A apărut o lucrare unică: ISTORIA MIȘCĂRII LEGIONARE.
S-au împlinit pe 20 mai 102 ani de la înființarea Asociației Studenților Creștini, la inițiativa lui Corneliu Z. Codreanu (20 mai 1922), organism care a înlocuit vechiul Centru Studențesc Iași. Această nouă entitate a tineretului universitar a avut un rol determinant pe parcursul mișcărilor studențesti din 1922-1923.
Totodată, de la acest nucleu se va forma Uniunea Națională a Studenților Creștini din România, care a organizat și gestionat toate congresele și mișcările studențesti din anii ’30.
Amintim și câteva nume ale liderilor studenților din interbelicul românesc: Corneliu Codreanu, Ionel I. Moța, Ilie Gârneață, Radu Mironovici, Tudose Popescu, Ionel Banea, Traian Cotiga, Andrei C. Ionescu, Filon Lauric, Viorel Trifa, Bartolomeu Livezeanu, Emil Bulbuc, Alexandru Cantacuzino, Șerban Milcoveanu, Nistor Chioreanu, Gh. Tudorache, Ilie Smultea, Vasile Posteucă, Nicolae Arnăutu, Constantin Oprișan, Gh. Calciu Dumitreasa, Iulian Sârbu, și mulți alții.
De asemenea, la 10 decembrie 1922 avea să se declare Ziua oficială a Studențimii Române, după cum arată un studiu al istoricului Corneliu Ciucanu despre debutul Mișcării lui Corneliu Codreanu.
Ulterior, pe 24 iunie 1927, Corneliu Zelea Codreanu înființează Legiunea „Arhanghelul Mihail”, după cum detaliază reputatul profesor Ioan Scurtu într-un studiu al său.
Cu acest prilej, semnalăm și existența unei lucrări unice, apărute în 2022, pe care o prezintă chiar autorul:
Corneliu Munteanu: Istoria Mișcării Legionare (1916 – 2016)
„Ca orice bun cultural, istoria se supune și ea anumitor reguli, dar mai ales, ea trebuie să fie utilă oamenilor. Istoria nu are un „caracter de clasă”, așa cum susțineau marxiștii, pentru că în acest caz decade în propagandă, care la rândul ei servește la învrăjbirea oamenilor, la ascuțirea „luptei de clasă”, așa cum se susținea în epocă. Istoria nu este morală, ea nu operează cu categorii de genul „bun” sau „rău”, ci mai degrabă cu categorii logice de genul „adevărat” sau „fals”. Din această perspectivă, istoria este o știință exactă, apropiată mai degrabă de logică. Istoria nu absolvă și nu condamnă, acesta este rolul justiției.
De asemenea, ea nu exaltă și nu veștejește, acesta fiind apanajul memorialiștilor și povestitorilor trecutului, care scriu mai degrabă literatură decât istorie.
Într-un demers istoric realmente riguros științific nu au ce căuta invective, dar nici epitete, metafore și alte „figuri de stil”. În demersul său, istoricul se bazează pe cât mai multe documente, din care extrage ideile esențiale, pe care apoi le aranjează într-un imens puzzle, dându-i o formă coerentă în deplin acord cu contextul legislativ, politic și cultural al epocii în cauză.
Acestea au fost considerentele de care am „ținut cu dinții” atunci când am purces la această lucrare. Pentru că din păcate, în România de azi nimic nu este clar. Nici trecutul, nici prezentul, și cu atât mai puțin viitorul.
În ajunul Paștilor lui 2022, dedic această carte tuturor celor ce iubesc adevărul istoric și mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să duc la bun sfârșit și această lucrare, pe care am isprăvit-o complet prin dec. 2019, cam pe când începuse să se vorbească despre o boală ciudată, apărută pe undeva prin China.
Ulterior, pandemia a împiedicat apariția acestei cărți cu doi ani. Asta e, a trebuit să vină această pandemie nenorocită ca să ne readucă aminte cât suntem de fragili în fața morții și că doar spiritul este nemuritor.
