A DOUA ZI DUPA MOARTEA UNUI GENIU …Eugene Ionesco!
Nu, nu este vorba de vreun act notarial, prin care reputatul dramaturg îÅŸi împarte bunurile. Probabil că nici nu a existat aÅŸa ceva. Este vorba de un document deosebit, apărut în publicaÅ£ia pariziană "Le Figaro Litteraire" a doua zi după moartea lui Eugene Ionesco, survenita in 1994.
"Mesajele nu au nici un efect asupra mea. În acest moment mi-e totuÅŸi atât de rău încât îmi este greu să scriu. Nici ideile nu-mi vin când durerea este atât de violentă. Este aproape ora 5, va veni noaptea, noaptea pe care o detest, dar care îmi aduce totuÅŸi, câteodată, un somn atât de plăcut. Mi se joacă piesele cam peste tot în lume ÅŸi cred că aceia care se duc să le vadă râd sau plâng, fără a simÅ£i dureri prea violente. Åžtiu că se va sfârÅŸi curând, dar, cum am spus-o de curând, fiecare zi este un câÅŸtig. Câteodată vin să mă vadă prietenii, câÅ£iva prieteni devotaÅ£i. Îmi face mare plăcere să-i văd, dar după o oră obosesc. Oare ce altceva făceam, mai bine, înainte? Cred că mi-am pierdut timpul ÅŸi că am alergat în van. Îmi simt mintea goală ÅŸi mi-e greu să continui, nu din cauza durerilor, ci a acestui vid existenÅ£ial de care e plină lumea, dacă pot spune că lumea este plină de vid. Ca de obicei, mă gândesc că poate voi muri în această seară sau, să nădăjduim, mâine ori poimâine. Sau, chiar, cine ÅŸtie cât timp mai târziu.
Când nu mă gândesc la tot ce poate fi mai rău, mă plictisesc. Câteodată mă gândesc că mă gândesc, mă gândesc că mă rog. Cine ÅŸtie, poate că va fi totuÅŸi ceva, va fi ceva. Poate că după va fi bucuria. Care este forma lui Dumnezeu? Cred că forma lui Dumnezeu este ovală.
Am fost ajutat în carieră – carieră, cum se spune – de un mare număr de oameni cărora le datorez recunoÅŸtinţă. A fost, mai întâi, mama, care m-a crescut, care era de-o incredibilă tandreÅ£e ÅŸi plină de umor în ciuda faptului că unul dintre copii îi murise la o vârstă fragedă ÅŸi că fusese abandonată – după cum am povestit adesea – de soÅ£ul ei ce a lăsat-o singură în marele Paris.
Dar pe parcursul vieÅ£ii, mai ales soÅ£ia mea, Rodica, ÅŸi fiica mea, Marie-France, au constituit pentru mine cel mai mare ajutor. Fără ele, este limpede că n-aÅŸ fi făcut nimic, n-aÅŸ fi scris nimic. Le datorez ÅŸi le dedic întreaga mea operă. Apoi, mai târziu, au fost toÅ£i profesorii mei de la liceul din BucureÅŸti. Datorez mult ÅŸi unui escroc, Kerz, care s-a declarat falit în ziua ultimei reprezentaÅ£ii cu Rinocerii la New York, ceea ce lui i-a adus, în 1940, suma de 10.000 de dolari, dar ÅŸi mie mi-a adus renumele în Statele Unite. El m-a ajutat fără să vrea. Au fost, apoi, cronicile literare engleze ÅŸi franceze. În plus, aceste cronici au ridicat împotrivă pe criticii de stânga care crezuseră la început că eu însumi sunt de stânga aÅŸa după cum ceilalÅ£i mă credeau de dreapta. Apoi, încă o dată, soÅ£ia mea, mereu soÅ£ia mea, care m-a obligat să-mi trec examenul de licenţă. Åži mi-a făcut bine, dorind să mă distrugă, cea de-a doua soÅ£ie a tatălui meu, Lola, care m-a dat afară din casă, provocându-mă în acest fel să mă descurc ÅŸi să reuÅŸesc.
