A innebunit Liviu Dragnea?
Se tot vântură de la o vreme ideea că Liviu Dragnea ar intenționa să-l remanieze pe Tudorel Toader. Nu am comentat până acum acest subiect deoarece mi se părea atât de absurd, de artificial, de pus pe tapet de către „oculți” dinadins pentru a genera confuzie și discordie, încât nici măcar nu merita băgat în seamă.
Doar că…
L-am auzit pe însuși Dragnea comentând această posibilitate sibilinic, în stilul unei diplomații rabinice care, pentru a face călătoria prin labirint mai palpitantă, își propune să lase impresia că orice continuare are șansele ei de împlinire, că toate ușile rămân deschise aventurii.
Tudorel Toader s-a dovedit până acum cel mai eficient luptător anti binom și anti statul paralel dintre toți comandanții de oști trimiși de guvernările post băsiste să repună democrația în drepturi.
Priceperea lui profesională, tactul de a-și pregăti cu răbdare și inteligență momentele prielnice de intervenție, șiretenia de a dejuca tertipurile adversarilor, aducându-i pe aceștia la exasperare și provocându-i la mișcări iraționale prin care să se compromită pe limba lor, reprezintă tot atâtea secrete ale succesului de care atâția alții, înaintea lui, nici măcar n-au avut habar.
Să o debarci pe intangibila zeiță a anticorupției în tăcerea mormântală a zărghiților ei susținători de până atunci, să eviți isteria străzii, spumele prezidențiale și sforăraia ambasadelor care, până mai ieri, făcuseră aproape de neconceput un astfel de deznodământ, asta da măiestrie de strateg.
Și acum, în loc să-l glorifice pe Tudorel Toader pentru o așa victorie (și pentru altele, care, din pricina vibrațiilor mai mici ale emoțiilor stârnite, au trecut aproape neobservate), în loc să-l sprijine pe acesta pentru a desăvârși ce-a început atât de promițător, Liviu Dragnea să gândească a-l remania?
Înainte, măcar, de a-l lăsa să-l rezolve și pe „taica Lazăr”?
Să fi înnebunit Liviu Dragnea? Tocmai acum când dădea impresia că vigilența și instinctul de lider i s-au ascuțit cât să-l transforme într-un politician care să conteze cu adevărat în economia istoriei imediate?
Povestea cu ordonanța de urgență pentru amnistie și grațiere care ar fi mărul discordiei între Liviu Dragnea și Tudorel Toader nu mi se pare credibilă pentru că sunt prea evidente semnele unei capcane. E atât de simplu să ne imaginăm ce ar însemna pentru Klaus Iohannis, pentru insurgenții anti Dragnea și anti PSD, suprapunerea celor două evenimente: emiterea ordonanței de urgență și demiterea lui Toader de la Ministerul Justiției. Ar însemna cadoul suprem. Încă un mandat oferit pe tavă actualului președinte. Victoria totală. Transformarea pentru ei a unui final dezastruos într-un triumf nesperat.
Și îngroparea, din nou, după proiectul eșuat USL, a speranțelor de mai bine a milioane de români.
Refuz să cred că Liviu Dragnea s-a gândit vreun moment, serios, la înlocuirea lui Tudorel Toader.
Mai degrabă s-ar putea să fie o manevră de acoperire, de protejare a acestuia, în perspectiva revocării lui Augustin Lazăr și a instalării unor noi procurori șefi la Parchetul General și la DNA.
