După ce am publicat episodul 4 al serialului pe care-l citiți, am primit o informație importantă: în anul 2021, cu ocazia vizitei la Washington a lui Zelenskyi, Kubrakov a fost exclus în ultimul moment din delegația care urma să meargă în SUA. Media raportase atunci că înlocuirea s-a făcut din cauza corupției personajului, care însă ar avea spate puternic în Ucraina deoarece „știe să împartă corect”.
Ce s-a întâmplat între timp de Kubrakov s-a transformat din coruptul suprem în partenerul Occidentului e lesne de intuit.
Vom începe azi însă cu un alt personaj interesant, anume Dmitry Sennichenko. Aventura sa în lumea mare începe ca CEO al filialei ucrainene companiei britanice de investiții imobiliare Parkridge Holdings. De-aici Sennichenko ajunge la cloșca cu puii de aur, fiind propulsat șef al Fondului Proprietății de Stat.
Acum știți bine ce potlogării s-au făcut în România cu Fondul Proprietății de Stat, astfel încât înțelegeți cât de mari sunt cele din Ucraina. Doar că Sennichenko a sărit atât de rău calul încât a ajuns pe lista neagră a NABU, fiind nevoit s-o șteargă englezește din Ucraina. 
Însă plecarea sa din țară nu înseamnă că nu mai acționează acolo. În Ucraina este asociat într-o serie de companii cu un anume Andrey Gmyrin, care-i căsătorit cu sora soției șefului fiscalității din Ucraina, Roman Nasirov.
Pentru ca treburile să fie complete trebuie să vă spun că tatăl celor două fete are o companie denumită „Altis Holding”. 
Toate aceste companii licitează lucrări din proiectul „Big Construcțion”. Acesta este un proiect gigantic lansat de Zelensky după alegerea sa și care constă în reconstrucția întregii infrastructuri de transport a Ucrainei. Un fel de Build Back Better ucrainean. Despre Altis Holding au izbucnit în presă informații conform cărora licitează proiecte din programul „Big Construction” pentru care cere avans de 30%, bani pe care imediat îi virează unui offshore specializat în „cash out”. În ceea ce-l privește pe Gmyrin, la ora actuală și el e picat în dizgrație și fugit în lumea largă ca să i se uite numele. 
Banii însă nu zboară din Ucraina doar sub forma transferurilor în offshore deoarece se poate trasa destul de bine itinerariul. La modă este transferul mult mai obscur, prin intermediul criptomonedelor.
Ca să înțelegeți amploarea fenomenului crypto din Ucraina, vă voi spune că doar în 2021, parlamentarii ucraineni au declarat în declarațiile de avere active crypto în valoare de peste 3 mld. $.
Vă imaginați ce e acolo?

Destinația preponderentă a banilor șutiți din Ucraina este piața imobiliară britanică. Aceasta este ultima industrie funcțională a țării care se bazează pe umflarea bulei prețurilor.
Dacă vreți o opinie personală, acolo e un fel de Caritas imobiliar, în care totă lumea visează, vorba bancului, „s-o bage o dată și s-o scoată de opt ori”.
Serviciile de investigare criminală din  Marea Britanie estimează că doar banii murdari care intră în fiecare an în piața imobiliară engleză depășesc 100 mld. lire sterline.
Doar că de cele mai multe ori se uită în altă parte deoarece e o componentă importantă a falitei economii englezești. Șleahta lui Zelenskyi are investiții imobiliare în Anglia de peste 7.5 mld. lire sterline. Să ne înțelegem: aici e vorba doar de cei din anturajul lui Zelenskyi!!!
Criptomonedele sunt utilizate pentru a masca legătura dintre Ucraina și societățile offshore prin care se spală acești bani, rupând cumva și legătura dintre beneficiarul final al fondurilor și regimul corupt de la Kiev. Astfel, te trezești brusc cu o societate dintr-un paradis fiscal care își umple conturile peste noapte prin valorificarea unor active crypto despre care nimeni nu știe cum au ajuns acolo. Apoi, printr-un sistem complex de firme, banii devin curați, în ciuda faptului că proveniența lor este dubioasă. 

În 2022, în presa din SUA a izbucnit un scandal referitor la un mecanism infernal prin intermediul căruia zeci de miliarde de dolari inițial destinați ajutorării Ucrainei au făcut cale întoarsă în SUA pentru a mitui diverse personalități democrate și membri ai elitei americane.
Transferurile au fost efectuate prin intermediul criptomonedei FTX, deținută de infractorul Sam Bankman-Fried. Nu întâmplător, după ce au început să apară dezvăluirile, afacerea FTX a început să scârțâie, iar apoi s-a prăbușit zgomotos într-un imens scandal. Bankman-Fried a primit anul acesta o condamnare de 25 de ani de pușcărie. E cât se poate de clar că prăbușirea FTX s-a făcut pentru a se pierde urma unei afaceri sulfuroase. 

Nu în ultimul rând vă atrag atenția asupra unui amănunt interesant: Thomas Matthew Crooks, asasinul care a vrut să-l lichideze pe Trump, apare într-un clip publicitar al BlackRock. BlackRock este deținătorul de facto al Ucrainei, iar de-aici fiecare înțelege ce vrea. Pentru mine, asemenea coincidențe nu pot exista!
Cu toate că aș avea mult mai multe exemple, consider că e momentul să pun punct final acestui serial. Cei care au avut răbdarea să urmărească tot ceea ce am scris, au înțeles probabil care este situația reală și cum funcționează întreg sistemul de corupție și crimă care se îmbogățește de pe urma războiului artificial din Ucraina. Infernala mașinărie menită a „externaliza” întreaga proprietate publică și privată a Ucrainei lucrează la turație maximă și, în momentul în care se va ajunge la finalizarea proiectului va ieși din joben și magicul tratat de pace. Ceea ce va urma acestui moment va fi într-adevăr o situație revelatoare pentru toți naivii istoriei.
În mod evident, acea iluminare nu va folosi la absolut nimic întrucât omul preferă prostia care-i este servită și în care se zbate cu plăcere. 
Prima parte aici: Cum se fură (în) Ucraina?(1)
A doua parte aici: Cum se fură (în) Ucraina?(2)
A treia pare aici: Cum se fură (în) Ucraina (3)
A patra parte aici: Cum se fură (în) Ucraina (4)

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

Înainte de a începe noul episod vă voi spune că există o conspirație ciudată. Oamenii despre care vă vorbesc nu sunt foarte cunoscuți la noi, dar sunt legați de companii importante, personaje celebre , fac parte din ONG-uri globale, așadar au o suficientă expunere publică pentru a putea fi găsiți.
Cu toate acestea, numele și legăturile lor au fost șterse din bazele de date din care îmi fac documentările. 
Chestiunea mi-a sărit în ochi atunci când căutam legăturile lui Kubrakov. În urmă cu un an reușisem să scot un păienjeniș relațional al acestuia atât de amplu încât am zis că las pe altă dată studierea cu atenție a sa. Acum însă, Kubrakov pur și simplu nu mai există! Datele despre el au fost complet șterse. Și nu numai ale lui. Chiar și în cazul oligarhilor ultra-cunoscuți, precum Kolomoysky sau Akhmetov s-au șters o groază de conexiuni, rămânând doar datele vechi despre ei. Cu toate acestea, există o informații suficiente care, puse cap la cap, ne fac să înțelegem tabloul complet. 
Și, acestea fiind spuse, vom intra adânc în zona de infrastructură a Ucrainei, zonă prin intermediul căreia se deturnează și se spală o grămadă de bani. Din episodul trecut ați înțeles că jupânul domeniului este Kubrakov. E timpul însă să cunoaștem o persoană extrem de specializată și aflată în centrul tuturor potlogăriilor din infrastructură: Anna Yurchenko(femeia din centru în fotografia atașată, alături de Kubrakov, bărbatul dintre ea și cealaltă femeie din fotografie). 

