Accidentele auto – ce spun statisticele – cele mai grave duminica!!

Accidentele auto – ce spun statisticele – cele mai grave duminica!!

0 661

Cele mai multe accidente auto se înregistrează în zilele de luni, iar duminica sunt cele mai puține, dar mai grave, se arată într-un comunicat al Allianz-Țiriac.
‘Statisticile Allianz-Țiriac privind daunalitatea portofoliului de asigurări Casco și RCA reconfirmă faptul că frecvența cea mai mare a accidentelor auto se înregistrează în zilele de luni, când media zilnică a incidentelor notificate este cu peste 20 procente mai mare față de media zilnică agregată. Din perspectiva frecvenței, la polul opus se situează zilele de duminică, când se înregistrează cele mai puține notificări de daune pe segmentul RCA, cu valori aproape la jumătate față de media aferentă zilelor lucrătoare. Și în ceea ce privește portofoliul Casco, situația este similară’, arată comunicatul.
Potrivit acestuia, din perspectiva severității, lucrurile stau cu totul diferit, duminica fiind cea mai ‘neagră’ zi a săptămânii.accident tarlungeni
‘Cele mai multe daune totale (caz în care despăgubirea este egală cu valoarea vehiculului la data daunei) achitate de Allianz-Țiriac clienților săi Casco au fost înregistrate în a doua zi de weekend. Duminica este, totodată, ziua săptămânii cu cele mai severe vătămări corporale rezultate din accidente auto: 45% din totalul despăgubirilor de acest tip aferente polițelor RCA emise de Allianz-Țiriac pentru asigurați persoane fizice sunt legate de accidente produse duminica. Iar cea mai mare despăgubire pentru vătămări corporale (aferent intervalului 2013-2014) datorată de Allianz-Țiriac, în baza unei polițe RCA, în valoare de peste 5 milioane de lei, este legată de un accident auto produs într-o zi de duminică’, informează compania.
De asemenea, potrivit documentului, ultimele două luni ale anului, noiembrie și decembrie, par să aducă mai puține accidente auto comparativ cu celelalte luni ale anului.
‘În fapt, decembrie este luna în care, pe media ultimilor doi ani, numărul accidentelor produse de șoferii asigurați de Allianz-Țiriac a scăzut sub 2.800, cu peste 25% mai puțin decât media lunară, care depășește 3.800 de incidente notificate lunar. Mai mult decât atât, în ultimele două ierni, în perioada decembrie-februarie s-au înregistrat un număr de accidente cu 15% mai mic decât media consemnată în celelalte anotimpuri‘, arată comunicatul citat.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.