Accelerator de particule cerut la Spitalul Judetean

Accelerator de particule cerut la Spitalul Judetean

0 262
Consiliul Judetean Brasov a inaintat Ministerului Sanatatii o lista cu necesarul pentru spitalele din judet. Lista contine echipamente si investitii de 76 de milioane de lei, dintre care 2,6 milioane reprezinta contributia judetului. Unitatile spitalicesti inregistreaza si arierate importante deoarece CNAS nu a repartizat suficienti bani Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, care a platit doar salariile pe ultimele trei luni, fara alte cheltuieli.
Prioritatea pe lista de necesitati a spitalelor din judet este un accelerator de particule cu care sa se realizeze radioterapia in cazul bolnavilor de cancer. Acceleratorul costa 1,6 milioane de euro si ar fi singurul din spitalele de stat din judet. Spitalul de psihiatrie si cel de pediatrie se inscriu si ele pe lista celor cu investitii importante de facut.
Conducerea Consiliului Judetean a cerut tuturor spitalelor din judet sa faca o lista cu necesarul pentru acest an si a trimis-o Ministerului Sanatatii. Chiar daca este constient ca nu va primi toti banii pe care i-a cerut, Mihai Pascu spera sa rezolve macar cele mai arzatoare probleme.
Toate echipamentele si investitiile trecute pe lista ar costa 76 de milioane de lei. Consiliul Judetean va aloca in urmatoarea sedinta de plen 2,6 milioane de lei, parte care reprezinta contributia proprie a Judetului si va astepta ca Ministerul Sanatatii sa trimita cat mai mult din suma ceruta. Din pacate, spitalele brasovene se confrunta si cu o alta mare problema. Din noiembrie, Casa de Asigurari nu a mai decontat decat banii de salarii, fara alte cheltuieli.
Mihai Pascu spune ca a fost nevoit sa trimita o cerere catre furnizorul de gaz pentru ca acesta sa nu sisteze livrarea catre Maternitate. Toate unitatile spitalicesti se confrunta insa cu mari probleme din acest motiv si inca nu se intrezareste iesirea din criza.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.