Anna Yurchenko este adjuncta lui Kubrakov, după ce o lungă perioadă de timp a lucrat ca șefă a Departamentului pentru Cooperare Internațională în cadrul Ukravtodor(un fel de CNADNR la noi). În cadrul Ukravtodor, Anna Yurchenko îl avea alături pe soțul său, Serghei Țepelev, aflat pe funcția de director al Departamentului de Dezvoltare a Infrastructurii Rutiere(2015-2019).
Din nu știm exact care motiv, individul a intrat în dizgrație, picând pe mâna anticorupției ucrainene. Mai bine de 200 de angajați ai SBU au investigat modul în care Țepelev(nume predestinat!) a alocat reabilitarea unei autostrăzi printr-o licitație trucată „regelui asfaltului” din Ucraina, Araik Amirkhayan.
Cu toate că scandalul a izbucnit în 2018, iar Țepelev a fost condamnat în prima instanță, acesta a continuat să-și ocupe funcția de director până în 2019. După o scurtă pauză, în 2020 a trecut în domeniul privat, unde a fost „angajat” de firma Dortrade Podolie. 
Contractele cu statul ale Dortrade Podolie au crescut precum Făt Frumos: de la zero la aproape 5 milioane de dolari în primul an, după care au ajuns la 300 milioane de dolari în 2023. Moment în care se întâmplă a doua coliziune juridică a personajului, când firmei sale i se dă interdicție de a mai colabora cu statul de către … autoritățile antimonopol ale Ucrainei. Motivul este acela că licitațiile organizate pe care firma lui Țepelev le tot câștiga, participanții erau de fapt fictivi, folosind aceleași adrese IP la depunerea ofertelor, la distanțe scurte de timp și împărțind inclusiv adresele fizice și resursele materiale. E ciudat cum, un caz clasic de înșelătorie ajunge să fie blocat de autoritățile antimonopol, iar responsabilii din zona penală să se uite în altă parte. În acest timp, cariera Annei Yurchenko decolează, ajungând adjuncta lui Kubrakov. 
Cazul însă e ciudat prin prisma faptului că autoritățile antimonopol au inclus în același dosar o altă firmă, „U R D”, aparținând lui Serghey Labazyuk, deputat în Parlamentul Ucrainei. Labazyuk, împreună cu compania sa apar într-un celebru caz de mită, în care ar fi încercat să-i mituiască pe Kubrakov și pe Mustafa Nayyem. Mustafa Nayyem este un jurnalist ucrainean de origine afgană, care s-a ridicat în perioada Maidanului de la Kiev și care, în prezent, activează sub aripa lui Petro Poroșenko. Cazul de corupție descris este deosebit de interesant prin prin prisma faptului că în prezent Mustafa Nayyem ocupă funcția de șef al Agenției pentru Dezvoltarea Infrastructurii. De menționat e faptul că, în acest caz, cercetările nu au pornit de la vreo reclamație a unuia dintre cei doi posibil mituiți, ci dintr-o investigație a SBU. Partea și mai interesantă e că, după ce a explodat cazul, instanțele de judecată au restrâns accesul publicului la acest caz. Perfect transparent!

De remarcat e că, în anul 2020, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare a cerut îndepărtarea Annei Yurchenko din cadrul Ukravtodor pentru … suspiciuni de corupție. Autoritățile din Ucraina au executat prompt cererea BERD și așa a ajuns Anna Yurchenko adjuncta lui Kubrakov, pe principiul „un picior în fund, un pas înainte”. 
Cu toate scandalurile amintite, „U R D” a continuat să primească bani de la stat pentru munca prestată ca efect al evaluărilor pagubelor de război și al efortului de reconstrucție a Ucrainei din rapoartele întocmite către Banca Mondială de … Anna Yurchenko. Ce coincidențe! Doar că asta nu e tot. „U R D”, în ciuda interdicției și a scandalului de corupție, primește în continuare lucrări din asocierea cu Tekhnomine Engineering LLC. Și-aici intrăm cu adevărat în lumea rechinilor întrucât facem cunoștință cu un personaj extrem de important: Konstantin Karamanitsa. 

Konstantin este fiul lui Fiodor Karamanitsa, fostul conducător al Combinatului de la Krivoi Rog, acea dezvoltare industrială sovietică în care România a pierdut o grămadă de bani.
Cei care cred că România doar acum pierde bani în Ucraina se înșeală amarnic: de fiecare dată în istorie țara de la est de noi a găsit metode pentru a ne băga în rahat. Dar să nu ne îndepărtăm de subiect. Konstantin mai are un alt element biografic deosebit de important: a fost coleg de școală cu Zelenskyi și acum este o pârghie esențială a sistemului mafiot global care controlează Ucraina. 
Afacerile lui Konstantin Karamanitsa au explodat după câștigarea președinției de către Zelenskyi. Acesta a început să controleze exploatări miniere esențiale pe care au pus ochii mulți dintre manipulatorii din umbră ai Ucrainei. Karamanitsa este acum regele titanului din Ucraina. Pentru a înțelege vectorii conflictului din Ucraina vă voi spune că cea mai importantă mină de titan din Ucraina se află în apropiere de … Volceansk. Cu toate că orașul nu e unul strategic, rușii vor să-l cucerească pentru a-i tăia din aripile lui Zelenskyi, cel care-și justifică puterea prin intermediul resurselor pe care le poate tranzacționa cu Occidentul. Iată de ce intrarea rușilor în Volceansk a fost contracarată isteric de factorii politico-militari ai Ucrainei, mutând urgent trupe de pe frontul din est în nord, chiar cu riscul de a pierde definitiv controlul asupra districtelor din stânga Niprului. 

Konstantin Karamanitsa este genul de oligarh discret, dar care își întinde propriile tentacule în sistemul politic al țării pentru a se asigura că spatele îi este garantat din mai multe direcții. Așa se face că membrii familiei sale ocupă poziții bune în aparatul de stat. De exemplu, fosta directopare economică a Combinatului de la Krivoi Rog, Galina Alexandrovna este acum șefă a Inspectoratului de Stat pentru Arhitectură și Urbanism din Ucraina. Galina Alexandrovna însă e legată direct de Karamanitsa, fiind bunica soției sale!
Și, ca orice om de afaceri care se respectă, Karamanitsa este implicat în … dialogul politic internațional pentru reconstrucția Ucrainei. De exemplu, la Varșovia, în cadrul conferinței „Rebuild Ukraine Recovery Construction Forum” a participat Karamintsa alături de Semion Krivonos … șef al Parchetului Anticorupție al Ucrainei(NABU). Krivonos a fost împins șef al acestui organism de către organizațiile internaționale de presiune, selecția pentru post făcându-se de către o comisie care a inclus, între alții, „experți internaționali”. Prin acest element trebuie să înțelegeți că rolul NABU este acela de protecție a așa-zișilor investitori cu spate, care obțin astfel monopolul furtului pe teritoriul Ucrainei.

