Liga Naţională de handbal feminin. A fost o lecţie practică şi vie de predare a regulamentului, iar cele două arbitre au făcut exces de zel şi au arătat cât de puse la punct sunt, în legătură cu noile prevederi…
Mai exact, cu numai câteva secunde de finalul partidei, la un presupus fault al jucătoarei Hotea, de la Corona, undeva dincolo de semicercul de la 9 metri, arbitrele au aplicat ca la carte regulamentul (deşi păreau că nu prea se coordonează) şi au oprit jocul, dictând, conform noului regulament (absurd, dealtfel), aruncare de la 7 m pentru Brăila, concomitent cu descalificarea jucătoarei Hotea (cartonaş roşu) şi fluturarea cartonaşului albastru, semn că acesteia i se va întocmi raport şi nu va juca etapa viitoare!! Aceste noi prevederi regulamentare se aplică în ultimele 30 de minute ale unui meci…Desigur, în timpul unui meci, se petrec multe faputuri mai dure, sancţionate cu banale aruncări libere…Corona Braşov a aflat pe propria-i piele, în finalul meciului cu Brăila, cum se pune problema mai nou. Până atunci, meciul a fost destul de echilibrat. De remarcat că echipe braşoveană a început ca din tun, a condus cu 3-0, 5-1, 7-2 şi 9-4 şi chiar 12-5 (min. 17), făcând o mare risipă de energie, lucru care s-a făcut remarcat spre finalul partidei. Dealtfel, prima repriză a meciului a fost net dominată de Corona Braşov, care a intrat în pauză cu avantaj de trei goluri (16-13). În repriza secundă, Brăila a recuperat şi a egalat la 17 (min34) şi la 21 (min. 48). Apoi, Brăila s-a dus la două goluri diferenţă (24-22) dar Corona a revenit (24-24), după care finalul meciului a rezervat acea lecţie de cunoaştere (sau nu) a regulamentului şi Brăila a câştigat în ultimele secunde din ,,7m” : 27-26, după un meci în care egalul ar fi fost mult mai potrivit, faţă de ceea ce s-a întâmplat pe teren!
Pentru Corona au înscris : Chiper 12 goluri, Crăciun 5, Ciuciulete 3, Hotea 3, Neagu 1, Tivadar 1 şi chiar portarul Dedu (care a apărat foarte bine), un gol, din poartă în poartă…
Exemplu de sportivitate, la final, din partea antrenorului echipei oaspete, Costică Buceschi, care a criticat noile prevederi regulamentare, spunând că ele fac un deserviciu handbalului….
Dorin Duşa