Încă o carte deci, despre Mișcarea Legionară. S-au scris extrem de multe, și mai mult ca sigur, se vor mai scrie. Îndrăznesc să spun că o astfel de carte este absolut necesară. Pentru că în ciuda accesului nestrânjenit la arhive există încă multe aspecte neclarificate privind Mișcarea Legionară. Încă persistă anumite interpretări false sau deformate ale anumitor evenimente, parte datorate necunoașterii, parte datorate reavoinței. Multe sunt cauzate de istoriografia și propaganda antilegionară din epoca comunistă.
Ani la rândul, legionarii au fost demonizați prin lucrări istorice cu tentă propagandist-ideologică, prin literatură și film, și din această perspectivă putem spune că anumite creații cinematografice ale regizorilor Sergiu Nicolaescu și Manole Marcus atârnă încă extrem de greu în conștiința colectivă.
Nu trebuie neglijată nici memorialistica. În special după 1989 au apărut zeci și zeci de cărți de memorii, au fost tipărite scrierile lui Corneliu Zelea Codreanu, ale lui Horia Sima, dar și ale altor căpetenii legionare. Aspectele relevate în multe din aceste lucrări de foarte multe ori sunt prezentate deformat, fie datorită trecerii timpului, fie voit tendențios și părtinitor.
Nu sunt de neglijat nici apologeții care încearcă să confiște, să „anexeze” Mișcării Legionare anumite personalități ale culturii românești interbelice, dar și cei situați în tabăra opusă, care încearcă același lucru, dar cu o cu totul altă motivație, urmărind să desființeze persoana din punct de vedere al „corectitudinii politice” – și implicit – să anuleze valoarea operei, dând oarecum apă la moară primilor, ambele tabere făcând un imens deserviciu culturii române. Astăzi, când marea majoritate a protagoniștilor acestei istorii a trecut deja în lumea drepților de cel puțin un deceniu, am socotit că este momentul oportun să mă apuc de această lucrare.
Dar nu datorită faptului că respectivii ar fi putut să mă contrazică, ci datorită faptului că o analiză rece a zeci de mii de documente mi se pare mult mai productivă decât memoriile martorilor direcți la anumite evenimente, afectate în mod inevitabil de trecerea timpului, dar și de propriile concepții politice și ideologice. Personal sunt mult mai înclinat să dau crezare unui raport medico-legal, redactat la modul impersonal, „cu cadavrul în față”, decât relatărilor unora care declară că au văzut „cu ochii lor” o crimă. Aceasta a fost ideea care m-a călăuzit permanent în cercetarea pe care am făcut-o, să mă bazez în primul rând pe documentele scrise.
Din această perspectivă, pot spune că am avut ceva de lucru – zeci de mii de pagini de note informative, rapoarte, telegrame schimbate între poliție, siguranță și jandarmerie, dar și culegeri de documente din epocă. Documentele au fost mai mult decât suficiente pentru a elabora această lucrare.
Există anumite perioade de timp în care se poate urmări oră cu oră activitatea lui Corneliu Zelea Codreanu, mulțumită vigilenței informatorilor Siguranței. Reevaluarea obiectivă a istoriei Mișcării Legionare se impune și datorită conjuncturii favorabile a accesului liber la arhive, respectiv: Arhivele Naționale Istorice Centrale București, cu următoarele fonduri: Președinția Consiliului de Miniștri; Casa Regală; Ministerul de Interne; Inspectoratul General al Jandarmeriei; Direcția Generală a Poliției; Ministerul Propagandei Naționale și Arhiva Istorică a Bibliotecii Academiei, dar și arhivele KGB din Moscova, ale Gestapo-ului din Viena și Berlin, ale Ministerului de Externe nazist, ale CIA – recent desecretizate, etc. În primul rând este arhiva CNSAS, respectiv dosarele cu privire la legionari.