RUDOMINE, compania prin care Karamanitsa acționează în Ucraina are ca fondator și proprietar(cu o cotă de 100%) un offshore din Cipru, „ARDK Mining Asset Management Holding Ltd.” Beneficiara reală de acum a companiei este Andreu Katya cu cetățenie cipriotă, dar care nu poate fi găsită prin mediul de business de acolo sau din altă parte. Dilemele nu se opresc aici. Inițial offshore-ul a fost deținut de o altă companie offshore, Fernando Trading, având ca beneficiar real o persoană fizică anonimă cu rezidență ucraineană, Anatoly Medvedev. În mod normal e o probabilitate extrem de mare ca cele două persoane să fie inexistente, cu identități fabricate de serviciile secrte și acționând strict ca paravan pentru a anonimiza adevăratul proprietar al RUDOMINE și încrengătura relațiilor din jurul acestuia. 
Dilemele nu se opresc însă aici. Fernando Trading a apărut în Paradise Papers ca fiind asociată cu Equity Management&Accountancy Corp. într-o încrengătură de vreo 500 de companii offshore. Doar că, „mâna nevăzută” despre care vă spuneam a șters aproape toate referirile la Fernando Trading din baza de date a ICIJ, cei care au făcut valuri cu devăluirile gen Paradise Papers, Panama Parers etc. De exemplu, legăturile dintre Volodimir Zelenskyi și Equity Management & Accountacy Corp erau prezentate în articolul de la link-ul https://offshoreleaks.icij.org/power-players/volodymyr-zelenskyy. În acest moment articolul este periat bine, acolo fiind doar referiri la Maltex Multicapital Corp, companie pe care o folosea înainte de a fi președinte și în care și-a ascuns o bună parte a deținerilor de atunci. Între timp treburile au evoluat, dar au fost dibaci șterse, astfel încât să nu mai ajungă la prostime. De remarcat este că, pentru a nu fi probleme, „mâna nevăzută” a șters grosolan TOATE informațiile ICIJ din Wayback Machine, astfel încât acolo nu mai apar decât header-ul și footer-ul paginii lui Zelenskyi. Cool, nu-i așa? Doar că treaba a fost incomplet acoperită întrucât, dacă pe prima pagină a ICIJ cauți după Fernando Trading găsești referințe către Paradise Papers, dar în acea secțiune ioc Fernando. Bun așa! Nici nu-i de mirare, având în vedere că ICIJ este o organizație globalistă, având sediul la Washington și avându-i printre sponsori pe Open Society Foundations a lui Soros, National Endownment for Democracy, Norad etc. 
Cel mai probabil, schimbarea de acționariat la ARDK s-a făcut după ce în Ucraina a izbucnit scandalul dezvăluirilor legate de Karamanitsa și Zelenskyi, dar și de încrengătura de offshore-uri care ducea fix către președintele ucrainean. 

Revenind la Anna Yurchenko și Ukravtodor, e de remarcat o altă licitație cu cântec, cea prin care corporația turcească Onur Taahhut a câștigat un contract de 65 milioane de EUR. Licitația a fost făcută pe baza unor cerințe convenite anterior cu compania turcească și pe care doar aceasta le putea îndeplini. Falsificarea a fost atât de flagrantă încât autoritățile anticorupție au intrat pe fir. Însă Zelenskyi, prin autoritatea sa, „i-a iertat pe cei care au greșit”. Fără doar și poate acel contract fusese unul cu cântec internațional. 
În același fel, pentru drumul de centură al Kievului s-a licitat suma de … 6 milioane EUR/kilometru, un preț de cel puțin două ori mai mare decât cel practicat în ORICARE zonă din Ucraina. Cu toate că e scandalos ceea ce se întâmplă, nimeni nu mai spune nimic deoarece totul e la „standarde occidentale”. Ukravtodor este consiliată de firma de avocatură Sayenko-Kharenko. Pentru proiectul de combatere a corupției din cadrul companiei, Sayenko-Kharenko l-a pus ca șef de proiect pe avocatul Ario Dehghani care este asociat la Baker McKenzie. Iar Baker McKenzie este aceeași companie care a făcut prima pagină a ziarelor cu ocazia investigațiilor Pandora Papers, cea pe care unii o consideră „pilonul de bază al activităților obscure din zona offshore”! 
Cu toate că există numeroase dovezi ale activității frauduloase a Annei Yurchenko, aceasta nu doar că nu pățește nimic, ci este întotdeauna acoperită și protejată. De fapt, pe măsură ce mă adâncesc în studierea informațiilor legate de mafia care acționează în Ucraina înțeleg un lucru esențial: structura globalistă care conduce de facto transferul de proprietate către jucătorii internaționali se supără în momentul în care localnicii numiți pentru a face munca murdară fură mai mult decât le este lăsat. Astfel, autoritățile anticorupție se activează și fac presiuni. Doar că aici e o întreagă interacțiune de o complexitate fără margini. Uneori ucrainenii „fac urât”, iar stăpânii din umbră mai slăbesc lațul, închizând ochii atunci când se fură „prea mult”. 

Culmea, la o conferință găzduită de Basel Institute of Governance și sprijinită de Fundația Soros, s-a discutat deschis despre modul în care se practică mita la nivelul oficialilor ucraineni, despre cum angajații SBU sunt mituiți cu criptomonede pentru a închide ochii atunci când investighează ceva, făcându-se recomandări pentru controlul ceva mai strict al transferurilor de criptomonedă și întărirea legislației în acest domeniu.
Doar că utilizarea criptomonedelor pentru plata opacă a colaboratorilor este o practică specifică ONG-urilor occidentale, care nu vor să lase urme atunci când găsesc câte un idiot util gata să se detoneze „pe altarul democrației”. Mai țineți minte despre transferurile în crypto pentru organizarea eficientă a manifestațiilor din 10 august de la noi?
De asemenea, prin intermediul criptomonedelor o groază de bani din așa-zisul ajutor de război acordat de SUA Ucrainei s-au întors la democrați pentru a sprijini campania în care ramolitul Biden joacă rolul de mort viu. 
Care-i miza întregii scheme?
E aceeași pe care am văzut-o mereu: jaful la drumul mare, urmat de certitudinea că „noi vrem egalitate, dar nu pentru căței”.
Prima parte aici: Cum se fură (în) Ucraina?(1)
A doua parte aici: Cum se fură (în) Ucraina?(2)
A treia pare aici: Cum se fură (în) Ucraina (3)

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

O zonă importantă de evaporare a banilor de ajutoare este cea a evaluării daunelor de război. Diverse organizații internaționale au tot felul de experți în Ucraina care evaluează și reevaluează daunele produse de război. Ați putea crede că activitatea este una inutilă și chiar așa e din punct de vedere logic: ce sens are să evaluezi daunele produse de război în condițiile în care războiul nu s-a terminat? Schema însă e una elaborată atent!
Experții de acolo evaluează daunele la intervale regulate de timp, apoi diverse organizații fac un calcul al „necesarului pentru reconstrucția Ucrainei”, după care se fac proiecte de ajutorare care încep să trimită bani imediat după evaluare, ca și cum războiul ar fi terminat. Și de-aici începe o întreagă epopee în care banii respectivi, desigur, nu merg în așa-zisele investiții, ci în diverse scheme de fraudare.
Cum la vârful structurii de finanțare sunt instituții așa-zis respectabile(FMI, Banca Mondială s.a.m.d.), scăpările fraudelor în presă generează scandaluri care apoi sunt acoperite de constituirea de diverse structuri anti-corupție la nivelul statului ucrainean. Acestea garantează că fondurile nou-trimise nu vor mai fi fraudate, cu toate că, în realitate, au aceeași finalitate. 