Vagabondând de la unul la altul, de la unii la alÅ£ii, eu, cel fără adăpost, am acum unul din frumoasele apartamente din Montparnasse. Am mai fost, în sfârÅŸit, ajutat câteodată de rude mai mult sau mai puÅ£in îndepărtate, de către mătuÅŸa mea Sabina ÅŸi mătuÅŸa mea Angela, de către profesori care îÅŸi imaginau că am geniu. Am fost ajutat, mai recent, în timpul războiului din 1940 de Anca, mama soÅ£iei mele, care în ciuda durerii proprii, cu inima sfărâmată, i-a lăsat pe ginerele ÅŸi fiica ei să plece în FranÅ£a. A murit, sperând să se reîntâlnească cu noi la Paris, unde nu a putut ajunge. A murit cu această nădejde. Am fost ajutat de Dumnezeu atunci când, refugiat la Paris pentru că nu voiam să mă alătur comuniÅŸtilor de la BucureÅŸti, am plecat într-o zi la piaţă fără un ban în buzunar ÅŸi am găsit pe jos 3.000 de franci (din 1940!). Atâtea întâmplări mi-au venit în ajutor!
Poate Dumnezeu este acela care m-a ajutat toată viaÅ£a, care mi-a sprijinit toate eforturile ÅŸi eu nu mi-am dat seama. Am fost ajutat, apoi, de proprietarul meu din strada Claude Terrasse, dl. Colombel, Dumnezeu să-l binecuvânteze, care nu a cutezat să arunce în stradă un biet refugiat care nu-ÅŸi plătea chiria, dar era poate trimis de Domnul. Åži astfel, din mână în mână, am ajuns să obÅ£in un soi de enormă celebritate ÅŸi să ajung împreună cu soÅ£ia mea la vârsta de 80 de ani, chiar 81 ÅŸi jumătate, cu frica morÅ£ii, cu neliniÅŸte, fără a-mi da seama că Dumnezeu îmi dăruise atâtea binefaceri. El n-a abolit, pentru mine, moartea, ceea ce mi se pare inadmisibil. În ciuda eforturilor mele, în ciuda preoÅ£ilor, n-am reuÅŸit niciodată să mă las în voie, în braÅ£ele Domnului. N-am reuÅŸit să cred destul.
Eu sunt, din păcate, ca omul acela despre care se spune că făcea în fiecare dimineaţă această rugăciune: "Doamne, fă-mă să cred în Tine".
Ca toată lumea, nici eu nu ÅŸtiu dacă, de cealaltă parte, există ceva sau nu este nimic. Sunt tentat să cred, ca ÅŸi Papa Ioan Paul al II-lea, că se desfăşoară o luptă cosmică enormă între forÅ£ele tenebrelor ÅŸi cele ale binelui. Spre victoria finală a forÅ£elor binelui, cu siguranţă, dar cum se va produce aceasta? Suntem oare fărâme dintr-un tot, sau suntem fiinÅ£e care vor renaÅŸte? Lucrul care mă întristează poate cel mai mult este despărÅ£irea de soÅ£ia ÅŸi fiica mea. Åži de mine însumi! Sper în continuitatea identităţii cu mine însumi, temporală ÅŸi supratemporală, traversând timpul ÅŸi în afara timpului. Nu apărem pe pământ pentru a trăi. Apărem pentru a pieri ÅŸi a muri.
TrăieÅŸti copil, creÅŸti ÅŸi foarte repede începi să îmbătrâneÅŸti. Cu toate acestea, este greu să-Å£i imaginezi o lume fără Dumnezeu. Este totuÅŸi mai simplu să Å£i-o imaginezi cu Dumnezeu. S-ar putea spune că medicina modernă ÅŸi gerontologia doresc, prin toate mijloacele, să reconstruiască omul în plenitudinea sa, aÅŸa cum divinitatea n-a putut s-o facă: în pofida bătrâneÅ£ii, a stricăciunii, a slăbiciunii etc. Să-i restituie omului integritatea, în imortalitate, aÅŸa cum divinitatea n-a ÅŸtiut sau n-a vrut s-o facă. Cum n-a făcut-o divinitatea.
Înainte, sculându-mă în fiecare dimineaţă spuneam: slavă lui Dumnezeu care mi-a mai dăruit încă o zi. Acum spun: încă o zi pe care mi-a retras-o. Ce-a făcut Dumnezeu din toÅ£i copiii ÅŸi vitele pe care i le-a luat lui Iov? În acelaÅŸi timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru că eu cred în rău. Dacă răul există, atunci există ÅŸi Dumnezeu." (sursa:Cotidianul)