De departe însă, cele 9200 de pagini ale arhivei de 27 de dosare privindu-l pe Corneliu Zelea Codreanu, editate de către dl. Victor Roncea pentru Civic Media în colaborare cu regretatul istoric Gh. Buzatu, tipărite la Ed. TIPO Moldova în 2012, constituie cea mai bogată sursă de informații privind Mișcarea Legionară, de la începuturi și până la asasinarea Căpitanului, Nicadorilor și Decemvirilor din noaptea de 29/30 noiembrie 1938. Altă sursă de informare a fost colecția Monitorului Oficial, în special în ceea ce privește dezbaterile din Parlament.
De asemenea colecțiile ziarelor din epocă, mă refer în primul rând la Adevărul care, deși prezintă anumite evenimente din perspectivă antilegionară, dă totuși o descriere relativ corectă a faptelor.
Și în fine, o ultimă întrebare. De ce? De ce această carte?
Ei bine! pentru că trebuia scrisă! Generațiile actuale și viitoare trebuie să cunoască adevărul. Pentru că, așa cum cititorul a putut constata din cele scrise până acum, istoria noastră recentă se scrie, dar mai ales se rescrie în continuu, în funcție de interesele unora și altora.
Undeva, ascuns în spatele unui monitor, întotdeauna se găsește careva ce rescrie istoria noastră. Alte mii de fanatici antilegionari stau la pândă pe forumuri de discuții, pe paginile de comentarii ale presei online și ale agențiilor de presă, gata să bage pumnul în gură oricui ar îndrăzni să conteste istoria rescrisă conform unor interese obscure dictate de comandamentele „corectitudinii politice” și Noii Ordini Mondiale, astfel că atunci când vine vorba despre Mișcarea Legionară pare că lucrurile sunt absolut clare pentru oricine, iar termenul de legionar este similar cu cel de terorist și asasin de cea mai joasă speță.
Oare nu așa spunea dl. Ion Iliescu la tvr în seara zilei de 13 iunie 1990? : „pe sediul Poliției capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mișcarea este o rebeliune legionară și se tratează ca atare! (…)”, pentru ca două zile mai târziu, după ce minerii se „războiseră” cu populația Bucureștiului, să puncteze din nou: „în această rebeliune legionară cu care s-a confruntat în aceste zile poporul român, unele elemente au apărut chiar în costumație legionară, au afișat steagul verde, au folosit limbajul legionar. (…)” (sic!) QED!
Ce ar mai fi de spus?
Cu excepția unor scurte perioade de timp Mișcarea Legionară s-a găsit în afara legii, deși nu au fost date legi explicite în acest sens.
Au fost legionari care au fost închiși, cu scurte perioade de libertate, începând de prin 1938 sub regimul carlist, apoi sub cel antonescian și în fine, sub cel comunist până la amnistia generală din 1964.
La „bilanțul” din 26 septembrie 1937, atunci când s-a organizat o expoziție a presei și activității legionare, se consemna „jertfa legionară” concretizată în 1851 ani, 11 luni și 23 zile de închisoare.
Dincolo de prigoana propriu-zisă trebuie spus că de la începuturi, pe când se vorbea de „fabrica de bani” legionară de la Rășinari și până în prezent, când prin Legea Nr. 217/2015, Mișcarea Legionară a fost decretată de legislativ ca „organizație fascistă”, deși această definire era de resortul istoricilor, această mișcare politică a fost supusă unui continuu asediu mediatic. Iar Legea Nr. 217/2015 nu face decât să confirme acest fapt.
Legiuitorul nu se poate substitui istoricului, este exact ce se afirma la ultimul punct al petiției Liberté pour l’histoire, apărută în Libération din 13 decembrie 2005 sub semnătura a 19 intelectuali francezi, printre care Jean-Pierre Azéma, Elisabeth Badinter și Alain Decaux, republicată în Le Nouvel Observateur din 16-22 ianuarie 2006 și semnată de încă 650 de cercetători și studenți:
Istoria nu este un obiect juridic.
Într-o țară liberă, nu este treaba nici a Parlamentului nici a puterii legislative să definească adevărul istoric. Politica statului, chiar animată de cele mai bune intenții, nu este politica istoriei.