Olexandr Kubrakov, (foto dreapta)
Dar să pătrundem puțin mai adânc, făcând cunoștință cu un personaj central al sistemului de evaluare a pagubelor de război, anume Olexandr Kubrakov, în prezent Ministru al Infrastructurii. Cu toate că, probabil, nu ați auzit de el, este unul dintre greii regimului Zelenskyi, fiind și semnatar al acordului pentru liberul tranzit al cerealelor ucrainene din 2022. 
Kubrakov are un rol central în evaluările pagubelor efectuate la comanda Băncii Mondiale, cifre care stau la baza structurii împrumuturilor, ajutoarelor și subvențiilor intermediate de această instituție.
Traseul politic al lui Kubrakov a fost unul destul de interesant, trecând din funcții cheie și bine plătite din zona IT/telecomunicații(Kyivstar), în zona de consiliere neremunerată a primarului Kievului Vitaliy Klitschko pe probleme de IT, apoi ca șef de proiecte în cadrul Ministerului Justiției(2015-2016), pentru ca după „experiența guvernamentală” să acționeze ca șef al unui ONG denumit „Oficiul pentru Reglementare Eficientă”. Această instituție având rolul de „think tank” ucrainean, a fost finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Soros. Constituirea sa s-a făcut ca inițiativă a Ministrului Economiei de atunci, Aivaras Abramovicius. Și acest individ este unul interesant, el nefiind ucrainean, ci lituanian, trecut prin SUA, devenit apoi investitor(Fondul East Capital cu active de 4 mld. $) și ulterior politician cu funcții înalte la Kiev, de unde s-a retras în 2016, aproape imediat după ce a înființat think tank-ul amintit.
Ca șef al „Oficiului pentru Reglementare Eficientă” face un proiect de conectare în masă a școlilor la internet, care aduce un contract destul de baban fostului său angajator, Kiyvstar).
De la acest Oficiu, Kubrakov împreună cu echipa de aici(Elena Shulyac, Alexey Orzhel, Denis Malyushka) intră în forță în structurile guvernamentale, recomandarea venind direct de la Organizația Soros.
Desantul lui Kubrakov a fost integrat în zona guvernamentală sub aripa lui Alexey Gonarchuk, individ conectat la think tank-ul american „Atlantic Council” și considerat portavocea BlacRock în Ucraina. 
Acum ițele devin interesante. În perioada în care intră în structurile guvernamentale, Kubrakov fondează două companii: Eurocomunservice LLC și „City of People” LLC.
La conducerea acestor companii vine Ruslan Kramarenko, fost vicepreședinte al Administrației de Stat din Kiev și fost angajat al Cabinetului de Miniștri din perioada lui … Viktor Ianukovici. Aceste două companii au ajuns într-o poziție de monopol pe piața serviciilor comunale. Doar că legăturile nu se opresc aici, deoarece Eurocomnunservice și „City for People” sunt, în realitate, o subsidiare ale … Mdl House Service din Lituania, parte a grupului baltic Civinity12, deținut de … Ruslan Kramarenko și Aivaras Abramovicius.
Teoretic Kubrakov a ieșit din cele două structuri în 2021, printr-un anunț de vânzare a drepturilor corporative către Kramarenko, dar prețul obținut a fost unul derizoriu, sugerând mai degrabă o ieșire doar formală din afacerile respective. 
Că cei doi sunt în continuare legați reiese din faptul că fondurile din Ucraina se scurg printr-o structură offshore din Insulele Virgine Britanice, având ca interfață de intrare societatea Officium SW Ltd. Aceasta îi are ca acționari pe Kramarenko, Kubrakov și Ilya Solodovsky. Ilya Solodovky coordonează o altă ramură a mafiei personale a lui Kubrakov, anume afacerile din zona IT&C printr-o companie înregistrată inițial la Kiev cu o denumire similară celei a offshore-ului, „Oficial”, ulterior reînregistrată sub numele „Favor Limited”.
Prin această firmă s-au făcut achizițiile de computere necesare proiectului de conectare a școlilor ucrainene la internet. Solodovsky nu este nici el un oarecare întrucât s-a aflat atât în Consiliul de Supraveghera al Ukrtelekom, dar și în structura ESU LLC, compania prin intermediul căreia s-a făcut privatizarea Ukrtelecom. Frumos, nu-i așa?

Victor Lorenz Gnehm (în foto stanga)
Acum vine partea cu adevărat interesantă. Solodovsky și Kubrakov sunt conectați prin intermediul unei structuri multinaționale, Global Message Services(GMS), având sedioul la Baar(Elveția) și filiale în SUA. Compania a fost înființată de un avocat și consultant financiar elvețian, Victor Lorenz Gnehm. Personajul merită atenția noastră deoarece este unul dintre nodurile esențiale ale structurii mafiote internaționale care acționează în Ucraina.
Gnehm și-a început cariera ca bancher de investiții și s-a specializat pe piețele emergente. După o scurtă perioadă în care a activat în Japonia de unde s-a ocupat de piața chineză, a fost detașat pentru activități în Europa de Est pentru ca din 1995 să activeze la Moscova și Kiev. În 1998 renunță la jobul său de bancher pentru a se ocupa de consultanță financiară la propria firmă, în beneficiul clienților din spațiul ex-sovietic, în special a celor din Ucraina. Evenimentele începute cu Revoluția Portocalie i-au suflat vânt în pânze întrucât au apărut numeroase structuri oculte de legătură Occident-Ucraina menite a deturna economia ucrainenană în mâinile noilor stăpâni.
Gnehm este un personaj extrem de important întrucât acționează ca paravan pentru oligarhii ucraineni. Pentru cei care nu știu cum funcționează structurile offshore fac precizarea că poți deține o companie fără ca numele tău să apară în față. Anumite legislații permit ca, din rațiuni de confidențialitate, în actele firmei să figureze avocatul sau consultantul financiar, iar structura reală a acționariatului să rămână confidențială, putând fi dezvăluită doar în condiții extraordinare(gen urmărire penală, etc.).
Așa se face că îl găsim pe Gnehm ca vicepreședinte al Eastern Energy & Infrastructure Invest(EEII AG), companie deținută majoritar de Gehold SA, companie în spatele căreia se ascunde oligarhul Igor Kolomoisky având-o ca paravan pe sora sa, Larisa Chertok.
Panama Papers ne dezvăluie o structură impresionantă de companii offshore avându-l în centru pe Victor Gnehm. Personal am găsit vreo 20 de companii care, probabil, ascund în spate ori oligarhi ori mecanisme dubioase. 
Dar, ca să înțelegeți cât de important este Gnehm în osatura puterii ucrainene din umbră vă voi spune că, la doi ani după ce Ukrtelecom a fost privatizată, cu 93% dintre acțiuni cumpărate de investitorul financiar austriac Epic, intră în ecuație omul nostru ca intermediar pentru achiziția întregului pachet al Ukrtelecom de către SCM Group. Prețul tranzacției este unul identic cu cel de la privatizare, fapt care sare în ochii oricui. Dacă însă vă spun că SCM Group este deținută de Rinat Akhmetov, înțelegeți deplin combinația.
Așadar, fără doar și poate, Kubrakov este legat de Akhmetov prin intermediul lui Ilya Solodovsky (în foto jos-dreapta) cel care a participat la privatizarea cu cântec a Ukrtelecom. Înțelegeți?
Să revenim acum la GMS LLC. Aceasta acționează în Ucraina printr-o subsidiară, denumită GMS-Ukraine(GMSU). Din 2021 până anul trecut, veniturile GMSU au crescut de peste 4 ori, în principal dintr-un contract păgubos cu Poșta Ucraineană(Ukrposhta).
Contracttul cu Ukrposhta a fost unul cu încredințare directă, la prețuri de câteva ori mai mari decât cele ale competitorilor. Cunoașteți schema de la noi. 

