A vorbit, a condamnat, nu a tolerat…dar de facut, ce-a facut?

A vorbit, a condamnat, nu a tolerat…dar de facut, ce-a facut?

0 396


De multe ori ma intreb de ce lucrurile merg prost in tara. Nu mi se pare corect sa dau vina pe o persoana sau pe o institutie, sunt doar verigi intr-un lant firav. Cred ca vina este a noastra, a tuturor. Ne plac prea mult vorbele, ca sa ne mai cramponam de fapte. Cu vorbele ridicam, cu vorbele demolam. Cand vrem ca Ingerul sa fie negru, il innegrim din vorbe murdare, cand vrem ca Dracul sa fie alb, ii dam stralucire imaculata tot din vorbe. Nu acceptam faptele ca probe, ele raman in umbra, in cel mai bun caz ne folosim de o singura fapta dintr-o mie pentru a ne sustine vorbele.


Si votul il dam tot pe vorbele. Adesea pe vorbele altora, care stiu ce fac si care stiu ca si noi vom fi convinsi ca stim ce facem. Se arunca pe teava cateva clisee pe care le preluam si le dam mai departe oricui are o clipa de ragaz.


Asa vom proceda si la referendum. Vom spune da fiindca Basescu „e dictator, a vandut flota, s securist si e mafiot“, ori vom spune nu fiindca Basescu, lupat impotriva coruptiei, a condamnat comunismul, i-a demascat pe oligarhi”. Nu mai e nevoie sa judecam, in limitele constitutiei si prerogativelor sale, ce a facut ori n-a facut Basescu. Manipularea sa traiasca! Cel mai elocvent exemplu mi se pare fluturasul difuzat in cutiile de scrisori, in care suntem indemnati la nu fiindca, in doi ani si jumatate, Traian Basescu


“A luptat impotriva coruptiei;


A vorbit deschis despre „baietii destepti” si grupurile de interese nelegitime din energie;


Nu a tolerat ca institutiile statului sa nu-si faca datoria;


A spart legea tacerii


Nu a negociat cu oligarhia politico-economica creata in 17 ani de tranzitie;


A condamnat crimele comunismului;


A aparat independenta justitiei; “


Daca ar fi sa ma iau dupa cele de mai sus, descrierea i se potriveste bine si lu` Tanti Maria, o vecina de-a mea, femeie apriga, revolutionara, care nu concepe, nu tolereaza, nu tace, lupta, incearca sa convinga ca luna e soare si soarele luna…


Intrebarea este, ca sef de stat ce a facut, CONCRET? Ce beneficii avem noi de pe urma actiunilor sale? Daca n-a facut ca nu ii permite statutul, cum nu facea, din acelasi motiv nici Iliescu, nu-i bai! Doar ca …cioara (sau cucuveaua, dupa caz), fie ea si vopsita, nu e papagal.


Bianca Sorescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.