Câteva cuvinte acum despre lucrările denigratoare și apologetice. Ambele categorii aparțin propagandei. Nu le voi cita – în primul rând pentru că scopul acestei lucrări este de a restitui adevărul istoric pe baza documentelor de arhivă, nu de a polemiza.
De asemenea, nu voi contrazice anumite afirmații eronate, prezente chiar în lucrările considerate de referință. Repet, scopul autorului este de a restitui adevărul istoric, nu de a polemiza, chiar dacă, așa cum se va vedea, vor fi răsturnate extrem de multe teorii, adânc înșurubate în mentalul colectiv.
Nu m-a interesat profilul moral sau politic al autorilor citați în această lucrare, ci doar dacă afirmațiile lor sunt probate cu documente palpabile și verificabile, dacă este posibil și din terțe surse. Pe cât posibil, am evitat să fac aprecieri personale asupra unor anumite fapte și evenimente, deoarece ele s-au produs în cadrul unui context instituțional și juridic perfect determinat. De asemenea, am evitat să umplu lacunele în documentare cu considerații personale și afirmații fără acoperire documentară. În fine, dar nu și în ultimul rând, am urmărit permanent să nu mă las atras în capcana căreia îi cade victimă, cel mai adesea în mod intenționat, istoriografia tributară „corectitudinii politice” – de a evalua trecutul prin prisma „obsesiilor intelectuale” ale prezentului, demers incompatibil cu cercetarea științifică istorică, care cel mai adesea decade în propagandă antilegionară.
Din fericire, așa cum am afirmat deja, documentele disponibile au fost mai mult decât suficiente pentru a duce la capăt această lucrare. Ideea a fost de a valorifica absolut orice informație, după o verificare atentă, prin comparație cu alte surse, pentru a reconstrui punct cu punct istoria Mișcării Legionare.
Nu m-au interesat motivațiile principalilor protagoniști, [legionari în general și liderii mișcării în special] – și, din această cauză m-am abținut să dau verdicte sau să emit judecăți morale cu privire la aceștia sau la faptele lor. Nu sunt un admirator al mișcării legionare, dar nici un demolator al ei. Sunt doar un simplu cercetător al arhivelor, dornic să cunoască adevărul asupra istoriei noastre recente în general, asupra Mișcării Legionare în special.
Și iată că am ajuns la final, la aproape șapte ani de când am început această lucrare. Din punct de vedere strict lucrativ, pot să spun că bilanțul este aproape pozitiv, dat fiindcă am putut rezolva majoritatea temelor propuse. Între timp, războiul ideologic a continuat, alte și alte lucrări privind istoria mișcării au apărut, unele mistificatoare, cu un pronunțat caracter propagandistic antilegionar, altele ceva mai echilibrate, dar viciate încă din start de idei preconcepute și stereotipuri privind mișcarea.
Chiar și așa, lucrarea de față, care analizează majoritatea evenimentelor importante din istoria mișcării dintr-o perspectivă absolut diferită de ce s-a scris până acum, nu a fost destinată [în primul rând] combaterii teoriilor avansate până în prezent, majoritar tributare așa-zisei corectitudini politice, deformate de o perspectivă ideologizată și ideologizantă asupra istoriei mișcării.
Las cititorului privilegiul de a aprecia veridicitatea celor afirmate, prin comparație cu mainstream-ul istoriografiei actuale. Pot spune că în afară de motto-ul înscris în chiar pagina de start, [„Istoria trebuie făcută cu toate documentele”.
Jacques le Goff, Imaginarul medieval. Eseuri] am „ținut cu dinții” ca să zic așa, de acea vorbă înțeleaptă care spune că diavolul se ascunde în detalii, (din germ. der Teufel steckt im Detail) aserțiune „memorabilă” atribuită mai multor autori.
Comenzi – pe blogul autorului. Prețul este simbolic, 100 RON ambele volume, 572+682 pag., acoperind doar costul hârtiei.”
Sursa: IonCoja.ro