Însă rolul GMSU nu este obligatoriu unul strict de colectare deturnare a banilor ucraineni către zona offshore. În afara acestei activități, societatea are acces la informații confidențiale ale statului ucrainean din zonele bancare, logistice și de infrastructură.
Astfel, societatea are și un rol de colectare de informații pentru Kubrakov și structurile occidentale cărora le este subordonat.
Kubrakov, prin prisma pozițiilor politice deținute, are capacitatea de a deturna o groază de fonduri și active de stat din domenii diverse: infrastructură, IT&C, utilități etc. Acum, cu Kubrakov cocoțat Ministru al Infrastructurii, spălarea și redirecționarea banilor veniți ca „ajutoare de reconstrucție” trece într-o nouă etapă. Imaginați-vă că imediat după venirea lui Zelenskyi la putere, compania UNIP(deținută de Solodovsky) a devenit furnizor unic pentru parcări din Nvipro, Vinițșa și Lvov.
Însă jaful cel mai mare să dă în domeniul … contrucției sau modernizării de șosele și autostrăzi.
Aici e o jale cum numai în România s-a văzut, cu prețuri care depășesc de câteva ori costurile normale, cu lucrări făcute doar pe hârtie, pentru ca apoi să se raporteze bombardamente inexistente ale rușilor s.a.m.d.
Dar despre asta, pentru a nu vă  răpi prea mult timp, o să vorbim într-un episod viitor.
Rețineți pe moment modul în care „marii oameni ai Ucrainei” se întâlnesc în paradisurile fiscale ale lumii de azi, zone din care se creionează instituțiile obscure și frânghiile noii ordini mondiale.
E limpede în aceste condiții care e miza, anume prăduirea unor fonduri prin false investiții.
De cele mai multe ori, banii pentru așa-zisa reconstrucție, după ce sunt „taxați” în Ucraina de diverși oficiali aflați la butoane, se întorc în special în SUA sub formă de bani negri necesari susținerii sistemului mafiot al statului subteran de acolo. 
Prima parte aici: Cum se fură (în) Ucraina?(1)
a doua parte aici: Cum se fură (în) Ucraina?(2)

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

Dacă în episodul trecut l-am amintit pe Akhmetov, asta nu înseamnă că am epuizat fentele sale. Cei care plângeau din cauză că „bietul investitor” a pierdut Azovstal sunt probabil uimiți acum văzând de cât de repede și-a revenit, reinventându-se ca personaj central pe piața ucraineană de energie. Asta, vor spune respectivii, e un semn că pe om îl duce capul.
De fapt nu capul e cel care-l conduce pe Akhmetov, ci, așa cum vom vedea, spatele său.
Dar, pentru a nu vă ține inutil în așteptare, o să încep abrupt prin a vă prezenta un mod tipic de acțiune al oligarhului. Piața energiei electrice din Ucraina este una care s-a sincronizat perfect cu cea a Uniunii Europene. Astfel acolo există patru segmente ale pieței, după cum urmează:

• Primul segment este cel al contractelor bilaterale, în care producătorul știe că are de dat o anumită cantitate de energie către un furnizor cert;
• Al doilea și al treilea segment sunt reprezentate de așa-zisa piață spot compusă din day-ahead market(DAM, adică energia pentru ziua următoare) și intraday market(IM). În aceste segmente se vinde energia pe care un producător o are pentru acum sau pentru ziua următoare. În cazul în care un producător nu-și găsește client în aceste două segmente, pică în cel inferior
• Ultimul segment este Balancing Market(BM), cel al disperaților. Aici intră atât cei care au nevoie disperată de energie fără să-și fi găsit în segmentele superioare ajungând să plătească enorm, cât și cei care au energie excedentară ajungând să o vândă pe nimic.

Ca să înțelegeți mai bine sistemul, trebuie să conștientizați că piața de energie nu este asemănătoare celorlalte piețe. Având în vedere că energia electrică odată produsă trebuie instantaneu consumată, întreaga piață este una a tranzacționării pe loc. De asemenea, fiind vorba de un sistem integrat, nu poți băga energie aiurea în sistem, fiind necesară funcționarea sa echilibrată. Cu toate că e un sistem sensibil, există un factor perturbator, anume energia verde. Echipamentele de producție a acestui tip de energie se apucă să producă atunci când te aștepți mai puțin și se opresc la fel de brusc.
Pentru a încuraja producția acestui tip de energie, în Ucraina există(așa cum v-am mai spus) Instituția Cumpărătorului Garantat(GarPok), cea care achiziționează energia verde la un preț stabilit prin lege. Ca să înțelegeți artificialitatea unei asemenea instituții, vă voi spune că, dacă presupunem că la o anumită oră sistemul energetic este plin de energie rezultată din primul segment, iar solarele încep să producă, GarPok cumpără acea energie chiar dacă nu o poate plasa în piață. Adică dă banii de pomană.
Desigur, piața nu e perfectă întrucât nu poți estima când anume consumatorii casnici își pornesc mașina de spălat sau aerul condiționat, de aceea rămâne mereu loc în piață pentru echilibrare. Dar la fel cum pot apărea cereri suplimentare, apar și goluri date de lipsa de consum. Astfel încât sunt momente în zi când e supra-sarcină(adică energie excedentară) sau sub-sarcină(energie lipsă).
După cum v-am spus, cel mai mare investitor privat de pe piața de energie din Ucraina este compania lui Rinat Akhmetov, DTEK, a cărei specialitate este tocmai energia verde. Dar compania nu se limitează doar la energie verde, având investiții masive inclusiv în „zona murdară” a cărbunelui sau în cea ultra-rentabilă a tradingului cu energie. 
De anul trecut, armata rusă a început să atace masiv elemente ale infrastructurii energetice a Ucrainei. Culmea, acesta este momentul de la care Rinat Akhmetov a început să se re-îmbogățească.
Specializarea sa sunt tunurile, iar ceea ce veți citi în continuare vă va suci creierul. Pe fondul restaurării capacităților energetice ucrainene în urma unui masiv atac rusesc, în martie 2023 producția de energie a Ucrainei a crescut de la 298 GWh la 472 GWh.
De asemenea, populația și-a redus consumul, astfel încât a existat o supraproducție pe piață. Pe piața de energie, DTEK acționează prin intermediul firmei D.Trading, parte a conglomeratului lui Rinat Akhmetov. D.Trading este cel mai mare cumpărător de pe piața de energie.

Ceea ce s-a întâmplat începând cu martie 2023 este de pus în ramă în zona marilor tunuri date din nimic. Compania de stat Energoatom s-a apucat să coteze pe segmentul 2(cel al energiei pentru a douăa zi, DAM) prețuri imense.
Ca efect al prețurilor mari, dar și al poziției dominante a companiei pe piață, prețul mediu al energiei a crescut, dar aproximativ 40% din producția Energoatom a rămas nevândută, ajungând în ultimul segment, cel al pieței de echilibrare. Aici energia a fost cumpărată de D.Trading la prețul modic de o copeică ucraineană pe MWH și revândută la prețuri de 30 UAH/MWh, adică de 3000 de ori mai mari decât cele de achiziție!!! Practic toată treaba a fost o înțelegere între cel mai mare producător de energie și cel mai mare cumpărător de energie, operațiune din care compania lui Akhmetov a câștigat „la scurt” peste 25 milioane $. Asta pentru că prețurile mari cotate de Energoatom au asigurat un preț mediu ridicat cu care, a doua zi, compania lui Akhmetov „injecta” curentul Energoatom în sistem la prețuri de peste 3000 de ori mai mari decât cele de achiziție. Din toată treaba, pierderea s-a înregistrat în conturile Energoatom, iar profitul la Akhmetov. Cu alte cuvinte, miliardarul de carton al Ucrainei și-a asigurat profitul din decimarea companiei de stat Energoatom. Iar această tranzacție edte doar una, ceva mai documentată din numeroase alte manipulări efectuate.

