A cui este, deci, Transilvania? (I)

Transilvania, adică ţara de “dincolo de păduri”, este una din cele trei mari provincii istorice ale României. Denumirea livresca,Transilvania a fost imaginată de vreun cărturar medieval cunoscător al limbii latine, încă neidentificat de istoriografii moderni. Această denumire cultă, artificială deci, a intrat în concurenţă cu cea populară: Ardeal.
Aşadar, România se adună una singură din trei mari provincii: Ardealul, Moldova şi Muntenia. În ce măsură la un loc acestea formează un întreg este o chestiune care se poate discuta atât în sine, cât şi ţinând seama de faptul că asupra denumirii Transilvaniei s-au emis şi se emit în continuare pretenţii din partea unor persoane ori grupări care se consideră îndreptăţite să vorbească în numele poporului maghiar.
În felul acesta, Transilvania devine, într-o oarecare măsură, un obiect (şi un subiect) de dispută între români şi maghiari.
În sine privind lucrurile, ar însemna să stabilim dacă ţara astfel rezultată din unirea celor trei provincii, adică România, este unitară sau nu din câteva puncte de vedere: geografic, economic, etnic, istoric, politic, cultural.
Din punct de vedere geografic nu e nevoie să fii prea specialist pentru a-ţi da seama, privind harta României, de caracterul firesc al articulării celor trei “ţări” într-o singură ţară. Acest caracter rezultă foarte uşor din harta apelor care curg şi izvorăsc din teritoriul românesc.
Aşezările omeneşti au ţinut întotdeauna seama de cursul apelor. Apele româneşti, fără excepţie, între Nistru şi Tisa, izvorăsc şi se varsă în Dunăre, curgând numai printr-un teritoriu românesc. S-ar putea vorbi de un adevarat destin românesc al tuturor apelor care izvorăsc din podişul Ardealului ori din munţii ce înconjoară acest podiş, răsfirându-se către cele patru zări ale lumii. Aidoma acestor ape, podişul Ardealului este înconjurat din toate părţile de un brâu dens şi extins de populaţie românească, Ardealul situându-se astfel în centrul teritoriului de viaţă românească.
Munţii Carpaţi, brăzdaţi de ape, străpunşi de numeroase trecători, nu constituie o barieră de separaţie a comunităţilor umane ce au trăit pe versanţii lor.
Dimpotriva,o protectie istorica! Ei n-au fost în stare să separe etnic, dar nici măcar dialectal pe cei ce au locuit de-o parte şi de cealaltă a lor. Armonia spaţiului geografic românesc este determinată de situarea în centrul ţării a podişului transilvănean, înconjurat de munţii Carpaţi. Dar trebuie precizat că dintre grupurile etnice care trăiesc în Transilvania, români, maghiari,tzigani, secui şi saşi, numai românii trăiesc majoritar de o parte şi de alta a munţilor care înconjoară Transilvania, dându-i acesteia, cum scria Balcescu, aspectul unei cetăţi naturale româneşti.
Coerenţa şi unitatea acestui spaţiu, atât de evidentă din punct de vedere geografic, a cunoscut, din zorii istoriei umanităţii şi până azi, o confirmare, o recunoaştere, din partea omului. Popularea acestui spaţiu, în datele certe ale istoriei, a fost întotdeauna asigurată de o masă omogenă etnic, unitară sau tinzând spre o asemenea unitate, corolar al celei geografice.
Dar si o unitate din punct de vedere etnic, lingvistic, politic, economic, cultural etc. a fost dintotdeauna asigurată acestui spaţiu: de către geto-daci mai întâi, de către daco-romani, apoi de către români. Alte neamuri care s-au mai aşezat în acest spaţiu nu au reuşit să se întemeieze decât ca enclave. Singuri românii,aproape 90 la suta, trăiesc în acest teritoriu într-o dispunere continuă de aşezări umane, care acoperă de la un capăt la altul întreg teritoriul carpato-dunărean. Astfel că înainte de orice este evidentă oricui continuitatea românilor, şi numai a românilor, în nordul Dunării, în Dacia de odinioară, în România de azi. O continuitate pe orizontala spaţiului geografic!

Prof.univ.dr.Ion Coja