Culmea, modul de furt prin intermediul tradingului energetic nici măcar nu a fost patentat de Akhmetov, ci de Igor Kolomoiskyi în 2020, pe vremea în care asigura managementul companiei Centernergo. Însă, în timp ce compania manageriată de Kolomoiskyi a intrat sub cercetarea autorităților anticorupție ale Ucrainei, D.Trading nu a avut parte de un asemena deranj. Astfel, printr-o schemă clasică, Akhmetov a găsit soluția re-îmbogățirii sale pe banii statului. Cu toate acestea, atât în Ucraina cât și în lume, Akhmetov are o imagine impecabilă. De unde vine aceasta? O să vă spun imediat după ce veți înțelege o altă afacere interesantă. 
Pentru gestionarea exporturilor energetice ale Ucrainei, în special pentru valorificarea imensei producții a Energoatom, statul ucrainean a creat Energy Company of Ukraine(EKU). Compania a fost înființată la inițiativa lui Rostislav Shurma, adjunct al șefului de cabinet al lui Zelenskyi. Shurma nu vine de nicăieri, ci are o istorie bogată de acțiune în cercurile globaliste, dovadă fiind pozițiile cheie ocupate în Procter and Gamble, dar, mai ales, inițierea sa petrecută în cadrul … Boston Consulting Group. Aceasta i-a asigurat accesul la posturi cheie, ajungând, între altele, o persoană cheie în compania Metinvest deținută de … Akhmetov!
Așadar, fostul manager al lui Akhmetov ajunge inițiator al unei companii de stat ucrainene care are ca obiect de activitate exportul de energie, adică fix ceea ce face și Akhmetov. Similaritățile nu se opresc aici. Șef al EKU este Vitali Grigorovici Butenko, fost CEO al … DTEK. Înțelegeți acum de ce piața Ucrainei de export este, mai degrabă, una frățeacă, în care caracatița Akhmetov și-a întins tentaculele adânc. Aici treburile se leagă între ele întrucât Energoatom și-a transferat responsabilitățile pentru pierderile înregistrate ca efect al combinației cu D.Trading spre EKU, care EKU i-a acoperit pierderile din … veniturile sale realizate din exporturi. Vă imaginați ce capacitate de a plimba o gaură există acolo? Și ce corupție endemică!

Doar că, așa cum v-am mai spus, omul are o imagine impecabilă. De unde vine această protecție? DTEK are o lungă listă de lobbyști pe care i-a plătit și, după aceasta, i-a plasat în poziții cheie. Un exemplu relevant ar fi Irina Zdorevtskaya, lobbystă cu normă întreagă pentru DTEK în 2023 și „agățată” de Banca Mondială pentru evaluarea daunelor de război ale Ucrainei. Văzând atâta flexibilitate te întrebi cum de reușește Akhmetov loviturile sale? Ceea ce nu se știe este că afaceristul ucrainean este susținut atât de cercurile eco europene afiliate casei Rotschild, cât și de giganții americani interesați de preluarea business-ului atomoelectric al Ucrainei. Astfel, operațiunile de jefuire puse la cale de Akhmetov sunt, în realitate, operațiuni considerate legitime de grupurile mafioților internaționali deoarece acestea contribuie la fragilizarea marilor producători de energie, făcându-i ținte facile de preluare pe nimic. Așadar, rolul lui Akhmetov nu este acela de a se auto-îmbogăți ci unul mult mai complex: eliminarea foștilor proprietari ai activelor valoroase ucrainene și pregătirea terenului pentru preluarea acestora de către stăpânii săi. Și, dacă prin asta se și îmbogățește el, cu atât mai bine!

Energoatom este compania pe care au pus ochii atât americanii cât și centrul britanic coordonat de Rotschild. Există la ora actuală o alianță ocultă, care a împins la înaintare BlackRock, susținută puternic cu fonduri serioase pentru preluarea Ucrainei „la pachet”. BlackRock și-a asigurat împrumuturile pe de o parte cu cu garanții energetice date de statul ucrainean, iar pe partea cealată cu suprafețe imense de teren pe care le are în proprietate. De aceea Energoatom se află în prezent într-un plin proces de „corporatizare” fiind o companie de stat doar cu numele. Poate vă întrebați de ce e atât de importantă Energoatom? Ei bine, compania este văzută ca un viitor furnizor european de energie viabilă, astfel încât a intrat pe radarul americanilor ca element esențial de menținere a ocupației inclusiv prin intermediul energiei. După ce au tăiat conducta Gazprom, americanii și-au asigurat un rol primordial de furnizor de energie către Europa la prețuri piperate. Astfel, GNL-ul pe care-l livrează SUA vine la prețuri de peste 7 ori mai mari decât gazul rusesc de pe conducte. Interesant e că, nu de puține ori, gazul lichefiat livrat de americani este … gaz rusesc, ajuns în „proprietatea” lor prin tranzacții dubioase efectuate cu faimoasa „flotă fantomă” a Rusiei.

În ceea ce privește halirea producătorilor de energie nucleară de pe Continent, acesta este un vector  strategic al politicii de ocupație deoarece astfel se asigură o dependență și mai mare a Europei față de SUA, dată fiind „electrificarea” impusă în toate domeniile vieții. De altfel, operațiunea o vedem desfășurându-se și la noi, unde Nuclearelectrica insistă să rămână într-un contract păgubos cu NuScale, în condițiile în care tehnologia companiei americane nu e viabilă și aduce prețuri imense pentru energia produsă. Problema cea mai mare însă nu e prețul mare al energiei, ci siguranța oamenilor pe o rază de cel puțin 100 de kilometri, siguranță pusă în pericol cu inconștiență prin achiziționarea unei tehnologii care nici măcar nu are un studiu referitor la comportamentul în caz de cutremur! Dar să ne întoarcem la situația din Ucraina. 

Că Energoatom e pe cale de a fi extrasă din proprietatea statului ucrainean putem înțelege dacă mergem pe firul activității sale. Studind puțin, constatăm cu stupoare că deja compania este dependentă de noii „parteneri strategici”. De exemplu, un contract dintre Energoatom și Urenco Group pentru aprovizionarea producătorului ucrainean cu combustibil nuclear. Urenco este un consorțiu anglo-germano-olandez specializat în îmbogățirea uraniului. Însă, în acest contract cu Energoatom, Urenco este un fel de trader întrucât cei care urmează să producă combustibilul nuclear pentru ucraineni sunt canadienii de la Cameco și americanii de la Westinghouse. Sunt două motive aici: în primul rând, prin externalizarea către americani și canadieni se cimentează relația anglo-americană de cotropire a producției de energie nucleară din Ucraina, iar de partea cealaltă avem și o limitare a Urenco în ceea ce privește producția combustibilului nuclear necesar reactoarelor sovietice utilizate de ucraineni. 
Trebuie amintit aici că pe post de consultanți al Urenco Group în această tranzacție îi găsim pe avocații de la Hogan Lovells, structură anglo-americană de lobby care lucrează cu Viktor Pinchuk pentru promovarea intereselor industriei americane de apărare în Ucraina. Cât de mică e lumea! 
Este interesantă însă o privire aprofundată și asupra Westinghouse. Compania americană a semnat contracte cocoșătoare cu Energoatom.
Este greu de crezut de cineva că, prin plățile la care s-a angajat, Energoatom va ajunge vreodată să facă profit din investiția pe care o face cu Westinghouse. Doar că suveica e simplă: investește sume astronomice de la stat, după care pică sub greutatea datoriilor acumulate, fiind nevoită să fie privatizată pentru a „scăpa” statul de cheltuielile sale imense. Doar că noul proprietar preia activele, statului rămânându-i datoriile. Frumos, nu-i așa? 
Ca să înțelegeți despre ce vorbim, doar pentru construcția noii unități de la Hmelnățkîi, Energoatom va plăti aproape 500 milioane de dolari, iar suma totală a contractului cu Westinghouse este de peste 10 mld. $. Pe hârtie, contractul cu americanii va duce la construcția unor facilități care vor dubla capacitatea de producție a Energoatom până în 2040. Sursa de finanțare este asigurată în proporție de 85% de către Banca de Import Export a SUA(EXIM). 

Totul sună frumos pe hârtie, doar că Westinghouse este o companie catastrofală. Există o nesfârșită listă a întârzierilor sale în contractele în care a fost implicată, astfel încât e greu de crezut că se va ține de treabă tocmai în Ucraina. De asemenea, firma este în centrul unor scandaluri de dată recentă cu privire la acuratețea datelor corporative și la ascunderea adevărului față de public și autorități.
Fostul vicepreședinte al companiei, a pledat vinovat în legătură cu scandalul Scana. Despre ce este vorba? În principal despre umflarea artificială a costurilor a două reactoare construite pentru compania de utilități din Carolina de Sud, Scana Corporation. Aceasta a avut ca efect umflarea artificială a facturilor la energie a clienților Scana cu miliarde de dolari! În acest scandal au căzut victime și Kevin Marsh(fost CEO) și Stepthen Byrne(fost COO).

Toate calculele arată că întreaga investiție a Energoatom este sortită eșecului. Compania este extrem de fragilizată de război și, în plus, faraonica investiție pe care o preconizează nu are absolut niciun plan de business serios în spate, ci doar cifre inventate. Cel mai probabil va pica zgomotos și va fi vândută gratis deoarece va ajunge în incapacitatea de a-și gestiona propria activitate. Astfel, găsirea unui posibil bun samaritean occidental care să-i preia activele aproape pe gratis va deveni o chestiune de securitate nucleară care va grăbi privatizarea companiei.
Oricum, cu aprovizionarea cucerită de firmele vestice care umflă prețul combustibilului nuclear de la o zi la alta și cu producția vândută pe gratis în scheme de fraudare precum cea pe care v-am prezentat-o, viitorul Energoatom este cât se poate de previzibil. 
După cum probabil remarcați, întreg sistemul energetic ucrainean se află în stadiul de prăduire avansată, avându-l în centru pe Akhmetov, cel care practic coordonează funcționarea sistemului în favoarea structurii oligarhice din Ucraina. Scopul este acela de supra-îndatorare a mega-producătorilor de energie pentru a-i falimenta. Astfel, îmbogățirea structurii oligarhice merge în paralel cu interesele anglo-americane de preluare a activelor valoroase ale statului ucrainean pe nimic. 
Prima parte aici: Cum se fură (în) Ucraina?(1)

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

Am pus mâna pe niște materiale care m-au lăsat mut. Ceea ce credem noi că este acolo, e de fapt o nimica toată pe lângă ceea ce se întâmplă în realitate. Frauda întrece orice imaginație, lucru care nu trebuie să vă mire dat fiind că teritoriul Ucrainei este locul de joacă al celor mai mari mafioți ai planetei. Și, după cum veți vedea în continuare, bandiții de joasă speță își dau mâna cu instituții pe care noi le considerăm onorabile pentru a o pune de un jafuri în serie.
Vom începe cu domeniul energetic, cel despre care avem o imagine deformată. Într-adevăr, din când în când mai aflăm cum rușii au mai crâmpoțit un nod vital energetic și ne gândim cu emoție la bieții oameni care, din această cauză, primesc energie electrică raționalizat. Chestiunea însă e una mult mai complexă.
Principalul centru de gravitație care face jocurile pe piața de energie a Ucrainei este Dixi Group, un ONG fondat în 2008, dar extrem de bine conectat la instituții precum Renaissance, Revenue Watch Institute, Ambasada Marii Britanii din Ucraina, Ambasada Poloniei, German Marshall Fund etc. Asta asigură DiXi Group un spate extrem de puternic, astfel încât „proiectele” inițiate de ei sunt puse îndată în practică la nivel guvernamental.
De altfel, autoritățile ucrainene nici nu prea au spațiu de manevră întrucât, după ce DiXi propune un proiect, apar la interval rechinii mari cu „finanțarea”. Probabil nu vă va mira faptul că una dintre obsesiile DiXi este … energia verde. Stați, nu săriți să-mi spuneți că numai asta nu-i lipsește chelului, anume tichia de mărgăritar a energiei verzi, în condițiile în care Ucraina are nevoie ca de aur de energie din orice surse. Mai mult, Europa deja cunoaște binefacerile acestui tip de energie, mai ales prin prisma supraproducției când e soare și a picajului când nu mai sunt îndeplinite condițiile „verzi”.

În urma „studiilor” think tank-ului cu pricina s-a constatat că Ucraina are nevoie de investiții de peste 260 mld. $ în sectorul energetic și, evident, la interval au sărit Banca Mondială, împreună cu partenerul său de suflet, USAID. Ce fac acești doi golani? Impun modelul dorit de SUA(prin USAID) în domeniul energetic.
Astfel, în ciuda dezastrelor produse de bombardamentele rusești, toți banii de noi facilități sunt canalizați spre regenerabile, în ciuda faptului că Ucraina are resurse imense pentru a-și produce singură energia prin metode convenționale, adică ieftine.
Doar că jocul cu mafioții e unul din care n-ai cum să câștigi.
Joaca de-a verdele a sărăcit Bugetul și-așa găurit al Ucrainei într-o asemenea măsură încât de la biroul lui Zelenskyi la un moment dat s-a ordonat interzicerea dezvoltării de noi facilități solare sau eoliene. Doar că, aceeași conducere a Ucrainei, încă de la venirea clovnului la putere, a inițiat un proces de „deoligarhizare” a domeniului energetic, astfel încât Naftogaz a ajuns să fie preluat de … Black Rock. Iar înclinarea balanței energetice spre „factorul transnațional” face ca în 2023, în ciuda bombardamentelor rusești din ce în ce mai insistente în zona infrastructurii energetic, să se semneze Legea 3220 referitoare la … „transformarea ecologică a sistemului energetic al Ucrainei”. Înțelegeți penibilul situației? Într-o țară aflată în război, în care doar un singur bombardament de o oră ridică mai multe noxe decât ar putea ridica producătorii tradiționali de energie într-un an, târliciul de la putere decide că e timpul să-și transforme sistemul energetic într-unul … sustenabil. Te doare capul!

Doar că asta nu e tot. Legea 3220 fixează un soi de CFD(contract pe diferență) „pentru asigurarea stabilității prețurilor energiei electrice verzi”. Conform acestui CFD există un interval de variație, un minim și un maxim acceptabil pentru părți. În cazul în care prețul sare de limita superioară a intervalului, producătorul de energie regenerabilă trebui să-i plătească diferența celui cu care a făcut contractul. Dacă însă prețul e mai mic, cel care a făcut contractul(clientul) e bun de plată. Cum bine știți, în timpul verii se aglomerează teribil energia solară, astfel încât se ajunge la situații tensionate inclusiv pe piața europeană, unde producătorii ajung să vândă în pierdere. Asta însă nu se poate întâmpla în Ucraina unde producătorul ajunge să fie plătit și dacă nu are muștirii! Și uite-așa, în timp ce-n Europa producătorii de energie solară ajung să plătească cumpărătorii pentru a le achiziționa energia produsă în timpul zilei, în Ucraina nu există acest stres. Mai mult, ca și în Europa, seara prețurile încep să sară bine de tot, iar în Ucraina ajung la niște valori incredibile!
Aici este însă o schemă de fraudare mult mai mare decât această țeapă directă cu prețul care nu poate scădea sub un anumit interval! Pe fondul războiului, jucătorii mari din domeniul energetic sunt obligați să se împrumute pentru a se supune rigorilor legislative care le cer să repare daunele produse de bombardamentele rusești! Și uite-așa, niște băieți înțelegători finanțează cu miliardele repararea elementelor distruse de război ale infrastructurii, crescând astfel gradul de îndatorare al companiilor mari de stat. Scopul fiind, în mod evident, acela de a fi privatizate la momentul oportun către investitori instituționali serioși. Cunoașteți în mod sigur schema de la noi, doar că acolo se pune în practică într-un mod mult mai grosolan.
Sistemul energetic ucrainean este un oligopol compus din marii jucători: Energoatom(un fel de Nuclearelectrica de la noi), Ukrhydroenergo(echivalentul Hidroelectrica) și … DTEK. La DTEK avem prima surpriză. Grupul este principalul investitor în energie regenerabilă – deci beneficiar direct al schelemelor grase de finanțare – avându-l la cârma sa pe … Rinat Akhmetov. Pfff, cum cad unii doar în picioare! În afara producătorilor mai avem și Ukrenergo, transportatorul de energie, un fel de Transelectrica de la noi.
Suplimentar mai vine o instituție de stat, cea a „Cumpărătorului Garantat”(GarPok), care asigură plățile către producătorii de energie verde, garantându-le piața. Astfel, chiar dacă este supraproducție de energie verde, GarPok achiziționează energia, rezultând pierderi masive deoarece plătești o marfă pe care nu ai cum să o introduci în piață!

Pentru a nu supăra foarte rău populația, guvernul a adoptat o serie de subvenții care, adăugate subvențiilor pentru energia verde, au transformat Ucraina în țara cu cel mai mare preț al energie, în condițiile în care a pornit de la statutul de țară cu cea mai ieftină energie din Europa. Înțelegeți așadar cât de ușor este să deturnezi un stat, doar prin implementarea unor reguli tembele.
Însă subvențiile nu au ca efect doar creșterea constantă a prețului energiei, ci și îndatorarea continuă a companiilor de stat. De exemplu, Ukrenergo a acumulat datorii de peste 1 miliard de EUR(50 mld. UAH). La fel de dezastruos stau și Energoatom și Ukrhydroenergo.
Partea interesantă e că, în timp ce afacerile de producție bazate pe sistemele convenționale se zbat spre faliment, investițiile în energie regenerabilă prosperă.
Cu toate că Ukrenergo este o firmă falimentară, BERD continuă să o împrumute pentru ca aceasta să-și plătească datoriile către verzi.
După cum ați văzut, unul dintre principalii verzi este Rinat Akhmetov, dar nu e singurul. E o întreagă păduchelniță amaricană conectată la marele capital global. Și, ca să înțelegeți cum se leagă relațiile la vârf, vă voi introduce o nouă entitate, anume grupul Avellum, care este un soi de consilier al BERD în ceea ce privește modelul de contract garantat de achiziție a energiei electrice de către statul ucrainean.
Cu alte cuvinte, Avellum consiliază BERD care, la rândul său, face presiuni asupra statului pentru adoptarea propunerilor lui Avellum. Desigur, Avellum a consiliat și firma DTEK, iar asta n-ar trebui să vă mire.
Doar că Avellum nu vine de nicăieri. Compania a fost înființată de Kostiantyn Likarchuk și este condusă în prezent de Mykola Stetsenko și Glib Bondar. Ce-i cu aceștia că, în mod sigur, vă sunt absolut necunoscuți? Ei bine, Stetsenko și Bondar sunt foști parteneri ai Baker & McKenzie. Și dacă numele Baker & McKenzie nu vă este cunoscut, vă voi spune doar că această „onorabilă” firmă de avocatură este considerată pilonul principal al „economiei ascunse în offshore”, așa cum reiese din Pandora Papers. Cei care încă mai sunt atât de naivi încât să creadă că niște băieți „fură” cu ajutorul companiilor offshore, nu au habar de fapt că acele paradisuri fiscale există strict pentru ca mafia mondială să-și plimbe banii fără prea multe întrebări.
Partea fabuloasă este reprezentată de realitatea că întreruperile de energie electrică de la consumatori nu au ca principală cauză doar bombardamentele rusești ci tocmai structura dezastruoasă în care se zbat companiile de stat care activează pe piața ucraineană. De mult prea multe ori tributare „liniilor de finanțare” care le asigură plata datoriilor, acestea ajung să oprească producția deoarece nu mai au cu ce. Nu mai vorbim despre cazul decontărilor dintre jucători prin intermediarul GarPok, instituție care deseori rămâne fără bani din motivele pe care le înțelegeți lesne.
Nu e de mirare că Avellum a oferit „soluția magică” de restructurare a sistemului energetic ucrainean, o soluție pe care o știm de la noi: transformarea companiilor de stat în societăți pe acțiuni care va fi urmată de vânzarea acestora pe bucăți pentru acoperirea datoriilor acumulate. Iar după ce se va produce această privatizare forțată(a se citi furt instituționalizat), ucrainenii se vor trezi în fața unei alte realități în care mahării mondiali vor deveni monopoliștii energetici ai țării, trăind bine pe spatele amărât al ucraineanului. Mă rog, cum îți așterni fix așa dormi!

Dimensiunea corupției ucrainene capătă amplitudine europeană atunci când vine vorba de un alt domeniu sensibil, anume cel al certificatelor verzi. Cum instituția „cumpărătorului garantat” este principalul element verde al țării, rezultă că certificarea sa în ceea ce privește sursa energiei exportate statutează taxarea sau nu a celui care achiziționează energia sa. Și uite-așa a apărut o nouă schemă de fraudare la nivel european prin intermediul căreia marii poluatori europeni achiziționează ieftin „energie verde” ucraineană, certificată de GarPok. Nu e frumos?
Nu vă gândiți că GarPok este singura entitate care acționează pe această piață extrem de tentantă. Gândiți-vă doar la ce potlogării se pot face: eu achiziționez energia de la o terță parte, o certific ca fiind verde și o reexport. Adică nu fac altceva decât să plimb niște hârtii și să încasez comisionul de șmecher. De aceea, redistribuirea energiei verzi este efectuată și de alte entități precum D. Trading DTEK, Eru Trading, Kness Energia, Podolsk Energy Group. Oricum, ca idee, DTEK-ul lui Akhmetov are un rol central și în această zonă extrem de tentantă!
Și-acum intră în scenă, pe ușa din față, mafioții cei mai mari. Studiind finanțarea Ukrenrgo, ajungi să te crucești la ce nume se înghesuie s-o ajute pa calea supraîndatorării. De exemplu, prima emisiune de euroobligațiuni a companiei a fost sprijinită cu consultanța primită din partea … Rotschild & CIE și Finpoint. BERD a susținut acea emisiunea inițială prin plasarea a 75 milioane $. Plasamentul a fost organizat de Deutsche Bank, Goldam Sachs și Ukreximbank, iar consultanța juridică a fost oferită de … Avellum.
Toate aceste păduchelnițe au ajutat Ukrenergo să se îndatoreze, iar când treaba a devenit tragică, statul a trebuit să intervină. Ucraina a încercat să facă un fel de produs mixt, în care să amestece datoria sa suverană cu datoriile Ukrenergo, pentru a putea amâna plata acestora după război. Doar că, în ecuație a apărut un Clary Gottlieb care a bătut cu piciorul în prag, cerând Ukrenergo să discute cu investitorii în obligațiuni dacă intenționează să își restructureze datoria. De fapt, ceea ce trebuie înțeles de aici este că mafioții deja simt că e rost de devorat o victimă facilă.

Pentru cei care nu știu Cleary Gottlieb Steen & Hamilton LLC sunt cei care au jucat rolul principal în naționalizarea Électricité de France(EDF), consiliind Guvernul  în adoptarea probabil a celei mai proaste strategii de naționalizare, în care așa-zișii investitori s-au ghiftuit din plin din banii de la statul francez.
Ca să înțelegeți, „marea naționalizare” a constat în delistarea EDF de la bursă pentru achiziția unei părți de doar … 16% din acțiuni, restul de 84% din companie fiind deja deținut de statul francez. Consilierea Cleary Gottlieb a constat în convingerea Guvernului Francez să ofere un preț de 12 EUR/acțiune, în condițiile în care prețul la bursă al acțiunii era de 7.8 EUR!!!
Pare că, de data aceasta, Cleary Gottlieb acționează în direcța opusă, căutând ca, împreună cu restul investitorilor să pună mâna pe Ukrenergo, iar de-aici să intre pe ușa din față în celelalte companii de stat profitând de datoriile pe care acestea le au la Ukrenergo.
Strategia este una extrem de eficientă și mi-e greu să cred că nu a fost făcută deliberat cu sprijinul actorilor politici de la Kiev al căror rol este acela de a „privatiza” Ucraina la umbra conflictului cu Rusia.
Deocamdată mă opresc aici cu promisiunea că voi reveni cu noi episoade pe măsură ce pătrund mai adânc în problemă. Treburile sunt atât de complicate, iar șobolănimea atât de mare încât efectiv nu-ți vine să crezi ce se petrece acolo.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com/